Un desert foarte rapid, rafinat, surprinzător... Putem încerca astfel o adaptare a unei magice rețete clasice franceze la viteza vremurilor actuale. Rețeta originală se pregătește cu mere crude, dar preparatul iese excelent și cu alte fructe, crude ori prealabil fierte, ba chiar și cu legume, cu unele mici adaptări.
Avem nevoie de:
O conservă cu compot de piersici fără pielițe, 5 linguri de zahăr, 50 g unt de calitate (nu margarină!), un pachet cu aluat foietaj congelat, puțină sare, zahăr pudră vanilat pentru aspectul final, făină albă pentru prelucrarea aluatului
Preparare:
Scoatem din compot 6-7 jumătăți de piersici fără coajă. Trebuie să fie destul de ferme, nu fierte în exces. Le tăiem felii de cel mult un centimetru grosime și le lăsăm să se scurgă bine într-o strecurătoare. Scoatem pachetul cu aluat din congelator cu cel puțin 3 ore înainte de preparare. Aluatul trebuie să se dezghețe lent, la temperatura camerei, ca să poată fi derulat fără a se rupe. În forma de tartă punem zahărul cu un strop de apă și puțină sare, punem forma pe ochiul aragazului și lăsăm să se topească zahărul, rotind ușor forma, până ce culoarea este auriu-roșcată. Atenție, zahărul nu trebuie să se ardă, pentru că devine amar. Stingem cu untul tăiat cuburi și amestecăm ca să se topească și să se amestece totul. În lichidul bine răspândit pe fundul tăvii așezăm elegant bucățile de piersică bine scurse de zeamă. Încălzim cuptorul la temperatura maximă.
Presărăm masa de lucru cu făină albă, întindem ușor aluatul dacă este necesar și tăiem o bucată de forma și dimensiunea tăvii în care vom coace tarta. Punem aluatul peste piersicile din tavă și apăsăm ușor marginile. Dăm la copt în cuptorul încins timp de 25-35 de minute, până ce aluatul a crescut și s-a rumenit frumos. Scoatem tava, răsturnăm cu grijă tarta fierbinte pe platou și lăsăm să se scurgă pe ea cât mai mult din sosul format. Îndepărtăm tava și pudrăm delicat marginea tartei cu zahăr pudră vanilat. Lăsăm să se răcească și servim tarta, simplă ori cu cremă de vanilie. Este absolut delicioasă.