„Bârlogul lupului”, locul unde fiorul nazist al lui Hitler este încă viu

„Bârlogul lupului” a fost pentru câţiva ani locul de unde se luau unele dintre cele mai importante decizii ale omenirii. A fost locul secret în care Hitler împărţea Europa după bunul plac şi decidea soarta unor populaţii. A fost locul în care mareşalul Ion Antonescu era chemat la ordine pentru ca petrolul şi armatele României să sprijine maşina de război nazistă. A fost, de asemenea, şi locul unde Hitler era pe punctul de a fi ucis pe 20 iulie 1944 de bomba amplasată de Claus von Stauffenberg, colonel în Wehrmacht.

Acest loc cu adevărat special stârneşte şi astăzi, la mai bine de 75 de ani de la finalul celui de al Doilea Război Mondial, fiori reci. Megastructurile naziste ridicate pentru a-i proteja pe Adolf Hitler şi pe cei care s-au aflat la conducerea celui de Al Treilea Reich sunt de-a dreptul impresionante şi numai gândul la ceea ce se întâmpla acolo nu cu foarte mult timp în urmă îţi creează un sentiment neplăcut.

Amplasat în Prusia Orientală, în apropierea oraşului Ketrzyn, astăzi teritoriu al Poloniei, „Bârlogul lupului” a fost în perioada ultimei conflagraţii mondiale unul din cele mai bine păzite şi secrete locuri din lume. Puţine persoane au reuşit să intre în acest complex uriaş amplasat în pădurile întunecate din zona Lacurilor Mazuriene şi mult mai puţine aveau idee despre tot ceea ce găzduia acest complex.

Pentru a-l proteja pe Adolf Hitler, „Bârlogul lupului” a fost conceput ca o fortăreaţă inexpugnabilă, cu garduri de sârmă ghimpată, mine şi o grămadă de soldaţi şi câini care aveau misiunea de a veghea tot ce mişcă 24 din 24 de ore.

Complexul era deservit de un aerodrom propriu, dar se putea ajunge şi pe calea ferată care se vede şi acum. Tot ce s-a construit acolo este extrem de trainic, şi nici nu este mirare având în vedere că s-au folosit cantităţi impresionante de fier, betoane şi alte materiale.

Buncărele construite pentru a rezista unor eventuale atacuri aeriene au, de obicei, 1-2 camere, şi coridoare de acces. Pereţii care înconjoară aceste camere din buncăre au grosimi de 7-8 metri, astfel încât un astfel de buncăr are dimensiuni enorme. Fireşte, fiecare buncăr avea propriul sistem de ventilaţie, iar pe acoperiş se aflau copaci care creau camuflajul complet.

Buncărul unde a avut loc atentatul din 20 iulie 1944 nu mai există, fiind distrus chiar la acea vreme, dar în locul respectiv este amplasat acum un panou cu fotografii şi derularea evenimentelor din acea zi. Bomba a explodat la ora 12.42. Patru persoane au murit, una pe loc şi alte trei la spital. Nu şi Adolf Hitler, care a supravieţuit şi s-a ales doar cu nişte răni superficiale.

Ca dovadă că acesta era un loc despre care ştia puţină lume, „Bârlogul lupului” nu a fost bombardat niciodată de forţele aliate sau de sovietici. În toamna lui 1944, când naziştii au decis să evacueze complexul din cauza faptului că frontul de est se apropia tot mai mult, s-a dorit ca „Bârlogul lupului” să fie şters de pe faţa pământului.

În acest sens, geniştii germani au folosit 10 tone de TNT (trinitrotoluen), dar rezultatele nu au fost pe măsura aşteptărilor. Cele mai multe dintre buncăre au fost afectate parţial, fără ca vreunul să poată fi distrus total.

În pădurea mazuriană, aceste megastructuri naziste se văd şi astăzi, exact la fel cum au fost abandonate după folosirea TNT-ului. „Sprijinite” de copaci, bucăţi uriaşe de beton care s-au desprins din buncăre dau senzaţia că totul s-a petrecut ieri şi te aştepţi ca în orice moment de după vreun pâlc să apară un grup de soldaţi înarmaţi. Sau te poţi aştepta ca vreo mină să explodeze şi să te facă bucăţi, chiar dacă acest pericol a fost eliminat de armata poloneză după al Doilea Război Mondial, în cadrul unei operaţiuni care s-a extins pe o perioadă de circa 10 ani, timp în care au fost dezafectate peste 50.000 de mine.

Prin pădurea din apropierea complexului sunt şi şosele folosite de oficialii nazişti, şosele care după aproape 80 de ani arată impecabil, fără nici o gaură sau fisură. Am aflat asta de la Pawel, un ghid local care oferă turiştilor o excursie cu maşini militare, ce-i drept nu germane. Pawel ne spune cu invidie despre calitatea lucrărilor făcute de nemţi şi dă a lehamite din mână când vine vorba de construcţiile şi şoselele făcute de polonezi. La noi, în România, situaţia e chiar mai proastă ca în Polonia, motiv pentru care nu ar fi rău să ne inspirăm de la nazişti. Doar pentru lucrări civile, nu şi pentru ororile pe care au fost capabili să le comită.