Cartierul Iţcani şi macheta de modernizare a acestuia, care nu s-a mai concretizat niciodată

”Două spinări de dealuri pe o cîmpie strălucind la soarele de iulie în verde, în aur, în toate colorile florilor verii. O apă îngustă, şuviţă mişcătoare de argint, lunecă răpede între ele, pe un pat de pietriş. În apropierea ei, se văd cîteva căsuţe albe, vite albe ce pasc supt paza unui băieţandru. Linia trenului taie ceva mai departe valea, mergînd alături cu vesela apă de munte. Pe unul din dealuri, care se ridică deodată într-o singură undă moale, [ ] sticlesc în rînd turnuri, şi mai vechi şi mai nouă, şapte la număr. Lîngă acela care strînge asupră-i mai multă lumină, se pitulează un meterez de cetate, o movilă gălbuie de ţernă răscolită şi de pietre clădite unele dintr-însele în înălţime, iar altele revărsate în neorînduială. [ ] E, desigur, o aşezare de-a noastră, şi zidurile acelea de pe movilă arată silinţile ce s-au cheltuit odată pentru păstrarea acestui oraş. Cele şapte biserici, între care a Sfîntului Gheorghe, a Sfîntului Dumitru, a Învierii, a Sfîntului Ioan, a Mirăuţilor, sunt bisericile Sucevei, şi cetatea de lîngă dînsele e aceea care a văzut plecând fără nădejde pe ostaşii cei mulţi şi bine înarmaţi ai lui Ioan-Albert, regele Poloniei. E unul din cele mai mîndre şi sfinte locuri ale neamului nostru, dar apa aceea a Sucevei, care curge de vale limpede şi senină parcă ar despărţi două grădini, e hotarul vamal şi taie Suceava vechii Moldove de trupul României.” Aşa descria marele savant Nicolae Iorga în anul 1914 târgul Sucevei, străvechea capitală a Moldovei, vremelnic ruptă din trupul ţării. Spre vechiul târg al Burdujeniului nu exista un pod de trecere, singura cale de acces spre capitala Cernăuţi a Bucovinei fiind peste podul de lemn de la Iţcani, o localitate dezvoltată în jurul gării cu acelaşi nume. Iată şi o descriere a atmosferei din zona de frontieră a acelor vremuri: ”Pe malurile râului, grănicerii austrieci dar şi cei români patrulau şi pedepseau pe cei curajoşi, ce erau prinşi trecând dincolo chiar dacă nu aveau nimic asupra lor. Între oraşul Suceava şi locuitorii de dincolo nu era pod peste râu. Dacă cineva trecea dincolo, căuta un vad mai puţin adânc, prin locuri unde lunca era mai deasă, departe de privirile grănicerilor, sau prin Iţcani spre Austria, în Bucovina, unde era pod peste râu, confecţionat din trunchiuri de stejar şi brad. Acest pod era acoperit pentru a fi protejat de intemperii. Părea o şură imensă aşezată pe picioroange înfipte în apă cu porţile deschise la capete. Putea fi folosit numai de către cei de dincolo şi de cei trecuţi prin vamă şi printre grăniceri.” Inundaţiile de la sfârşitul secolului al XIX-lea au frânt podul de lemn, care a fost modernizat mai târziu cu structură metalică şi pavaj de granit. După Marea Unire din 1918, mica localitate, importantă pentru gara ei, a intrat în sfera de influenţă a oraşului, devenind apoi cartier al urbei.

Proiectul de modernizare a cartierului Iţcani a rămas doar o machetă prăfuită

Locuit altădată de nemţi, Iţcaniul a început să-şi schimbe timid faţa în perioada interbelică, când a apărut şi prima biserică ortodoxă în apropierea gării. A rămas însă un cartier de case cu grădini, cu o fostă fabrică de zahăr ale cărei utilaje dezmembrate au luat drumul Uniunii Sovietice, odată cu măturarea zonei de către armata roşie, cu o străveche clădire în care a funcţionat primul local al Liceului Economic, înfiinţat la mijlocul anilor '60. A fost însă cartierul în care s-a construit cel mai puţin, notabile fiind localul Școlii Gimnaziale Nr. 7 de astăzi, cele câteva blocuri de locuinţe din zona gării, precum şi clădirea unui complex al cooperaţiei de lângă pasajul peste calea ferată. Legat de acest vechi cartier al oraşului, a existat la un moment dat o iniţiativă de modernizare a acestuia spre sfârşitul anilor '80, rămasă însă doar în fază de proiect. E adevărat că Nicolae Ceauşescu, în periplurile sale vânătoreşti, călca din când în când, în drum spre domeniile de vânătoare, prin vechiul cartier de case Iţcani. Nemulţumit de modul în care arăta poarta de nord a oraşului, prin 1988 a cerut să i se prezinte o machetă pentru modernizarea cartierului. Eusebie Latiş, fost director al Centrului de Proiectări Suceava, rememorează acele vremuri: ”În urma indicaţiilor primite de la prim-secretarul judeţului, ni s-a fixat un termen foarte scurt de proiectare, astfel încât a fost nevoie de organizarea muncii în cadrul instituţiei de proiectări în trei schimburi. Pretenţiile erau mari, pentru că Iţcaniul trebuia să arate ca un oraş nou. Macheta executată atunci a rămas să zacă însă în vreun subsol, fiind uşor de presupus că în acele luni premergătoare schimbărilor din decembrie, numai la Iţcanii Sucevei nu-i mai stătea gândul şefului statului.”

Zone din jurul oraşului în care nu s-au putut ridica cartiere de blocuri

Sunt zone în care nu s-a putut construi în Suceava, cum ar fi zona din jurul Căii Cernăuţi sau pe dealul Tătăraşi. Problema construirii de locuinţe în regim intensiv în zona dealului Tătăraşi nu putea fi pusă înainte de 1990. Mai întâi cântărea faptul că terenul nu se afla în perimetrul construibil şi apoi panta mare a dealului îngreuna mult construirea unor blocuri standardizate, cu parter şi 4 niveluri. Pe un asemenea teren s-ar fi pretat construcţia unor locuinţe unicat cu 2-3 niveluri, însă asemenea construcţii constituiau excepţii la acea vreme. Din cauza pantei pronunţate şi a terenurilor alunecoase, nu s-au putut ridica locuinţe nici pe versantul nordic al oraşului, versant aflat astăzi în zona Căii Cernăuţi.

Proiecte nerealizate, fără speranţă însă de a mai fi puse în practică

Ruta ocolitoare a oraşului Suceava a fost din totdeauna un deziderat al celor care au condus destinele municipiului de-a lungul timpului. Când s-a pus problema construirii unui canivou din beton pentru canalizarea pârâului Cacaina, care curgea la baza dealului Tătăraşi şi a Cetăţii de Scaun, a venit ideea proiectării acestuia de aşa manieră, încât din zona Saţiei de transformare de 110 kv, de la intrarea dinspre Fălticeni, prin zona iazului Icar, să plece o şosea ca o bretea, pe deasupra acestui canivou, care să ajungă în zona fostului Călău, unde urma să se construiască un pod nou peste râul Suceava. Această şosea ar fi urmat apoi drumul spre Botoşani, ocolind zona aglomerată a oraşului. Proiectul a fost aprobat la începutul anilor '70, fiind vorba de o lucrare dificilă, pe un teren greu construibil. Arhitectul Eusebie Latiş îşi aminteşte despre realizarea acestui proiect important: ”S-a recurs pentru asta la soluţia unui ovoid mare, de dimensiuni 4/3 metri, o lucrare complicată şi costisitoare, realizată cu specialişti din Bucureşti. Făcând aceasta, s-a pus problema că dacă tot se bagă bani mulţi în pământ, să fie făcut să reziste pentru o arteră de circulaţie pe deasupra sa şi aşa a şi fost construit. O asemenea şosea nu putea fi considerată de centură, dar în orice caz uşura enorm circulaţia auto în zona centrală a oraşului. Singura problemă care urma să se rezolve pentru acea arteră de circulaţie era că de la intersecţia cu strada Mitropoliei (fosta stradă Puşkin) în jos, trebuia făcută o buclă, pentru că acolo există o diferenţă de nivel considerabilă. Circulaţia de atunci însă nu justifica realizarea unei asemenea construcţii, dar astăzi ar fi fost de mare folos pentru oraş. Astăzi însă nici nu mai are cine să pună această problemă, mulţi neştiind de existenţa acestei variante care ar putea fi fructificată. Eu şi astăzi aş fi de părere că s-ar putea relua discuţia despre o asemenea variantă, pentru că una este ruta ocolitoare spre Botoşani, pe zona rurală din jurul oraşului, şi alta ar fi această arteră din zona oraşului, pe care s-au putea coborî uşor spre zona de jos a municipiului, justificată la circulaţia existentă în ziua de astăzi.” Acest proiect ar fi dus desigur şi la ridicarea unui nou pod peste râul Suceava, care ar fi aerisit circulaţia greoaie. Arhitectul Viorel Blanaru crede după atâţia ani că: ”Acesta a fost proiectul unei şosele de centură, de care astăzi oraşul duce lipsă, oraşul fiind dezvoltat inabil în jurul unei singure artere de circulaţie. Cei care s-au perindat la conducerea oraşului de-a lungul anilor nu au fost în stare să dezvolte cel puţin încă unul sau două poduri peste râul Suceava, care ar fi rezolvat de la sine problema aglomerării urbane a oraşului.”

Un drum de acces pe versantul dinspre Șcheia ar fi uşurat circulaţia pe bulevardul George Enescu

Un alt proiect discutat la un moment dat a fost reprezentat de o legătură între cartierul George Enescu şi Șcheia, prin versant, care să descongestioneze circulaţia pe bulevard, pentru toată partea dinspre pădurice a cartierului. În urmă cu mulţi ani, specialiştii au stabilit o interdicţie de construcţie pentru o bună suprafaţă de teren din spatele aceluiaşi cartier, spre pădurea Șcheia. "Atunci, cartierul George Enescu a fost limitat în partea dinspre pădure, rămânând o bună bucată de teren ca spaţiu verde. A apărut apoi ideea construcţiei unui cartodrom, un lucru bun pentru zonă. După 1990 însă a început să se construiască acolo şi se construieşte în continuare, unde a fost zonă interzisă, chiar dacă pe schiţa de sistematizare era prevăzut spaţiu verde. Într-un fel, cred că în acei ani s-au pierdut nişte frâie din mână, fără să fim pregătiţi să le înlocuim", a declarat Viorel Blanaru. Arhitectul-şef de la judeţ era arhitectul judeţului, având sarcini de monitorizare a activităţii celor de la oraşe, cu tot ce se putea verifica. Astăzi municipiile, oraşele, comunele au arhitectul lor, care nu vine la avizare cu problemele de ansamblu ale localităţii, existând o politică pas cu pas, lipsită de o viziune de ansamblu asupra dezvoltării localităţilor.

Infrastructura subterană a Sucevei, o necunoscută astăzi pentru cei care conduc destinele municipiului

După anul 1990 a urmat distrugerea Centrului de Proiectare şi împrăştierea arhivei şi a Bazei Informatice în ceea ce priveşte toate reţelele utilitare ale Sucevei. Arhitectul Viorel Blanaru, fost angajat al instituţiei, le reaminteşte celor care se ocupă azi de destinele oraşului: ”În clipa de faţă ACET-ul este incapabil să transmită unui proiectant unde sunt conductele de apă şi canal, chiar dacă firma Pfeiffer le-a refăcut în anii din urmă, pentru că nimeni nu are un plan amănunţit şi detaliat al reţelelor de canalizare. Există poate o evidenţă a reţelelor noi, dar pentru cele care încă mai funcţionează de aproape un secol, adică cele care alimentează partea de est a oraşului şi care au fost făcute în anii 1905-1906 de către primul primar cu adevărat al Sucevei, Franz Cavaler Des Loges, care a adus apă curentă şi canalizare şi a electrificat oraşul, aducându-l în perioada modernă, nu mai există nici o evidenţă în clipa de faţă. Câţi mai ştiu în clipa de faţă că de sub clădirea actualei bănci BRD, din apropierea magazinului Bucovina, porneşte un ovoid care merge pe sub o serie de alte blocuri, pe strada Ștefăniţă Vodă şi apoi coboară către Călău, spre zona în care se află staţia de epurare. Toată lumea cunoaşte acel ovoid prin care curge pârâul Cacaina, de la baza Cetăţii de scaun, dar cât se ştie despre celelalte canale de sub oraş, care sunt încă funcţionale? În Suceava, în momentul în care s-a construit parcarea subterană din faţa Casei de Cultură şi s-a făcut acel sens giratoriu din faţa fostului Restaurant Bucureşti, s-a distrus singura gură de zăpadă a oraşului, care a fost construită de administraţia austriacă acolo în 1911. În acea gură de zăpadă se aduceau pe timpuri căruţe şi mai apoi camioane pline cu zăpadă, fiind zona Sucevei în care toată zăpada se arunca la canalizare. Întotdeauna apa din canalizare are o temperatură de 15-16 grade, indiferent cât de frig ar fi afară, iar zăpada se topea şi era luată de ape. Nu stăteai să o arunci amestecată cu nisip şi sare peste spaţiile verzi şi să fii obligat în primăvara următoare să schimbi pământul îmbibat cu sare, în care nu mai pot creşte florile.”

Un fenomen despre care se preferă să nu se vorbească astăzi

În clipa de faţă, dacă stai de vorbă cu inginerii geotehnicieni care au prospectat zona oraşului Suceava, poţi afla un lucru foarte interesant, şi anume că în fiecare an, oraşul Suceava alunecă spre râul Suceava cu 2 mm. Este un lucru insesizabil, pentru că de fapt alunecă o platformă imensă, care începe undeva în zona comunei Moara şi se termină lângă râul Suceava, deci sunt mii de hectare care se duc uşor la vale. Oraşul Suceava este aşezat pe un mamelon, care undeva, în adâncime, are o secţiune care alunecă, iar această coajă se roteşte către râul Suceava. Este un fenomen pe care geologii l-au înregistrat, îl cunosc şi care în timp poate îi va face pe strănepoţii noştri să îl resimtă. Una peste alta, cu bune sau rele, Suceava rămâne astăzi un oraş despre care părerile sunt împărţite, cu câteva clădiri de patrimoniu care amintesc despre frumuseţea unei localităţi din perioadele de dinaintea Primului Război Mondial, cu câteva clădiri deosebite construite în perioada de dezvoltare accentuată, precum Casa de Cultură, corpul vechi al Universităţii, Casa de Oaspeţi sau Hotelul Arcaşu, lucrări de arhitectură premiate de Uniunea Arhitecţilor şi de forumuri internaţionale, care atrag şi astăzi privirile.