Pe urmele suceveanului care a ajuns mitropolit al Kievului

La numai câteva sute de kilometri, mai precis 600 şi un pic, îşi doarme somnul de veci un sucevean care a ajuns în vârful ierarhiei bisericii de la Kiev. Este vorba de Petru Movilă, fiul domnitorului Simion Movilă al Moldovei, care acum 400 de ani a scris o pagină importantă pentru istoria ortodoxiei. Mormântul său se află la Kiev, în grotele de la Lavra Peşterilor, un complex de mănăstiri care îşi are originile în negura vremurilor, în primii ani ai mileniului al doilea, adică pe la 1.050.

Drumul către Kiev nu este unul prea complicat şi nici foarte lung şi poate fi pigmentat cu o oprire în nordul Bucovinei, la Cernăuţi. Un oraş care cândva a făcut parte din România Mare şi care pe ici, pe colo mai are şi ceva urme de românism. Puţine, ce-i drept, dar cu un ghid bun, cum e Dragoş Olaru, poţi afla istoria fiecărei cărămizi care a reprezentat ceva pentru Cernăuţi. Universitatea de aici cu Palatul Sinodal, unde s-a declarat Unirea Bucovinei cu România la 28 noiembrie 1918, este un punct de atracţie pentru oricine vizitează Cernăuţiul. Monumentele care aminteau despre acest episod plăcut au dispărut din piaţa centrală unde se găseşte şi acum sediul primăriei, dar cu un mic efort poţi închide ochii pentru a ţi le imagina că sunt încă în picioare. O plimbare pe pietonalul din Cernăuţi, strada Olga Kobyleanska este reconfortantă, mai ales pentru turistul avizat care ştie că o bună perioadă s-a numit strada Iancu Flondor, unul dintre artizanii unirii de acum un secol şi ceva. De Bazar vă rog să nu mă întrebaţi, nu a făcut parte din obiectivele pe care le-am căutat, în ciuda faptului că mulţi suceveni ştiu mai multe despre el decât despre Universitate, ca să dau doar un singur exemplu.

Lavra Peşterilor

Odată finalizată această escală, drumul spre Kiev nu mai are nici un obstacol. Situat pe malurile Niprului, fluviul care ară Ucraina în susurul său spre Marea Neagră, Kievul este un oraş care emană mult creştinism. Fireşte, complexul Lavra Peşterilor este magnetul care atrage nu doar credincioşi ortodocşi, ci şi mulţi curioşi. Pentru a ajunge aici poţi lua metroul din metropolă, iar ca o curiozitate, una din staţiile la care se poate coborî, Arsenalna, se spune că este cea mai adâncă din lume.

Imediat ce ai trecut pragul complexului, zumzetul unui oraş cu vreo 4 milioane de oameni dispare ca prin farmec. O fi şi asta una dintre minunile de la Lavra Peşterilor. Biserici mai vechi sau mai noi se găsesc în incintă, fiecare dintre ele fiind la fel de îmbietoare şi diferită, chiar dacă la prima vedere nu s-ar spune acest lucru.

În grotele de aici, care au o temperatură şi o umiditate constantă, au fost săpate galerii în care au fost aşezate racle cu diferiţi păstori ai complexului. Este un loc care îţi creează o senzaţie stranie, mai ales că din unele racle se vede ieşind o mână sau altă parte din corp. Aici se află şi trupul mumificat al lui Petru Movilă, cel care a fost mitropolit al Kievului timp de mai bine de 13 ani, din 1633 şi până la moartea sa în decembrie 1646. Grotele întunecate şi reci îţi mai oferă şi altă surpriză. De nicăieri apare câte un călugăr care te avertizează scurt că nu ai voie să faci fotografii. Şi chiar nu e deloc plăcut să vezi mişcându-se întunericul.

Muzeul Holodomorului

Situat în dreapta Niprului, complexul Lavra Peşterilor oferă vizibilitate către marele fluviu. Dar oraşul şi Niprul se destăinuie mai clar din cel mai înalt punct de belvedere, special amenajat. Dacă vrei să simţi şi puţină adrenalină poţi încerca şi o traversare pe tiroliană din acel loc până pe malul stâng al fluviului.

În aceeaşi parte superioară se găseşte un muzeu mic, dar care aduce în atenţie un episod cumplit pentru locuitorii acestui ţinut. Este Muzeul Holodomorului, marea foamete la care ucrainenii au fost supuşi de Stalin. În decurs de doi ani se estimează că au murit de foame sau au fost ucişi pentru că furau hrană în jur de 7 milioane de oameni. Simbolul acestui muzeu este o fetiţă cu spice de grâu în mână, copilă care şi-a pierdut viaţa pentru că ofiţerii de opresiune din fosta URSS au prins-o în timp ce încerca să-şi ostoiască foamea.

La pas pe străzile Kievului

O zonă care a devenit extrem de cunoscută destul de recent, parte a istoriei sângeroase a Ucrainei, este piaţa Euromaidan. Aici zeci de mii de manifestanţi au stat în stradă zile în şir pentru a apăra democraţia tânărului stat ucrainean.

Dar, după cum spuneam, Kievul este un oraş al bisericilor. Catedrala Sf. Sofia este o parte a acestei istorii religioase a oraşului. De la înălţimea clopotniţei care străjuieşte intrarea în curtea lăcaşului de cult se vede o altă biserică foarte cunoscută şi a cărui prag localnicii îl trec foarte des, Biserica Sf. Mihail.

Ceva mai departe, în apropierea zonei pietonale a Kievului se găseşte o altă biserică. Este Biserica Sf. Andrei, care prin forma şi culorile sale te duce cu gândul la Biserica Mântuitorului pe Sângele Vărsat de la Sankt Petersburg.

Printre tarabele cu suveniruri şi printre creaţiile artiştilor locali o statuie priveşte trecătorii într-un fel anume. „Maestrul şi Margareta” nu mai are nevoie de nici o prezentare, aşa cum nici numele lui Mihail Bulgakov nu ar trebui să vă fie necunoscut. Romancierului născut chiar în Kiev îi este dedicat şi un mic muzeu care aduce aminte de o parte a vieţii sale.

Muzeul Cernobîl

Readusă în memoria colectivă, tragedia din 1986 de la Cernobîl are propria pagină în inima Kievului. Un muzeu dedicat evenimentului de atunci zugrăveşte în imagini şi fotografii firul tragediei care ne urmăreşte şi astăzi. Pe imaginile care rulează pe un monitor se poate vedea evoluţia norului radioactiv, iar în fazele a treia şi a patra este plasat şi deasupra Bucovinei, aşa că nu este exclus ca unele probleme de sănătate să-şi aibă rădăcinile la Cernobîl.

Informaţiile despre această catastrofă au devenit mult mai cunoscute după filmul difuzat de postul HBO, dar şi acest muzeu vorbeşte despre cum s-a acţionat după explozie, despre eroii necunoscuţi publicului larg care au limitat tragedia.

Probabil că acum, după ce miniserialul „Cernobîl” a rulat în toată lumea, a crescut şi interesul pentru vizita la locul fostei centrale nucleare. Din Kiev se organizează excursii dintre cele mai diverse spre Cernobîl, de la cele de o zi, până la o săptămână, cu maşina sau cu elicopterul. După buget şi preferinţe.

Dacă v-am convins să vizitaţi Kievul nu vă rămâne decât să purcedeţi la drum. Vă garantez că veţi ajunge mai repede decât dacă aţi merge la Timişoara, de exemplu.