Printează articolul
Trimite e-mail
Rădăuţeanul Ştefan Rusu este cel mai titrat practicant de lupte greco-romane pe care l-a avut România vreodată. Palmaresul său internaţional cuprinde, printre altele, trei medalii olimpice, două titluri mondiale şi încă cinci titluri europene de seniori.
Deşi mult mai puţin cunoscut, Ştefan Rusu se ridică la nivel de performanţe alături de Nadia Comăneci şi Ivan Patzaichin, în condiţiile în care un luptător are o singură şansă la o medalie într-o competiţie importantă, şi nu patru sau cinci, de care beneficiază o gimnastă sau un canotor.
Practic, Rusu a dominat luptele greco-romane mondiale la categoria sa timp de 11 ani.
Muncă, forţă psihică şi abia apoi talent
Astăzi, trecut de 60 de ani, Rusu trăieşte în oraşul natal, Rădăuţi, tot pentru lupte.
În condiţiile în care ultimele performanţe mari ale luptelor româneşti sunt de acum mai bine de douăzeci de ani, Ştefan Rusu este tranşant cu tinerii care s-au apucat de acest sport: este nevoie de foarte multă muncă, peste limitele la care pot ajunge majoritatea sportivilor, de o forţă psihică extraordinară şi abia apoi de talent: „Ca să ia unul patru medalii olimpice, să mă întreacă, trebuie să doarmă în sală... să muncească enorm şi să îi placă ceea ce face”, rezumă Rusu „secretul” reuşitei.
Copiii vin în continuare în număr destul de mare la lupte, la Rădăuţi, însă din păcate majoritatea se pierd înainte de a ajunge la seniori. Puţinii care nu renunţă pleacă la cluburile mari din ţară, însă nici acolo nu a devenit vreunul un nou „Ştefan Rusu” al luptelor româneşti.
Marii campioni se fac, nu se nasc: Rusu era un copil firav când a venit la lupte
Ştefan Rusu a avut primul contact cu luptele greco-romano înainte de a împlini vârsta de 9 ani. O selecţie făcută la Rădăuţi pentru lupte l-a adus pentru prima dată în contact cu acest sport. Faptul că marii sportivi se fac, nu se nasc, este confirmat de antrenorul său, Virgil Gherasim.
„Era firav, aveam un medic care l-a văzut şi m-a întrebat ce vreau să fac cu el, că are pieptul subţire, că degeaba e mobil, dacă nu are fizic. I-am spus: <doctore, eu după antrenament fac cros cu el, o să îi umflu pieptul şi o fie treaba bună>”, povesteşte antrenorul emerit Virgil Gherasim.
Ştefan Rusu provine dintr-o familie săracă. Tatăl lui era muzicant, mama casnică şi erau şase fraţi. Faptul că primea o masă şi un trening l-a făcut să dea totul pe saltea.
L-a descălţat la propriu pe un campion naţional
Ştefan Rusu ne-a povestit despre lupta pe care a avut-o la începuturile sale cu un campion naţional, când încă nu avea în picioare nici ghete pentru lupte: „Atâtea puncte i-am făcut ăluia, că antrenorul de la lot s-a enervat şi i-a spus să-şi dea ghetele jos şi să mi le dea mie. Aşa am primit eu primele ghete, le-am dat cu cremă şi dormeam cu ele la cap”.
Cuvintele marelui campion sunt impresionante: „Aveam două dresuri pe care le-am găsit în gunoi, le-am spălat, le-am tras la maşină şi eram tare mândru de ele”.
Ascensiune fulminantă: vicecampion olimpic la 20 de ani
Din 1975, Rusu a început să domine luptele, mai întâi la nivel naţional, apoi la nivel european şi mondial. Ascensiunea a fost fulminantă.
În 1976, la doar 20 de ani, Ştefan Rusu dădea lovitura la Jocurile Olimpice de la Montreal. Tânărul, foarte puţin cunoscut pe atunci, a ieşit vicecampion olimpic.
Patru ani mai târziu, la Jocurile Olimpice de la Moscova, Ştefan Rusu a bătut tot şi a luat aurul olimpic. Un moment cheie a fost în semifinală, când a trecut de Suren Nalbandyan, reprezentantul URSS, în faţa căruia pierduse aurul la Montreal.
A treia olimpiadă, a trei medalie, dar cu ceva regrete
Ajuns un nume greu al luptelor, Ştefan Rusu a luptat pentru Steaua, pentru Dinamo, dar şi pentru clubul din Rădăuţi.
A avut şi regrete legate de alegerile făcute, dar cu o muncă extraordinară şi cu o forţă psihică rară, Rusu a urcat pe podium şi la a treia olimpiadă, la Los Angeles, unde a luat bronzul.
Aici a avut şi o mare dezamăgire, pentru că orice campion are şi astfel de momente.
După ce a câştigat toate meciurile din grupă, Ştefan Rusu mai avea nevoie să treacă şi de finlandezul Jouko Salomaki pentru a-şi asigura locul în marea finală. Rădăuţeanul a intrat pe saltea hotărât să nu rişte nimic şi a reuşit să-şi respecte statutul de favorit, impunându-se cu 6-5.
„Surpriza s-a produs după ce arbitrul mi-a ridicat mâna, desemnându-mă învingător. Cei din tabăra finlandeză au făcut o contestaţie referitoare la un presupus procedeu neregulamentar din timpul disputei şi m-am trezit deposedat de două puncte. Oficialii noştri ar fi avut posibilitatea să facă apel, dar au renunţat la idee când au aflat că trebuie să plătească o sumă de bani pentru acest lucru. Toată lumea era mulţumită în cadrul delegaţiei noastre, se cuceriseră deja patru medalii, aşa că mi s-a transmis să nu mă mai agit şi să mă mulţumesc cu medalia de bronz, mai ales că aveam deja o medalie de aur în palmares. A fost o mare dezamăgire pentru mine, ştiu că am plâns mult, dar n-am mai putut schimba nimic”, a declarat rădăuţeanul.
O zi de antrenament a campionului olimpic
Pentru Rusu nu a existat pauză de la antrenamente, nici măcar o zi şi nici măcar după aurul olimpic.
Vă întrebaţi poate cam în ce consta o zi de antrenament a unui campion olimpic: de luni până vineri trei antrenamente pe zi, sâmbăta două şi duminică unul. Fără zi de pauză.
Ziua de antrenament începerea cu forţă specifică, ridicarea a 25 de tone, iar după-amiaza Rusu avea pe saltea cinci parteneri cu care se lupta.
Astăzi, trecut de 60 de ani, Ştefan Rusu continuă să trăiască pentru lupte. Este supărat pentru că micii luptători de la Rădăuţi nu sunt sprijiniţi financiar suficient de autorităţile locale şi pentru că a fost demis din postul de antrenor de lupte. În locul său, sportivii sunt antrenaţi de fiul său, astfel că Rusu mai ajută şi el ca voluntar.
Zeci de copii şi tineri vin la antrenamente la Rădăuţi, iar Rusu este idolul lor. Şi este normal să fie aşa.
Ştefan Rusu, laureat al Galei Top 10 Suceveni: „Am emoţii de parcă aş fi pe podiumul olimpic”
Pentru performanţele sale extraordinare, Ştefan Rusu a fost unul dintre laureaţii Galei „Top 10 Suceveni”, ediţia 2018. Luptătorul a fost deosebit de emoţionat când în faţa publicului a fost proiectat reportajul video în care am încercat să prezentăm cine a fost şi ce a făcut el pentru România.
El a mărturisit că de-a lungul timpului a primit foarte puţine distincţii, în ciuda palmaresului impresionant.
„Am emoţii de parcă aş fi pe podiumul olimpic”, a spus marele sportiv.
„În seara asta sunt foarte mulţumit că văd foarte multă lume distinsă din judeţ şi aş dori foarte mult ca ramura luptelor greco-romane să fie sprijinită în continuare, fiindcă judeţul Suceava are până acum cinci medalii olimpice. Mulţumesc tuturor şi vreau ca toţi de aici să fim uniţi, să facem cea mai frumoasă Bucovină”, a spus luptătorul Ştefan Rusu, în cadrul galei care a avut loc pe 7 decembrie, la Conacul Domnesc.
Ştefan Rusu – CV
Data naşterii: 2 februarie 1956, Rădăuţi
Stil: lupte greco-romane
Categorii: 68 kg şi 74 kg
Palmares seniori
Jocurile Olimpice: Montreal – 1976 (argint), Moscova – 1980 (aur), Los Angeles – 1984 (bronz);
Campionatele Mondiale: Ciudad de Mexico – 1978 (aur), Oslo – 1981 (bronz), Katowice – 1982 (aur), Kolbotn – 1985 (argint);
Campionatele Europene: Leningrad – 1976 (argint), Bursa – 1977 (argint), Oslo – 1978 (aur), Bucureşti – 1979 (aur), Prievzda – 1980 (aur), Goteborg – 1981 (aur), Budapesta – 1983 (bronz), Leipzig – 1985 (aur);
Jocurile Mondiale Universitare: Bucureşti - 1981 (aur);
Campionate Naţionale: de 13 ori campion (1975-1987).
