Sarmale fierte-n bostan, în gura sobei

Nu că-s moldoveancă ("pe trei sferturi", ca să nu fac nedreptate "sfertului" meu de rucăreancă - bunicii dinspre tată, adică), dar zic aşa: bucate mai gustoase ca-n Moldova smântânii şi-a plăcintelor n-ai să găseşti în multe locuri din lumea asta. (Şi-ar trebui să mă credeţi pe cuvânt, c-am bântuit şi ţara, şi-ntinsul lumii, în căutare de reţete şi gusturi care definesc locuri şi oameni!).

Prietenul Radu Anton Roman mi-ar da şi el dreptate, măcar că era făgărăşean şi nu se ştia decât "c-oleacă de sânge de tătar din neamul Mârza" (deşi afirmaţia asta-i mai mult ficţiune, legendă, meşteşug de specialist în PR, că adică de ce era el mai altfel decât neamurile lui, de ce îi era lui simţul gustului mai ascuţit?). Acuma, şi prin satul bunicilor mei dinspre mamă, ca şi prin cel al bunicului patern - undeva, nu departe de matca lui Ştefan Vodă cel Sfânt - trecură tătarii, dar eu nu cred să am în vine ceva sânge de războinic cu ochi migdalaţi.

Vezi mai multe rețete AICI - Marea Carte de Bucate

De-aia zic, îmi plac plăcintele, şi zemurile noastre cele acrite cu borş de putină, şi mămăliga cu chişleag, şi sarmalele. Iar dacă a venit vorba de sarmale, vă mai spun aşa: când aveţi vreme (şi când aveţi cu ce şi unde, că astea-s bucate de făcut în gura sobei, după ce ai tras cărbunii) faceţi, ia, aşa, nişte sarmale mai grase, c-oleacă de slăninuţă afumată într-însele, cu...

Citeşte articolul mai departe pe Antena satelor