Printează articolul
Trimite e-mail
Sucevenii au singura fabrică de bere care s-a încăpăţânat să reziste pe piaţă, în condiţiile în care alte peste 120 de asemenea fabrici din România au dispărut, una câte una, după 1990. Pentru că Bermas Suceava încă există pe vechea structură, meritul este atât al celor care au lucrat şi lucrează acolo, cât şi al celor care au optat pentru berea „de acasă” şi prin consum au asigurat continuitatea producţiei. Prin această cooperare, pe poarta fabricii au ieşit anul trecut 1,35 de milioane de sticle de bere Bermas, 21,6 milioane de sticle de bere Suceava, 1,1 milioane de sticle de bere Călimani şi 400.000 de sticle de bere Solca, această din urmă marcă fiind achiziţionată, în 2017, de la lichidatorul care a scos la vânzare activele vechii fabrici de la Solca. Numărul total de sticle de bere produsă în 2017 a fost de 24,448 de milioane.
Dispariţia majorităţii fabricilor care în urmă cu 20-30 de ani formau aşa-numita „platformă industrială a Sucevei” ne face să privim cu îndreptăţită mirare şi admiraţie la cele care mai există şi funcţionează. Printre acestea se numără fabrica de bere Bermas Suceava. Care au fost atuurile care au făcut ca berarii de la Bermas să rămână în picioare, ne-au spus managerul Elena Anisoi şi directorul tehnic Octavian Croitoru.
De la ei am aflat că cel mai important este că Bermas utilizează procedeul clasic de fabricare a berii, adică foloseşte malţul şi conurile de hamei şi fermentarea berii în două etape, ce durează 42 de zile. Amatorii de bere ştiu că acest lucru dă berii o anume savoare şi o caută. „Oarzele” pentru malţul produs în fabrică, peste 3.000 de tone anual, se cumpără din fermele din Suceava, Iaşi şi Botoşani. Hameiul este tot din ţară, doar drojdia specială pentru fermentare se cumpără din Germania. „Suntem mândri că, şi cu ajutorul nostru, s-au ţinut în viaţă două ferme de hamei din România, la Sighişoara şi la Aiud. 90% din producţie o cumpărăm noi”, ne-a spus managerul Elena Anisoi.
Un alt ingredient foarte important pentru gustul unei beri este apa. Bermas utilizează apa captată din vestitele izvoare subterane Berchişeşti, curată bacteriologic.
În al doilea rând, berea produsă de Bermas se vinde numai în ambalaje de sticlă şi la keg (la butoi), care îi păstrează calităţile. Berarii suceveni au rezistat tentaţiei de a utiliza materialul plastic pentru îmbuteliere şi varianta lor a fost câştigătoare. Din 2015, tendinţa generală este de limitare a folosirii plasticului ca ambalaj. Nu a fost uşor pentru că din cele 17 fabrici care produceau ambalaje de sticlă, pe care le-a avut România, astăzi mai este doar una, în Bucureşti, cu acţionariat portughez.
„Sticla este cel mai bun ambalaj pentru bere, ca să-i păstreze calităţile. Noi avem 90% sticlă reutilizabilă şi ecologică. Am păstrat şi dezvoltat reţeaua de bere la halbă, avem tot ce ne trebuie pentru a satisface gustul consumatorului”, a afirmat directorul economic Croitoru.
Achiziţia mărcii Solca a fost „una de suflet”
Bermas mai are o particularitate. Capitalul este românesc, acţionari majoritari, adică peste 60% fiind salariaţii şi foşti salariaţi. Din 1998, acţiunile fabricii sunt cotate la Bursa de Valori Bucureşti, categoria a II-a. Este singura fabrică din industria berii care şi-a continuat activitatea pe vechea structură tehnică şi tehnologică, retehnologizată la nivelul oricărei unităţi de acest profil.
Istoria fabricii a început în decembrie 1974. Octavian Croitoru a venit aici în ianuarie 1975. Elena Anisoi, în 1990. Imediat după Revoluţie, au fost „unele mişcări” ca să se desfiinţeze fabrica, după cum ne spun cei doi directori, dar din fericire, fără succes. „Eu am adus primul decret, ca fabrica de la Suceava să fie, împreună cu Solca, societate pe acţiuni, prin preluarea activităţii secţiei de bere şi malţ Suceava, din cadrul Întreprinderii de Spirt, Bere, Amidon Rădăuţi, dar cei 50-60 de oameni de la Solca au optat să rămână cu Întreprinderea de Spirt de la Rădăuţi”, îşi aminteşte Octavian Croitoru. „În 2017 era de vânzare marca Solca. Lichidatorul a scos marca la vânzare, putea s-o cumpere oricine. Am cumpărat-o noi, din motive de suflet”, a completat Elena Anisoi.
Supravieţuirea nu a fost tocmai uşoară, pe o piaţă cu concurenţă acerbă. Una câte una, celelalte fabrici similare din ţară s-au închis sau s-au vândut. ”Din circa 120 de fabrici, suntem singurii care am rămas pe vechea structură. Am rezistat pentru că am investit în fabrică şi pentru că avem un produs de calitate, care ne-a permis să menţinem piaţa şi s-o consolidăm. Toate reţetele tradiţionale au fost păstrate şi îmbunătăţite şi am ţinut foarte mult să rămână un centru de producţie aici, la Suceava. Nu ne propunem extinderea, ci consolidarea. Am fidelizat consumatorul, produsul nostru este bun şi relativ ieftin. Suntem o fabrică locală cu desfacere regională, în Moldova, până la Brăila şi Galaţi. Au toţi loc pe piaţă, şi noi, şi multinaţionalele. Consumatorul decide”, afirmă managerul fabricii.
În regiune, Bermas este un concurent redutabil pentru coloşii de pe piaţa berii
La fabrica de bere lucrează circa 200 de oameni, mulţi dintre ei cu întreaga familie. Ni se spune că, totuşi, berar nu poate fi oricine, că „berarul nu-l iei de pe stradă”, are nevoie de timp ca să înveţe bine meserie: „berea este un produs extrem de sensibil, îl produci ca în farmacie”, după cum spune Octavian Croitoru.
Ne conduce prin fabrică, să vedem cum se transformă orzul în bere. Dintr-o plămadă de făină de malţ şi orz cu apă se obţin glucidele fermentescibile din mustul de bere, apoi amestecul este trecut la filtrare, de unde se obţine mustul de malţ şi orz, care ajunge apoi într-un imens cazan de fierbere. Aici se adaugă hameiul natural, pentru a obţine gustul amărui şi aromat. După fierbere, mustul de bere este limpezit şi răcit la 5-6 grade C, apoi este transferat la fermentaţia primară, unde va fi însămânţat cu drojdie de bere. Prin fermentare se obţin alcoolul şi bioxidul de carbon şi are loc desăvârşirea gustului, a aspectului şi a calităţilor finale ale berii maturate, bune de consum. Urmează filtrarea, iar berea limpede ajunge în tancurile de liniştire. De aici este distribuită spre liniile de îmbuteliere la sticlă sau la keg. Sticlele sunt spălate, curăţate şi dezinfectate automat, inspectate electronic şi sunt scoase din circuit cele necorespunzătoare. Îmbutelierea se face sub presiune de bioxid de carbon, apoi se face capsarea şi spălarea sticlelor în exterior. Berea produsă la Bermas este pasteurizată la 72 de grade C timp de 30 de secunde pentru asigurarea stabilităţii microbiologice. Urmează o nouă verificare, etichetarea, imprimarea perioadei de garanţie şi transferul automat în navete. Din depozite, pleacă spre consumatori. Fabrica suceveană produce sortimentele de bere Suceava Clasic, Bermas, Călimani şi Solca, îmbuteliate la sticlă. La keg se găseşte doar bere Călimani, care este şi cea mai amară.
Mai trebuie spus că deşi Bermas este o companie mică, în judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Neamţ, Galaţi şi Brăila este un concurent redutabil pentru coloşii de pe piaţa berii şi rezistă cu succes ofensivei acestora.
