Viața unui student nevăzător: „Dacă te lași pus în postura <uite, săracul>, nu o să faci nimic în viață”

Viața este despre putere, curaj și dorință. Iar faimosul proces de „selecție naturală”, propagat de ideologia darwinistă, chiar nu se aplică în cazul tuturor ființelor umane. Uneori nu este suficient să fii doar puternic și rezistent din punct de vedere fizic. Dintre indivizii care trăiesc într-o societate puternic dezvoltată rezistă cei cu voință, adaptabilitate și caracter, iar condiția fizică de multe ori este un factor secundar.

Este și cazul lui Andrei Tetiva, un tânăr de 21 de ani, stabilit de 6 ani în Suceava. El este nevăzător de la vârsta de 11 ani, are glaucom congenital, afecțiune care l-a făcut ca treptat să-și piardă vederea. Un băiat remarcabil, uneori tăcut şi gânditor, alteori cu argumente şi afirmații atât de solide că te lasă cu gura căscată. Este foarte charismatic, uneori cu glume şi replici acide, cinice câteodată, alteori obiectiv şi atent. Are un caracter puternic şi e un băiat foarte cult. Pe scurt, un tânăr care nu s-a plâns nici măcar o singură dată, un exemplu, un om puternic cu o gândire extrem de matură și un spirit analitic foarte dezvoltat.

„L-am rugat frumos să spună pe post că am lăsat numărul meu la redacţie şi dacă are nevoie de ceva, să mă sune”

Povestea lui Andrei este una absolut uimitoare. A făcut liceul în Târgu Frumos, Liceul Special “Moldova” pentru elevi cu deficiențe de vedere, și a stat la internat. Întâmplarea a făcut ca Andrei să-i cunoască pe Camelia şi Iulian Tetiva, oamenii care l-au susținut atât moral, cât şi financiar. Ei sunt cei care l-au motivat și ajutat să-şi trăiască visul.

Camelia își amintește cu emoție și fericire chiar de momentul în care l-a cunoscut: „În 2015, seara, ascultam o emisiune la radio, care mă atrăgea prin muzica pe care o difuza, dar şi prin discuțiile pe diverse teme, iar în timpul emisiunii interveneam telefonic la acele discuţii, de cele mai multe ori cu poezii sau cu câte un mesaj potrivit. Moderatorul le citea în emisiune, iar Andrei suna în direct ca să discute la temă. Țin minte că nu împlinise încă 14 ani, dar era fascinat de tot ce ţine de radio, suna seară de seară ca să intre în direct. După o perioadă, după ce mă obișnuisem că în fiecare seară sună să spună ceva, ambii ascultând emisiunea, am constatat absența lui câteva seri la rând. Am început să fiu așa de îngrijorată, că nu mai puteam dormi. Nu înțelegeam ce se întâmplă, de ce nu mai intră Andrei în direct. Nu-l cunoșteam, nu știam absolut nimic despre el. Nici că este nevăzător, nici că nu are familie. Nu ştiam decât că intră în direct la emisiune. L-am îndrăgit în timp ce îl ascultam cum vorbește și cum gândește. Apoi, văzând că absența lui se prelungește, am vorbit cu moderatorul şi l-am rugat frumos să spună pe post că am lăsat numărul meu la regia tehnică şi dacă Andrei are nevoie de ceva, să mă sune. M-a sunat, şi aşa l-am cunoscut”.

„Pe drum, în maşină, soţul meu mi-a zis: <Este clar, eu sunt convins că, de săptămâna viitoare, copilul ăsta se mută la noi, nu?>”

Camelia Tetiva ne-a povestit despre evoluția relației lor și despre dificultățile întâmpinate pentru oficializarea unei adopții: „Relaţia dintre noi a început prin faptul că în fiecare după-amiază, la ora 4, Andrei mă suna şi citeam împreună două ore. Avea de citit lecturile suplimentare la limba română pentru anul următor şi aşa petreceam timp împreună, cu telefonul dat pe speaker. După 4 luni de citit zilnic şi de tot felul de discuţii de seară, ne-am și întâlnit. Andrei studia la liceul din Târgu Frumos şi eu împreună cu Iulian am mers să îl cunoaștem. Pe drum, în maşină, soţul meu mi-a zis: <Este clar, eu sunt convins că, de săptămâna viitoare, copilul ăsta se mută la noi, nu?>. În fiecare weekend mergeam la Iaşi, la Protecţia Copilului, să dau declaraţii pe propria răspundere ca să-l putem aduce acasă şi plecam direct la Târgu Frumos să-l luăm, iar duminică îl duceam înapoi. Ritmul în care au acționat cei responsabili a fost îngrozitor, iar situaţia a fost foarte complicată. Până Andrei a ajuns major, noi încă nu terminasem adopţia prin DGASPC, astfel că am încheiat când a împlinit el 18 ani, în instanță. Sentimental vorbind, ne-am ataşat extraordinar de repede unii de ceilalți, parcă în momentul în care am început să funcţionăm ca familie am avut senzaţia aia că lucrul ăsta se întâmplă de foarte mult timp şi că totul decurge extraordinar de firesc şi de natural.

Andrei are o personalitate atât de puternică, încât cred că m-a influenţat el mai mult pe mine decât eu pe el. Este cel mai puternic om pe care l-am întâlnit, cu cea mai mare capacitate de luptă şi mult optimism. Da, am avut şi eu o doză de influenţă, în sensul că avea totul, eu doar trebuia să-i organizez puţin priorităţile. El se împărţea în foarte multe direcţii, toate odată, şi nu-şi canaliza energia în funcţie de priorităţi. Cred că eu am contribuit oarecum şi la consolidarea încrederii lui de sine. Uneori, când avea îndoieli că poate face un lucru şi i se părea imposibil, încercam cu paşi mărunţi să-i demonstrez contrariul, că se poate, dar trebuie răbdare şi muncă multă. Mă oglindesc în personalitatea lui Andrei! Avem cam aceleaşi defecte, ne contrazicem des, ies scântei şi ne enervăm unul pe celălalt, dar e constructiv. Avem şi preferinţe comune, mâncăm împreună ochiuri la 2 noaptea, dar şi diametral opuse. Suntem deschiși unul cu celălalt și discutăm despre aproape orice.”

„Dădusem examenul de capacitate și eram conștient că o să am Bacalaureatul abia peste patru ani, însă eu deja citeam despre ce o să învăț la facultate”

Andrei este student acum în anul doi la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, specializarea „Comunicare și relații publice” (CRP), din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Cum a ajuns student la CRP? Pare simplu, chiar firesc, dacă îl asculți pe Andrei: „Din clasa a VIII-a, a IX-a a început totul. Eu nu aveam în universul meu ideea unei facultăți de comunicare. Știam de existența jurnalismului și aveam o imagine generală despre facultățile clasice de litere. Pasionat fiind de radio, Cami mi-a povestit despre această facultate de comunicare, iar eu mi-am fixat în cap asta ca reper. Voiam să aflu ce se întâmplă, așa că am citit totul despre ea. Dădusem examenul de capacitate și eram conștient că o să am bacalaureatul abia peste patru ani, însă eu deja citeam despre ce o să învăț la facultate. În fiecare vacanță de vară veneam în parc la USV și ziceam: <Acum suntem aici unde o să studiez eu. O să trec prin corpul ăsta de sticlă>. Cami mi-a explicat cum arată tot în jur. Cu un an înainte de terminarea liceului am fost la Radio USV și știam că asta voi face, voi face emisiuni cu cei de aici. CRP-ul are o perspectivă mai largă, discutăm și filologic, și filozofic, sociologic, deci îmi stârnește foarte mult interesul. Am înaintat dosarul de admitere după Bac și, ca să fiu sigur că intru undeva, l-am trimis la trei facultăți și am intrat la toate trei la buget, dar am ales, în mod clar, CRP”.

„Simți mereu prezența lui Andrei în sala de curs. Dar îi simți și absența”

Profesorii îl apreciază, colegii îl adoră, Andrei este un student cu caracter şi perspectivă, mult umor şi seriozitate când trebuie. Arthur Suciu, lector universitar la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Litere și Știinţe ale Comunicării, ne-a povestit despre felul de a fi al lui Andrei în mediul academic: „Andrei Tetiva e un student și îngăduitor, și exigent, căruia îi simți mereu prezența în sala de curs, dar și absența, atunci când lipsește. Mă înțeleg bine cu el pentru că are simțul umorului și o anumită acuitate și finețe a exprimării. La un moment dat, a scris o lucrare de seminar despre o vizită la mall. Am regăsit în ea și ceea ce predasem, și ceea ce era spus de la el. Mi-a plăcut în special vederea lui spectrală, bazată pe mirosuri și sunete. Am scris și eu un text despre mall, dar nu mi-a trecut prin cap să scriu despre mirosurile de la mall”.

Colegii au doar cuvinte de laudă la adresa lui Andrei: „Pentru mine, Andrei reprezintă o inspirație și un motiv să renunț la a mai fi plângăcioasă și să-mi dau seama că, de fapt, eu pot să fac tot ce-mi propun, când visul există, eu trebuie sa fiu cea care îi dă aripi. Nu există nici un fel de scuză în a-ți îndeplini visul sau scopul, ține doar de voință, nu dacă poți merge sau nu, poți vedea sau nu, poți vorbi sau nu, astea sunt niște chestii care oricum o să se estompeze la bătrânețe. Eu cred că asta ține de caracterul fiecăruia și de dorința de a-ți depăși limitele, de a dori mai mult, e bine ca mereu să aspiri la mai mult”, ne-a spus Diana-Maria Poenaru, colegă de grupă cu Andrei Tetiva.

„Prima mea întâlnire cu Andrei a fost interesantă, eu nu ştiam că este nevăzător, dar am observat că punea frecvent telefonul la ureche, mai apoi, din mişcările lui, din faptul că scria la laptop cu ecranul închis şi îl lua mama lui de la facultate, am înţeles că nu vede. M-am apropiat, am început să discutăm, am povestit şi am înţeles că avem multe pasiuni comune, inclusiv pe partea tehnică. Cel mai interesant lucru este faptul că am încercat eu însumi un fel de experiment, să fac câteva editări la anumite discursuri, aşa în orb, doar după ureche, mi-a fost dificil şi mi-am dat seama cât de important este auzul şi l-am apreciat pentru că îşi foloseşte atât de frumos partea auditivă. Pentru el, se pare că toată tehnologia este la degetul mic, ştie să o folosească şi se descurcă, discutam despre mixaje, mi se părea fascinant modul în care ştia el să mufeze, să pună cablurile, conexiunile, ceea ce de multe ori explic la persoane care văd şi aud, iar ei foarte greu înţeleg cum funcţionează tehnologia. E un băiat foarte deştept şi inteligent, abil pe partea tehnică. E foarte isteţ, pe partea de comunicare se descurcă foarte bine, de multe ori se descurcă mult mai bine ca unul care are şi văz, şi auz pe care, totuşi, nu le foloseşte la capacitate maximă. Modul lui de a se raporta la viaţă e unul de admirat”, ne-a explicat Florin Milici, un alt coleg de facultate de-a lui Andrei.

„Simulam intervenții radio și prezentam melodii, aveam un folder de 300 de piese și știam câte săgeți trebuie să dau în jos ca să ajung la orice melodie din telefon”

Precum a menționat și colegul său Florin, Andrei este pasionat de tehnologie, sunet și radio. O pasiune despre care Andrei nu se mai satură să vorbească: „Am un mini-studio acasă, sufrageria mea e și studio de radio, un birou plin cu mixere, microfoane, calculator. Ai mei, Cami și Iulian, știau despre pasiunea mea pentru radio, au înțeles că nu e o pulsiune de moment, ci e o dorință reală. De mic aveam un radio cu baterii, din ăla tip boxă portabilă cu lanternă, și mă fascina, tehnic vorbind, cum intră o melodie imediat după altă melodie, efectele, jingle-urile și alte date cu aspect tehnic. Ascultam radio pentru discurs, pentru retorică și atunci a devenit o pasiune. Dețineam un telefon cu butoane și simulam intervenții radio, prezentând melodii. Aveam un folder de 300 de piese și știam câte săgeți trebuie să dau în jos ca să ajung la orice melodie din telefon. Iulian mi-a făcut rost de primul calculator și am trimis un CV la un radio online, la 16 ani, și m-au luat, dar eram praf, abia învățam să stăpânesc un program de emisie. A doua zi după ce am primit răspunsul că sunt acceptat, am avut o emisiune de 3 ore, era ceva groaznic, singur în fața unui program nou. Ce-i drept, la 15 ani, Iulian m-a dus la un post de radio din Rădăuți, m-a plasat în scaun, la microfon și am vorbit o oră, iar el îmi făcea butoanele.

Mi-a promis că dacă îmi place și mă țin de radio, îmi va lua echipamentul necesar, iar la un an distanță aveam deja cele două mixere, microfoanele cu tot cu brațe, ca la radio, tot set up-ul. M-a susținut mereu material și moral. Îmi amintesc un episod foarte frumos, el lucra în oraș, iar în Dărmănești, unde stăteam noi, erau probleme dese cu internetul și aproape o vară întreagă puneam echipamentul în portbagaj și mergeam în fiecare weekend, pe la 8 dimineața, în biroul lui să fac emisiunea. Mă ascultau și colegii lui și era foarte tare. În vară se împlinesc 5 ani de când fac radio”.

„Andrei este pentru mine o lecție de viață. Se împarte între facultate și vreo trei joburi part-time, fără scuze”

De câte ori ai văzut oameni aparent sănătoși din punct de vedere fizic, dar bolnăvicioși pe interior? Oameni plini de frustrări, lipsiți de poftă de cunoaștere și stagnați intelectual, care ar trebui să exceleze în vreun fel, să reziste presiunilor sociale, nu să renunțe și să se plângă de cât de ghinioniști sunt ei, să contribuie cumva la binele colectiv, când sunt, de fapt, niște trupuri bolnave de rutină? Ei bine, la capătul opus stau oamenii puternici care nu se lasă doborâți de încercările destinului, deși ajung să muncească excesiv, să doarmă câte trei, patru ore pe noapte. Lor nu li se citește niciodată pe chip munca depusă în timpul zilei și nopțile scăldate în 2-3 cafele tari.

Ei sunt cei care contează, cei care înainte să se plângă se întreabă de două ori dacă merită să o facă sau dacă e mai bine să acționeze cumva pentru a rezolva problema, pentru că lumea e plină de trupuri umblătoare, fără aspirații, fără visuri. Uneori e suficient să îți dorești ceva și să lupți pentru acel scop cu fiecare celulă a corpului tău. Andrei își trăiește acum visul, face practic ceea ce și-a dorit o viață întreagă - radio: „Am început la Radio Aquila, postul de radio al lui Claudiu, un foarte apropiat amic, și am făcut emisiuni până în 2019 frecvent, dar și câteva, ocazional, în 2020, 2021. În 2020 am intrat la Radio USV. Acum lucrez la trei posturi de radio, Radio USV, Viva FM și Impact FM.

La Viva FM a luat naștere rubrica mea și a lui Cami, Extraviral. De atunci, scriem în fiecare miercuri și vineri scenariul, îl înregistrăm și îl trimitem. Cami este redactorul meu de încredere. Nu suntem perfecționiști cu textul, pentru că nu vrem să anulăm sentimentul de firesc și normalitate, vrem să fie cât mai actual și amuzant. Probabil că la Viva FM am fost remarcat și, astfel, am ajuns și la Impact. La 21 de ani fac matinalul la Impact FM. E un pas foarte important și e ceva ce-ți dorești când vrei să fii om de radio, e un fel de probă de foc”.

Iulia Sîrghi-Covalciuc, colega lui Andrei de la Viva FM și coordonator la Radio USV, ne-a vorbit despre evoluția acestuia și despre pasiunea sa pentru munca pe care o face: „Despre Andrei pot să vă spun că m-a căutat încă din timpul liceului, ca să îmi spună că iubește radioul și că, atunci când o să vină la facultate, sigur vine la Radio USV. Andrei este un băiat sufletist, perseverent, încăpățânat, implicat și cu o voce impecabilă. Sunt mândră că face parte din echipa pe care o coordonez, la Radio USV. După ceva timp, în care am observat evoluția lui Andrei, pe frecvențele Radio USV, mi-am dat seama că e pregătit și pentru postul de radio regional Viva FM, așa că i-am lansat invitația de a veni pe frecvențe cu o rubrică. Astăzi, când mă intervievați, are aproape un an de când s-a alăturat echipei Viva FM. Chiar dacă este o persoană nevăzătoare, Andrei compensează cu alte simțuri mai dezvoltate, are o supermemorie și o intuiție foarte bună. Andrei este pentru mine o lecție de viață. Se împarte între facultate și vreo trei joburi part-time, fără scuze. Datorită sufletului său mare, Andrei este unul dintre colegii mei preferați.”

„Ne dădeam picioare pe sub masă și se auzea de zici că ne băteam cu obiecte contondente”

Momentele amuzante și întâmplările haioase de la radio au mereu un farmec aparte, iar Andrei ne-a povestit și despre acestea: „Într-o zi, din greșeală am pus manele pe post, am luat o pauză și melodia a cântat până la jumătate. Altădată am pățit să las microfonul deschis și să mă apuce tușitul”. Iar Camelia amintește că „într-o altă zi, am făcut o emisiune live și Andrei a uitat să tragă calea de microfon în jos, iar noi aveam replicile împărțite. La un moment dat, a pierdut șirul și a intrat peste mine. Ne dădeam picioare pe sub masă și se auzea de zici că ne băteam cu obiecte contondente”.

Începuturile sunt mereu dificile, dar foarte frumoase, iar lui Andrei îi face plăcere să povestească despre evoluţia sa şi susținerea primită din partea Cameliei: „Noi am învățat radio împreună, nu am făcut nici un curs, am făcut toate greșelile posibile. Ne-am jucat foarte mult cu tot felul de rubrici înainte să le propunem vreunui radio, timp de 3 ani, în fiecare weekend făceam radio în studioul de acasă. Primii bani din radio i-am făcut în 2020, iar ceilalți patru ani din spate, am făcut radio strict din plăcere și pentru experiență. Mă jucam foarte mult și inventam personaje sau interpretam articole. Am luat tot felul de interviuri, au fost experiențe atât de frumoase. Primul interviu mi l-a acordat George Bonea, pe care îl știam de pe YouTube, unde făcea speakerul demotivațional. I-am luat interviu și lui Bobi Dumitraș de la Fără Zahăr și a fost la mine acasă. Păstrez o legătură frumoasă cu băieții de la Fără Zahăr, eram fanul lor din copilărie. Și cu George Bonea am păstrat o frumoasă relație de amiciție. Au urmat interviuri cu Liviu Teodorescu, Carla's Dreams și alții.”

„Mă împrieteneam cu oamenii strict pe criteriul vocii și al tonului”

Chiar şi când îţi stăpâneşti toate simţurile, tinzi să te înşeli în privința oamenilor şi în legătură cu intenţiile pe care le au. Nevăzător fiind, unicul mod de a percepe cu ce tipar de om ai de-a face este prin tonul vocii şi prin discuţii. Andrei ne povesteşte şi despre acest aspect, despre dezamăgiri, aşteptări şi despre oameni care sunt frumoşi doar în primele 5 minute de conversaţie şi care pe parcurs îşi arată reala intenţie: „Mi-am luat foarte multe țepe formându-mi impresii după modul în care îmi vorbește un om pe care abia îl cunosc. Ai impresia că dacă îți vorbește mieros, e pâinea lui Dumnezeu, dar nu e un lucru valid. Când eram adolescent și eram mai naiv, mă împrieteneam cu oamenii strict pe criteriul vocii și al tonului. Acum însă, mă iau după nivelul conversației, după idei. Încerc să îi provoc la discuții din care să deduc ce fel de principii de viață au”.

„Mă trezesc cu o doamnă care îmi strecoară 10 lei în mână”

În general, oamenii au foarte multe prejudecăţi, foarte multe stereotipuri bolnăvicioase şi emoţii pe care le aruncă deseori atât de forţat încât începe să se desfăşoare un fel de teatru social. Uneori cu cele mai bune intenţii, alteori răutăcioasă într-un mod conştient, societatea mai are multe de învăţat despre cum ar trebui să se raporteze la o persoană cu deficienţe de vedere sau oricare altă afecţiune. Înconjuraţi de atâtea clişee, oamenii nu sunt în stare să accepte că o persoană nevăzătoare îşi poate continua viaţa într-un mod absolut firesc, practicând activităţi caracteristice vârstei şi secolului în care trăim.

„Deseori oamenii tind să creadă că din cauza problemelor de vedere ar avea și ceva la căpuț. De exemplu, dacă suntem undeva împreună și discutăm cu o a treia persoană, acea persoană, în loc să-i adreseze lui întrebările, tinde să-mi adreseze mie, ceea ce e foarte ciudat. El doar nu vede, dar știe să vorbească, aude și știe să gândească. Deseori problema de vedere e asociată cu alte deficiențe”, ne-a spus Camelia. Iar Andrei i-a completat ideea: „Am 21 de ani, dacă eu vreau să beau o bere sau să-mi aprind o țigară, îi văd nedumeriți: <Cum adică? Orb și fumează?>”, de parcă tu, ca om fără deficiențe, ai face toate astea folosindu-ți ochii”.

Andrei ne-a relatat şi despre reacţiile oamenilor, modul în care se raportează la persoana lui, despre incidentele amuzante şi despre conceptul de milă: „Am mers împreună la piață, iar eu, neconsumând lactate, am preferat să aștept afară, în timp ce Cami cumpăra brânză. Dintr-odată, mă trezesc cu o doamnă care îmi strecoară 10 lei în mână. Zic: <Doamnă, n-am nevoie, stați cuminte>, eu fiind îmbrăcat decent, cu un telefon relativ scump în mână, dar văzând că mă întind să-i dau banii, doamna a plecat, a fugit efectiv. Cami, ieşind de la brânzeturi, mă găseşte cu mâna întinsă și cu cei 10 lei la mine. A avut o reacţie neaşteptată, apoi i-am explicat situaţia.”

„Oamenii n-o fac cu rea intenție, o fac pentru că au un clișeu, dacă ești nevăzător, ești la mila celorlalți, sau orice altă afecțiune ai avea. Andrei ar putea să fie cel mai de succes om, în mentalitatea oamenilor, dacă este într-o piață, în aglomerație, cu siguranță e la cerșit”, spune, cu mâhnire, Camelia.

„Dacă te lași pus în postura: <uite, săracul>, n-o să faci nimic în viață. O să trăiești din mila unora sau a altora, dar nu, mulțumesc, pot să fac lucruri pe care le face orice om normal. Sigur, cu unele eforturi suplimentare, dar, în final, acțiunile mele pot da rezultate la fel de bune. Orice făcea un tânăr la 15, 16 ani, la 18, 20, exact aceleași lucruri le-am făcut și eu, fără excepție. Vizualizez mental lucrurile, pentru că am văzut chiar decent până la 11 ani. În vorbire, mereu folosesc verbul a vedea, chiar dacă eu am atins un obiect, nu l-am văzut propriu-zis. Fac asta, pentru a mă adapta la normalitatea din universul celorlalți. Ar fi aiurea să zici: <eu am auzit> sau <eu am pipăit>. Folosesc acest verb, dar în sensul pe care-l înțelege majoritatea”, ne-a explicat Andrei.

„Sunt un tip coleric, sunt impulsiv și mă enervez rapid, dar îmi place să cred despre mine că sunt un om bun”

Face ceea ce a visat mereu să facă și se bucură de un succes mulțumitor la 21 de ani. Andrei ne-a povestit despre pasiunile sale pentru muzică şi tehnologie: „Îmi place foarte mult să ascult muzică. Playlist-ul meu e foarte variat. Lucrând la radio, nu poți, și nici nu trebuie să rămâi blocat pe un singur gen muzical, pentru că doar asta o să știi să recomanzi, iar oamenii se vor plictisi rapid. Îmi place să gătesc, fac ardei umpluți, îmi place să fac aluaturi, cred că am chiar un talent ascuns la frământat. Am tot felul de clipuri de interes pe YouTube și bloguri pe care le citesc, caut informații, îmi place să vorbesc cu oamenii. În general, mă interesează ce se întâmplă în tehnologie și politică, mai ales de când fac radio, mereu trebuie să fiu la curent cu actualitatea. Sunt un tip coleric, sunt impulsiv și mă enervez rapid, dar îmi place să cred despre mine că sunt un om bun. Sunt foarte energic, spontan și vesel”.

Pare greu de crezu, dar lui Andrei îi place să se uite la filme. Cu Camelia alături: „Urmărim filme împreună și e foarte distractiv! Cami îmi oferă niște descrieri atât de plastice la scenele de acțiune, însă nu știu de ce sare peste scenele erotice. În rest, îmi descrie totul, arme, urmăriri, efecte speciale, culorile, îmi citește inclusiv subtitrarea. De cele mai multe ori, nu mă uit la film pentru subiect, la un moment dat oricum mă pierd, dar îmi place senzația, mi se pare relaxant, ceva ce la cinema nu putem face, deși am încercat. Înainte de pandemie am mers la cinema la premiera filmului <Miami Bici>. Cami încerca să-mi descrie acțiunea și inevitabil oamenii erau deranjați de șoșotelile noastre. Am încercat și cu subtitrările citite de sintezele vocale, dar nu mi-a plăcut la fel de mult. Există subtitrări adaptate pentru nevăzători, unele telefoane au setări pentru accesibilizarea subtitrărilor, care oricum sunt citite de o voce semi-robotică. Platformele de streaming au și descrieri audio ale acțiunilor, dar nu e același lucru, pentru că nu e amuzant. VoiceOver-ul de pe telefon descrie și unele fotografii. Doar că o mai dă și în bară... La un moment dat am găsit o imagine cu o tipă cunoscută și soțul ei, iar voiceover-ul mi-a spus: <Este posibil ca imaginea să conțină unu femeie, zâmbet și barbă>.

Și cărțile îmi sunt citite de același tool, dar iarăși, prefer să le citesc cu Cami, pentru că e mult mai distractiv. Noi nu doar citim, noi râdem mult și comentăm tot ce se întâmplă”.

„Când ești atât de obișnuit cu un lucru, cu o stare, ajungi să poți ironiza acel ceva”

Umorul este de multe ori cel mai bun mod de a accepta o realitate, de a te accepta și de a înăbuși orice urmă de pesimism. Andrei are un simț al umorului foarte dezvoltat, deseori este autoironic și știe cum să facă haz de necaz. Ne-a relatat despre modul în care se raportează la umor şi despre stilul său foarte optimist de a trata orice situaţie: „Dacă o să-ți plângi de milă, o să ai o viață detestabilă. Să nu văd e o normalitate pentru mine, precum este pentru tine să vezi. Iulian mai rămânea în mijlocul camerei și eu treceam și mă izbeam în el intenționat, și inevitabil mă întreba: <Da nu te uiți pe unde mergi?> Asta era gluma noastră standard. Când ești atât de obișnuit cu un lucru, cu o stare, ajungi să ironizezi acel ceva. Dacă gluma e bună, eu râd, dar dacă e o răutate, spusă doar cu scopul de a jigni, o să răspund cu ceva la fel de rău.”

Când observi un om cu vreun fel de afecțiune sau handicap, tinzi să-i oferi pe tavă toată mila ta, fără a te gândi măcar că acel om ți-ar putea fi superior în mai multe privințe. De multe ori, etichetezi aceste persoane conform dezavantajului fizic, fie că acesta este vizibil sau nu. Andrei Tetiva ne dă lecție, o lecție pe care toată lumea ar trebui să o știe.

Un om cu o deficiență fizică nu este o epavă care tânjește după lacrimile tale, ci este o dovadă vie că se poate. Se poate fără să te plângi, se poate fără să învinovățești factori externi.

Da, se poate nevăzător fiind să te trezești la 5 dimineața, având ca ringtone un măcănit de raţă și să hoinărești prin bucătărie făcându-ți o cafea care uneori se întâmplă să fie prea dulce, alte ori prea amară, să scapi linguri și căni pe jos și apoi să ții un matinal de câteva ore. Pe lângă asta, se poate să ai încă două job-uri și să mai mergi și la facultate.

Și înainte să te plângi că în viață îți merge totul anapoda și ești o biată victimă a unui destin pe care nu-l meriți, gândește-te că acest tânăr la doar 21 de ani chiar a ajuns undeva unde se simte împlinit, iar faptul că e nevăzător e ultima sa problemă. Andrei se bucură de viață și știe cum să transforme o zi proastă într-un material productiv, iar în momentul în care vezi un om care ironizează afecțiunea care i-a anulat câteva posibilități din viață, înțelegi că, de fapt, frumosul stă în oameni, frumosul stă în modul în care oamenii se raportează la ei înșiși și precum a menționat și Andrei: „Autoironia și umorul în general pot exista doar la oameni inteligenți”.

Sabrina Vacari