Dacă ne dorim un preparat rustic rapid, gustos, care să ne încălzească și să ne dea energie într-o seară de iarnă, această rețetă veche, care se servea mai ales copiilor la cină, este o alegere bună. Ne va aminti cumva de copilăria de la bunici, de gusturile uitate de odinioară, iar pentru asta nu va trebui decât să amestecăm câteva minute într-o oală…
Avem nevoie de:
O cană de amestec de cereale măcinate (mălai grișat, mei, orez spărtură, griș sau bulgur, hrișcă măcinată mare, în proporțiile dorite), 4 căni de lapte, o cană de apă, miere după gust, puțină sare, opțional coaja rasă a unei lămâi sau 200 g cașcaval ras, o lingură de unt
Preparare:
Punem la fiert într-o cratiță neaderentă sau într-un vas de tuci laptele cu apa și puțină sare. Când clocotește bine, reducem intensitatea căldurii de la ochiul plitei și turnăm în ploaie cerealele. Continuăm să amestecăm până ce devine uniform amestecul și acoperim vasul cu un capac, pentru că va avea tendința să împroaște. Continuăm să fierbem la foc mic, amestecând des, ca să nu se prindă. Este gata după cca 15-20 minute, când are consistența unei creme. Dăm deoparte și amestecăm repede untul, cât cirul este cald, ca să se topească bine și să se uniformizeze gustul. Dacă vrem să servim cirul ca preparat sărat, îl punem fierbinte în străchini de lut sau farfurii mai groase și presărăm din belșug cașcaval, cât e fierbinte. Îl servim foarte cald. Dacă vrem un preparat dulce, imediat după unt încorporăm coaja de lămâie rasă și puțină miere. Servim cirul tot în vase mai groase, care vor păstra o temperatură constant, îl ornăm cu miere și smântână și îl servim călduț, nu fierbinte. În versiunea dulce se pot include stafide sau fructe din dulceață, iar în versiunea sărată se poate strecura costiță rumenită separat. Este delicios și sățios în ambele variante.