Recenzii despre 100 și ceva de cărți, într-un an, proiect realizat de suceveanca Mihaela Zaharia

Recenzii despre 100 și ceva de cărți, într-un an, este un proiect inedit realizat de suceveanca psihoterapeut Mihaela Zaharia (Ușurelu). Ideea acestui proiect unic „s-a născut” în decembrie 2019, când în ultima pagină din cartea pe care o citea (Leul Roșu, de Maria Szepes) a citit îndemnul „Scrie! Scrie! Scrie!”.

Fiindcă era final de an, perioadă în care își stabilea obiectivele pentru anul următor, Mihaela a considerat că e un mesaj special pentru ea. „Întotdeauna am primit feedback-uri pozitive pentru ceea ce am scris, chiar dacă erau doar urările de sărbători scrise în newsletterul firmei de training la care lucram, așa că mi s-a părut că Universul îmi transmite mesajul că e bine să folosesc mai mult acest talent. Dar ce să scriu? Nu credeam că ar fi cazul să scriu o carte când există atâtea alte cărți pe care eu nu le-am citit. Și de aici a venit ideea să citesc cărți și să scriu despre ele. Așa s-a născut rubrica <Despre cărți> pe blogul site-ului meu www.parenting.ro”, ne-a povestit suceveanca. 

Îi plăcea să citească și să facă compuneri încă din copilărie

Mihaela Zaharia este psihoterapeut în București. A urmat cursurile Școlii Generale nr. 10 Suceava și Liceul „Petru Rareș” Suceava, profil Mate-Fizică, în perioada 1991-1995. În 1999, a absolvit Facultatea de Psihologie de la Universitatea ”Al. I. Cuza” din Iași. Din Suceava, s-a mutat, în decembrie 2003, în Iași, și apoi, în 2005, în București. „Încă din clasele primare eram bună la scris compuneri. Țin minte și acum când dna învățătoare Zimbru m-a ridicat în picioare să citesc o compunere despre un personaj din film cu care am vrea să semănăm. Văzusem recent la cinema <1001 de nopți> și am scris că vreau să semăn cu o prințesă din film pe care o chema Milka. Doar că îmi era rușine să citesc ce am scris, fiindcă atunci în clasă mai erau invitați copii dintr-o clasă mai mare pe care eu nu îi cunoșteam. Nici să scriu recenzii nu e ceva nou pentru mine. În clasele V – VIII, la Școala Generală Nr. 10 am avut-o ca dirigintă pe profesoara de română Moldovan, care ne dădea în vacanța de vară să citim 10 – 15 cărți, cărora să le făcem rezumate. Majoritatea nu erau cărți ușoare (Letopisețul Țării Moldovei / Grigore Ureche, Hronicul și cântecul vârstelor / Lucian Blaga, Cartea Oltului / Geo Bogza, pe lângă altele mai <accesibile>, precum Frații Jderi) și nu era nici ușor să le găsim. Când începea vacanța, întrebam toate rudele și toți prietenii ce cărți din listă au în bibliotecă. Nu le citeau toți colegii pe toate, dar eu le citeam, fiindcă prima notă din următorul an era pusă pe caietul cu rezumate. Cel puțin unul îl mai am și acum,  la părinții mei, acasă”, ne-a povestit cu nostalgie suceveanca.

Mihaela Zahariaeste căsătorită cu Cătălin, medic psihiatru. Au împreună o fată, Ioana, în vârstă de 16 ani, și un băiat, Robert, în vârstă de 14 ani. Familia întregită îi „cuprinde” și pe Maya, un câine în vârstă de 10 ani, dar și pe Cleopatra, o pisică în vârstă de 4 ani. Fiecare își știe bine rolul și sarcinile în familie. Nimic, însă, nu o poate despărți pe suceveanca noastră de cărți, de lectură, de unde și ideea cu recenziile celor 100 și ceva de cărți..

Timp pentru citit

Poate vă întrebați ce cărți a citit în ultimul an Mihaela Zaharia. Ne-a spus chiar ea: cărți de dezvoltare personală, psihoterapie (în special lucrul cu trauma), psihogenealogie, spiritualitate, feminitate, parenting și câteva de beletristică. Și pentru fiecare carte și-a dat timp... pentru o recenzie. A pornit la drum gândindu-se la o perioadă de un an. „Mi-am spus că pot citi câte o carte pe săptămână, deci vor fi cam 52. Proiectul a început în februarie 2020, deci cu puțin timp înainte de carantină. În perioada inițială a carantinei am avut activitatea suspendată până am început să lucrez online, și cum stăteam închiși în casă, am tot citit. La finalul lunii iunie am realizat că citisem mai mult decât estimasem inițial și m-am întrebat cum ar fi dacă îmi dublez obiectivul, astfel încât să citesc 100 de cărți într-un an. Nu știam nici dacă e posibil, am căutat pe net, dar nu am găsit nicio informație. Așa că am întrebat un prieten de la o editură din Brașov ce crede, și el mi-a spus că aș putea, fiindcă și el a citit într-un concediu 5 cărți, în 5 zile. Și... l-am crezut”, povestește specialistul psihoterapeut sucevean.

Cel mai mult a citit totuși în vacanțe, în august și în decembrie 2020. În septembrie, octombrie, noiembrie a fost atât de ocupată, încât a avut mari dubii că o să reușească să atingă obiectivul de 100 de cărți. Dar ulterior a recuperat în vacanța de iarnă.

Deși cel mai mult a citit în weekend, în timpul săptămânii citea seara. Înainte de pandemie, având și o diplomă de bucătar – o altă pasiune de-a Mihaelei Zaharia fiind gătitul, mai mergea dimineața devreme la un hotel să ajute la prepararea micului dejun, când era nevoie de personal suplimentar. De când a început carantina, n-a mai fost nevoie, copiii învățau după-masă și de acasă, așa că a început să revină la ritmul ei natural de „bufniță de noapte”, adică se culca târziu și se trezea târziu, cauza fiind una nobilă: cititul. Seara citea. Îi era foarte familiar să citească în fiecare seară, pentru că învățase asta din copilărie.

„Până la 7 ani, am fost crescută de bunicii mei la Medgidia, unde dormeam cu bunica mea în pat, iar ea citea în fiecare seară. Și așa mi s-a imprimat și mie că e normal. Iar având cabinetul meu de psihologie, pot să îmi fac singură programul, deci să fac programări după ora 12.00. Însă ce am sacrificat cel mai mult ca să pot citi a fost sportul. Nu am făcut sport un an de zile. Deși am toate condițiile să fac sport acasă și nu trebuie să mă duc la sală, preferam oricând să mai citesc decât să mă mișc din pat sau de pe canapea. Îmi aminteam de fiecare dată de legea inerției a lui Newton, <obiectele aflate în repaus tind să rămână în repaus dacă asupra lor nu acționează nici o forță externă>, zâmbeam, dându-i dreptate, și tot în pat rămâneam. A trebuit să termin întâi cele 100 de recenzii ca să mă motivez să fac mișcare”,  povestește acum, cu umor, Mihaela.

Cărți preferate

Suceveanca are cărți preferate, ca orice cititor. Cartea de parenting pe care o apreciază cel mai mult este Comunicarea eficientă cu copiii, de Adele Faber și Elaine Mazlish (recenzia nr. 77). Este cartea care a ajutat-o cel mai mult în creșterea copiilor ei „și este foarte, foarte practică”. Autoarele ei au fost studentele psihologului Haim Ginott, care a scris a doua carte care îi place foarte mult Mihaelei, Între părinte și copil (recenzia nr. 72). Celor care urmează să aibă copii sau cei care au copii foarte mici le este recomandă din suflet cartea Conceptul continuum (recenzia 94).

Cărțile de spiritualitate practică pe care suceveanca le recomandă cel mai des sunt cele scrise de Don Jose și Don Miguel Ruiz: Cele 4 legăminte, Al cincilea element, Arta de-a iubi și Vocea cunoașterii (recenziile 23-26).

Dintre cărțile de feminitate pe care le-a citit suceveanca, cea mai interesantă a fost Femeia interzisă vorbește, de Pamela Kribbe (recenzia nr. 15). „Pentru mine, cartea de căpătâi în feminitate este Puterea magiei feminine, de Larisa Renar, căreia nu i-am scris o recenzie, dar ar merita. Însă cartea pe care am recomandat-o cel mai des femeilor în terapie este Femei care iubesc prea mult (recenzia 17). Tot celor care se află în psihoterapie le-am recomandat cel mai des cărțile lui Lise Bourbeau: Cele 5 răni și Vindecarea celor 5 răni (recenzia 98). Dar și Părinții toxici (recenzia 40) și Vindecarea copilului interior (recenzia 37). Psihoterapeuților le recomand toate recenziile cărților despre traumă (recenziile 53, 56-61 și 87), dar și Legături pierdute (recenzia 30), cea mai bună carte despre depresie, cele scrise de Gabor Mate și cartea Descoperă-ți amintirile ascunse de dr. Menis Yousry (recenzia 28). Pe mine personal m-a impresionat foarte mult cartea Alegerea (recenzia 75), scrisă la vârsta de 92 de ani de o supraviețuitoare a Holocaustului, psihoterapeut”, ne-a destăinuit Mihaela Zaharia.

Beletristică

Cărțile de beletristică în principal nu au făcut parte din obiectivul sucevencei, acela de a scrie recenzii care să îi ajute pe oamenii care sunt pe un drum de dezvoltare personală. Însă a citit câteva. A impresionat-o foarte mult Tatăl celuilalt copil (recenzia nr. 34) și Acolo unde femeile sunt regi (recenzia 35). Foarte mult i-a plăcut, de asemenea, cartea Inițierea (recenzia 100). „O carte impresionantă, pentru că este vorba de o poveste reală uimitoare, este Învățare (recenzia 96). O altă carte pe care cu greu o lași din mână, chiar dacă are 500 de pagini, este Răscumpărată prin iubire de Francine Rivers, despre care încă nu am scris. Un autor pe care l-am descoperit acum și care are un scris fenomenal, care te și bine-dispune, este suedezul Fredrik Backman, cartea care mi-a plăcut cel mai mult fiind Oameni anxioși (recenzia 104). Până acum am scris o singură recenzie a unei cărți de un autor român, e vorba de Porția de fericire, scrisă de prietena mea Emma Toader (recenzia 29). În viitor, sper să scriu mai multe”, își continuă povestea frumoasă și inedită specialistul sucevean.

Cărți, pur și simplu

Mihaela Zaharia are în acest moment și câteva cărți începute și neterminate: Demonul amiezii, care are 800 de pagini și este despre depresie, și Corpul nu uită niciodată, de Bessel van der Kolk, despre neurofiziologia traumei, care, spune cititoarea, e foarte densă în informații și, deși a citit prima jumătate și ultimul sfert (că era curioasă să afle care sunt soluțiile), nu a reușit să se mai întoarcă la sfertul de dinainte. Dar le recomandă iubitorilor de lectură pe amândouă.

Suceveanca ne-a destăinuit că are și cărți cărora a preferat să nu le scrie recenzii - cele în care unul dintre personajele principale moare: Vara în care mama a avut ochii verzi, Madame Picasso, Memoriile unui motan călător, fiindcă nu vrea să aducă și mai multă tristețe în viețile oamenilor. În schimb, a scris recenzii ale cărților care tratează tema morții: Privind Soarele în față de Irvin Yalom, Despre moarte și a muri, Cu ultima suflare, Cum să treci peste doliu, pentru că, spune Mihaela Zaharia, le-a considerat necesare, din păcate, în această perioadă.

De asemenea, Mihaela ne-a spus că a avut șansa ca două edituri să se ofere să îi trimită cărți gratuit, când au văzut că a mai făcut recenzii cărților lor: editura Philobia și editura ACT și Politon, cărora le mulțumește din suflet, mai ales că nu îi cunoștea personal pe reprezentanții editurilor respective.

„Povestea” recenziilor

Fiecare specialist, fiecare cititor are metoda lui de a-și selecta ideile importante dintr-o carte. Mihaela, de regulă, în timp ce citește cartea subliniază cu creionul pasajele importante. Dacă e o carte împrumutată, nu le subliniază, normal, ci își scrie în laptop pasaje sau le face poze cu telefonul. La fel în cazul cărților de beletristică, fiindcă, spune ea, de regulă nu le păstrează, ci le face cadou după ce le citește. „Dacă știu deja acțiunea, nu sunt tentată să o mai citesc o dată decât în cazuri excepționale. Mai păstrez unele cărți care m-au impresionat profund sau cele pe care îmi doresc să le citească și copiii mei. După ce termin de citit cartea, recitesc pasajele subliniate și încep să scriu recenzia. Între timp caut pe net informații despre autor, ascult interviuri cu el sau conferințe, citesc alte recenzii în română sau engleză, îmi notez informații și apoi definitivez și eu recenzia. Indiferent de ce evaluări găsesc, de cele mai multe ori eu rămân la părerea mea. Au existat situații în care o carte a fost foarte bine primită de public, dar pe mine nu m-a impresionat așa tare (Acolo unde cântă racii, de exemplu) sau cărți care nu au avut numai recenzii bune, dar mie mi s-au părut extraordinar de valoroase (Calea luptătorului pașnic, de exemplu). Am avut chiar experiența ca în cazul unui autor una dintre cărți să îmi placă extraordinar de mult, iar alta aproape deloc, astfel încât nu am scris nici o recenzie despre ea”, ne explică Mihaela Zaharia.

Feedback

Recenziile pe care le-a scris suceveanca le-a împărtășit pe pagina de Facebook a cabinetului ei Parenting.ro – Cabinet de psihologie Mihaela Zaharia și de acolo, din când în când, pe unele grupuri. Ca urmare, majoritatea cititorilor au fost persoane care o cunosc și, uneori, unele noi. Feedback-urile au fost bune, spune ea, în general împărțite în trei categorii: că i-a făcut curioși să citească o carte, că citind toate recenziile au impresia că au intrat într-o librărie și le-au răsfoit ei înșiși și, în cazul celor care citiseră deja cartea, că a surprins foarte bine esențialul.

„Eu simt că am făcut ceva bun într-un contract win-win în 3 părți: eu am câștigat multe informații, clienții au aflat despre ce e vorba în cărți înainte să le cumpere, iar editurile au fost încântate și au avut reclamă gratuită. Satisfacția mea cea mai mare vine din faptul că am făcut recenzii la unele cărți la care nu exista nicio recenzie pe net. E vorba mai ales de cele de psihologie, psihoterapie și dezvoltare personală. Există multe recenzii la cărțile de beletristică, dar la cele de specialitate din domeniul psihologiei nu prea. Așa că mă bucur că le pot oferi psihologilor și celor interesați de psihologie idei despre ce conțin cărțile de care poate sunt interesați din punct de vedere profesional”, este de părere psihoterapeutul.

Proiectul Mihaelei prin ochii familiei

Părinții Mihaelei Zaharia nu au știut despre proiectul fiicei lor „Recenzii despre 100 și ceva de cărți, într-un an”, dar erau obișnuiți ca ea de regulă să citească mult. Mihaela mereu avea câte o carte în geantă și citea oriunde avea de așteptat: în metrou, în săli de așteptare, în dreapta, în mașină, în avion, pe plajă etc. Ține minte și acum un zbor de 4 ore cu avionul, noaptea, de la Lisabona la București, în care erau 100 de persoane, dintre care doar ea avea lumina aprinsă deasupra capului, fiindcă doar ea citea (un roman japonez). Bonusul a fost că a văzut și o furtună de deasupra norilor – experiență ratată de cei care dormeau, se amuză suceveanca.

Copiii Mihaelei au fost uimiți de rapiditatea cu care mama lor citește. De fiecare dacă le spunea că a mai terminat o carte, dar, din păcate, spune suceveanca, asta nu i-a motivat să citească și ei mai mult, cu excepția faptului că fiului i-a plăcut atât de mult primul volum din seria Pisici războinice, de i-a cumpărat ulterior toate cele 20 de volume. După un an a ajuns abia la volumul 16.

Soțul Mihaelei se întreba unde o să depoziteze ea atâtea cărți. O soluție propusă a fost să le cumpere în format electronic, așa cum prefera el, dar ei îi place să citească pe hârtie. Într-adevăr, la un moment dat, Mihaela dădea în bibliotecă doar peste cărți pe care le citise deja, așa că a hotărât ca pe cele citite să le mute deasupra bibliotecii, „că doar acolo mai aveam loc și așa a fost mai simplu să le gestionez”.

Cea mai recentă recenzie

Mihaela Zaharia a ajuns la recenzia nr. 115. Din când în când, mai citește și cărți în limba engleză, cea din prezent fiind o carte de specialitate: A Therapist’s Guide to EMDR. Este o carte care se adresează psihoterapeuților care au făcut formare în metoda EMDR (Reprocesare și desensibilizare prin mișcări oculare), „care e foarte eficientă în lucrul cu traume, anxietate, depresie, insomnii, tulburări alimentare, fobii, frica de a conduce, stimă de sine scăzută, probleme  de relaționare, amânare etc.”

Iubește cititul! Iubește lectura! Iubește cartea!

Suceveanca ne-a spus că va continua să citească, fiindcă îi place să citească, dar nu și-a mai propus nici un număr de cărți... de citit. Însă, fiindcă au trecut deja 3 luni de când a terminat cele 100 de recenzii, se pare că ritmul în care îi este comod să scrie recenzii este cel din obiectivul inițial: 4 pe lună. Categoriile de interes rămân aceleași, poate mai multă beletristică în vacanță. Când intră acum într-o librărie, Mihaela Zaharia se bucură să vadă că a citit multe cărți din cele care sunt afișate, dar, în același timp, este foarte curioasă despre ce e vorba în celelalte și trebuie să se abțină cu greu să își mai cumpere, fiindcă mai are acasă încă multe care așteaptă să fie citite.