Deși bătrânii noștri încă îl cultivă adesea pe la sat, bobul uscat, care seamănă cu fasolea și este chiar mai gustos, este prea puțin cunoscut și folosit în zona urbană. Se găsește însă, prin magazinele naturiste, bob fiert din Italia sau Franța, la conserve cu prețuri nițel exotice… Nu este diferit de bobul românesc decât prin faptul că alții s-au obosit să îl fiarbă la cutie și să-l pună internațional în vânzare, în timp ce la noi a fost trecut fără vină în uitare. Din bob uscat românesc sau din cel fiert la conservă din import se poate pregăti orice se poate face din fasole. Și dacă pielița groasă a boabelor nu ne inspiră încredere, nu avem decât să o îndepărtăm prin simpla strângere ușoară între degete a boabelor fierte. Cel mai simplu mod de a pregăti un preparat gustos și sățios din bob este salata.
Avem nevoie de:
O cană cu bob uscat sau o conservă mare de bob fiert ( de 800 g), 3-2 linguri oțet din vin, o legătură de ceapă verde sau o ceapă roșie uscată, sare, piper și ulei după preferință, o lingură de verdeață tocată ( pătrunjel sau mărar), opțional cîteva felii de ridichi de lună sau de gogoșar în oțet pentru aspect.
Preparare:
Dacă folosim bob uscat trebuie să îl lăsăm la înmuiat în apă rece cel puțin 12 ore, apoi să îl fierbem fără sare, ca pe fasole, schimbând cel puțin o apă în timpul procedurii. Indiferent dacă utilizăm bob la conservă sau l-am fiert acasă, îl scurgem bine și îndepărtăm pielițele. Tocăm foarte fin ceapa și verdeața. Amestecăm toate ingredientele într-un castron și lăsăm preparatul să se macereze la temperature camerei, cel puțin o oră, înainte de servire. Preparatul este excelent dacă îl servim cu pâine neagră proaspătă sau, după metoda italiană, pe felii de pâine albă care a fost în prealabil prăjită, frecată cu un cățel de usturoi și stropită cu puțin ulei de măsline.