Sunt clătite cu multă, multă umplutură, aromate, delicate, care mai și arată bine pe orice masă festivă.
Avem nevoie de:
6 foi de clătită obișnuite ( din 2 ouă, lapte și făină), 250g cremă de brânză sau brânză de vacă cu smântână, 2 -3 portocale, 50 g zahăr, 2-3 pliculețe de zahăr vanilinat
Preparare:
Dacă nu suntem experți în clătite și nu reușim, de regulă, să le prăjim astfel încât să fie foarte subțiri și flexibile, este mai simplu să le cumpărăm din supermarket sau din cofetării. Încălzim puțin pachetul cu clătite în cuptorul cu microunde sau în cuptorul de la aragaz setat la temperatură redusă. Scopul este doar să redăm clătitelor flexibilitatea. Radem coaja unei portocale iar miezul îl curățăm de pielițe și îl tăiem în bucățele. Din alte 1-2 portocale tăiem 6 felii rotunde, groase de cel mult jumătate de centimetru. În fiecare felie facem, chiar în mijloc, tăieturi în cruciș, cu grijă să nu rupem și coaja. Amestecăm crema de brânză cu zahărul, zahărul vanilat și coaja de portocală. Punem pe fiecare foaie de clătită câteva bucățele de miez de portocală, iar deasupra 1-2 linguri din crema de brânză. Umplutura trebuie să fie chiar în mijloc. Ridicăm marginile clătitei în formă de tășcuță, le strângem la un loc, le putem fixa cu o scobitoare și le trecem cu grijă printr-o felie de portocală. Le așezăm pe platoul de servire și le presărăm, chiar înainte de a le prezenta la masă, cu puțin zahăr pudră. Se servesc numai reci.