O colecție particulară absolut impresionantă se îmbogățește de la an la an la doi pași de municipiul Rădăuți, expoziția de motociclete de la Horodnic a omului de afaceri Alexandru Șcheul ajungând la 280 de exponate, din care unele de mare valoare, fie foarte vechi, fie foarte rare ori foarte scumpe.
”Expo Moto Bucovina” este un muzeu particular impresionant, care în opinia noastră nu este suficient de mult promovat și cunoscut. Asta și pentru că Alexandru Șcheul nu încearcă să-și transforme pasiunea în afacere, fiind mult prea ocupat cu adevărata sa afacere – cunoscuta firmă Killer.
La muzeul particular unic în România și în Europa de Est intrarea este gratuită de ani de zile și, absolut inedit, fără un program limitat, accesul fiind permis oricând prin personalul de pază de la firma Killer. Vizitatorii primesc gratuit inclusiv papucii de unică folosință cu care intră în salonul expozițional, unde sunt expuse motociclete și câteva mașini rare.
Mașina electrică a Nadiei Comăneci, o achiziție care are șanse să devină vedeta expoziției
Una dintre achizițiile relativ recente, cu mare valoare sentimentală și chiar istorică am spune, este mașina electrică care a aparținut gimnastei Nadia Comăneci.
Faptul că mașina a aparținut Nadiei este o certitudine.
După performanțele din 1976, de la Olimpiada de la Montreal, Nadia Comăneci a devenit celebră în întreaga lume. A luat atunci prima notă de 10 din istoria gimnasticii. Un an mai târziu, în 1977, gimnasta a mers în Mexic, la un turneu cu lotul feminin de gimnastică al României. Președintele Mexicului, Lopez Portillo, și fiica sa erau deja fani ai Nadiei, astfel că aceștia și-au dorit să o cunoască personal. Nadia a fost plimbată de fiica președintelui cu mașina marca Viniera, o copie după un model de epocă Rolls Royce, și a primit cadou un model identic.
Automobilul a fost un soi de moft al familiei președintelui, un automobil propulsat electric fiind o veritabilă raritate la vremea respectivă.
Așa a ajuns o astfel de mașină în 1977 în România, primul autovehicul electric de pe meleagurile noastre.
Gimnasta s-ar fi plimbat cu autovehiculul în Deva, însă nu prea mult, din lipsă de timp și din cauza unor probleme tehnice apărute din cauza diferențelor dintre rețelele electrice.
În orașul în care și-a petrecut tinerețea – Deva, Nadia Comăneci a vândut mașina, în 1980, lui Loghin Lazăr, soțul dirigintei gimnastei.
Cu cât a cumpărat Alexandru Șcheul mașina Nadiei
De la Loghin Lazăr a cumpărat mașina Alexandru Șcheul, la începutul acestui an. Trecut de 80 de ani, bărbatul din Deva a decis să cedeze mașina, după ce nepoata sa a vizitat expoziția de la Horodnic. Astfel s-a convins octogenarul că mașina va ajunge pe mâini bune. Prețul nu a fost tocmai mic – 30.000 de euro.
Pentru ca povestea din spatele mașinii să nu poată fi contestată, Alexandru Șcheul a cumpărat, odată cu vehiculul electric, și o adeverință din 1980 a Federației Române de Gimnastică, care confirmă că mașina a fost a Nadiei, dar și contractul de vânzare-cumpărare prin care Nadia a vândut mașina unui bărbat din Deva, tot în 1980.
Mașina, acum restaurată și funcțională, este expusă în cadrul colecției de la Horodnic. Omul de afaceri nu a avut încă timp să o pună în valoare așa cum se cuvine, în special din lipsă de spațiu, însă promite că o va face cât de curând.
Motocicleta dedicată lui ”Mărgelatu”- cu tot cu celebrul pistol
Atrage atenția la ”Expo Bucovina” și o motocicletă cu două roți în față, care are inscripționată imaginea lui „Mărgelatu” – celebrul personaj interpretat de actorul Florin Piersic. Acest vehicul îi este dedicat marelui actor Florin Piersic, care a promis că va ajunge cât de curând să îl vadă. Motocicleta este concepția proprie a lui Alexandru Șcheul (care lucrează personal la recondiționarea și restaurarea motocicletelor). Motorul are aproximativ aceeași vârstă cu actorul, iar în rest vehiculul este construit de Şcheul, drept omagiu marelui actor. Omul de afaceri sucevean a reconstituit inclusiv modelul de pistol cu care ”Mărgelatu” apare în seria de filme care continuă să facă audiență și astăzi.
Motociclete din al Doilea Război Mondial
La ”Expo Moto Bucovina” se găsesc și câteva motociclete originale din al Doilea Război Mondial, în special modele germane, reconstituite și cu armamentul folosit pe front. Atrage atenția și colecția de motociclete românești vechi, iar iubitorii de motoare mai noi sunt și ei răsfățați, cu motociclete de lux fabricate după anul 2020.
Răspunsul lui Șcheul cu privire la banii investiți în această pasiune
Colecția lui Alexandru Șcheul a devenit atât de vastă încât acesta a fost nevoit să agațe la propriu, în tavan, o parte din exponate.
Întrebarea legată de câți bani a investit în această colecție nu prea îi place lui Șcheul, care mărturisește că nici nu s-a gândit vreodată să facă un calcul, tocmai pentru că este vorba de foarte, foarte mulți bani. Când vine vorba însă de pasiune, mai ales la un om care produce bani, nu prea există limite.