Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 7 feb 2020 - Anul XXV, nr. 30 (7335)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   40 imagini |   ø fişiere video

Capodopere

Cimitirul-muzeu în aer liber, un loc aflat la câteva ceasuri de Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

La doar câteva ceasuri de Suceava puteţi vizita un muzeu în aer liber în care veţi vedea adevărate opere de artă. Nu e un loc oarecare, ci un cimitir. Poate părea ciudat ca un cimitir să fie considerat muzeu, dar dacă îi veţi trece pragul nu veţi avea senzaţia nici un moment că acolo sunt îngropate rămăşiţe umane. Este vorba de Cimitirul Monumentale, din Milano, iar pentru a ajunge în acest oraş din Lombardia nu trebuie decât să găsiţi un bilet ieftin la zborurile de pe Aeroportul Suceava spre Bergamo.

 

Milano, îmi veţi spune probabil, este locul unde lumea merge pentru cumpărături şi pentru a vedea celebrul Dom. Da, aşa este, numai că o vizită la Cimitirul Monumentale o să vă dezvăluie şi altceva. Fireşte, este vorba tot de bogăţie, pentru că unele locuri de veci sunt adevărate bijuterii arhitectonice care au costat sute de mii de euro.

Pentru un artist ar fi o sursă de inspiraţie teribilă, un loc în care trebuie nu doar să zăbovească pe îndelete, ci să-şi pună la muncă motoraşele creaţiei. Clădirea prin care se intră în cimitir are forma literei H, iar pe holuri se pot vedea nu doar operele de artă comandate de diferite familii care şi-au cumpărat locuri de veci acolo, ci şi sertarele în care se depune defunctul la care se urcă cu scara mobilă pentru cei care nu au prins locuri „la parter”. Tot aici, în axul central se găseşte şi bustul marelui compozitor Giuseppe Verdi.

Dar adevărata măreţie este în cimitirul propriu-zis. Undeva în partea stângă este o reproducere a celebrei lucrări a lui Leonardo da Vinci „Cina cea de Taină”. Realizată din cupru, opera are amprenta proprie a artistului şi reprezintă unul din punctele de atracţie.

Dat în folosinţă în urmă cu mai bine de 150 de ani, cimitirul este locul veşniciei pentru multe familii  bogate din Milano, dar şi pentru persoane care au deţinut diferite posturi de conducere în administraţie sau armată.

„Columna lui Traian”, „Piramide”, „Moschei” sau clădiri inspirate din cultura diferitor popoare, cărora li se adaugă chipuri de persoane şi sculpturi cu reprezentări la care gândul nu te-ar fi dus te poartă într-o lume pe care nu o puteai anticipa înainte de a păşi în Monumentale.

 

„Cina cea de Taină”, inspiraţie şi conspiraţie

La Milano poţi vedea însă şi originalul, mă rog, ceea ce s-a păstrat şi a fost refăcut ulterior, din „Cina cea de Taină”. Se află la Biserica Santa Maria delle Grazie, iar pentru cei care vor să admire pictura este bine de ştiut că trebuie programare.

Pictura lui Leonardo a fost una cu adevărat revoluţionară pentru perioada când a fost realizată, adică în secolul al XV-lea, şi reprezintă şi acum motiv nu doar de inspiraţie, ci şi de conspiraţie. Fiecare personaj spune ceva, iar mimica şi gesturile sunt extrem de expresive.

Opera de artă a renumitului artist italian a trecut de-a lungul anilor printr-un întreg proces de distrugere, începând cu umiditatea excesivă cauzată de gătitul în bucătăria aflată în imediata apropiere, până la bombardamentele din al Doilea Război Mondial.

Ca printr-un miracol, „Cina cea de Taină” a supravieţuit tuturor încercărilor la care a fost supusă. Merită să vă petreceţi o jumătate de oră (atât durează vizita) pentru a-l admira pe Leonardo da Vinci.

Un alt loc în care marele renascentist italian ţi se dezvăluie este Muzeul Tehnicii din Milano. Asta dacă expoziţia dedicată lui Leonardo nu este cumva în „refacere”. Chiar şi aşa, acest muzeu are şi alte surprize de oferit. Dacă locomotive vechi cu aburi nu vă satisfac preferinţele, poate vă încântă celebrele trenuri galbene fără cai. Un submarin este la loc de cinste, iar o altă secţiune este dedicată corăbiilor şi avioanelor.

 

Osuarul San Bernardino

Şi pentru că am început cu Cimitirul Monumentale, un alt cimitir din Milano a devenit, la rândul său, muzeu. Este vorba de Osuarul San Bernardino, situat la câteva minute de mers pe jos de Piaţa Domului. Un întreg cimitir a fost scos la suprafaţă, iar din respect pentru morţi a fost „relocat” într-o cameră special amenajată.

Sute de cranii, picioare, mâini şi diferite oase din corpurile umane au fost aşezate pe pereţi într-o ordine bine stabilită. De acolo, de pe pereţi, ochi nevăzuţi pleacă din orbitele craniilor şi îi scrutează pe vizitatori cu un mesaj clar: „Şi voi veţi ajunge ca noi!”.

Acest osuar are o vechime de peste 800 de ani, iar acum atrage curioşi din toată lumea. Ca fapt divers, intrarea aici nu se plăteşte, dar turiştii lasă, în semn de respect, monede de 1 sau 2 euro într-un loc special amenajat.

 

Domul: clădirea cu mii de statuete

Fără doar şi poate, Milano este o destinaţie de vacanţă pentru Domul din piaţa centrală. Ridicată în mai bine de 500 de ani, da, aţi citit bine, jumătate de mileniu, monumentala clădire este un punct de reper şi o carte de vizită pentru oraş. Aşa se explică şi cozile pentru urcarea pe acoperişul catedralei, locul de unde piaţa centrală şi clădirile din jur capătă alte valenţe.

Cu cele aproximativ 3.000 de statuete care ornează clădirea, Domul este una din cele mai mari construcţii religioase din Europa. Nu ezitaţi să intraţi şi în catedrală, unde veţi găsi picturi de mari dimensiuni şi de o frumuseţe aparte, dar şi vitralii care vorbesc prin imagini despre anumite subiecte biblice.

La doi paşi de Dom se află Galeriile Vittorio Emanuele II, considerate cele mai vechi din Italia. Firme celebre şi preţuri pe măsură fac cu ochiul din geamuri. Dar, dacă portofelul e subţire, poate vă ajută taurul pe care îl caută mai toţi vizitatorii. Preţ de câteva zeci de secunde, turiştii fac o rotaţie completă pe picior din punctul sensibil al taurului. Unii spun că are efect, alţii ... .

Palatul Sforzesco vă poate duce în lumea medievală a provinciei, iar dacă mai daţi şi de Poliţia călare chiar veţi avea senzaţia că v-aţi întors în timp.

Dacă nebunia de la Dom v-a obosit suficient, e momentul să vă relaxaţi la Canalul Navigli. Este un loc la care poate nu te aşteptai în inima acestui centru comercial, dar care are un farmec aparte.

A, să nu uit. Milano trăieşte şi prin fotbal. Sunteţi fan AC Milan sau Internazzionale Milano? Atunci aţi nimerit în locul potrivit. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cimitirul-muzeu în aer liber, un loc aflat la câteva ceasuri de Suceava.
 Vizualizări articol: 8206 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 2.75/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 2.8 din 4 voturi
Cimitirul-muzeu în aer liber, un loc aflat la câteva ceasuri de Suceava2.854

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei