Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
La finele săptămânii trecute, troienele au pus stăpânire pe uliţele satului Voievodeasa din comuna Suceviţa. În curtea unei gospodării, un bătrân încă „verde” curăţa curtea de zăpadă cu o agilitate care l-ar fi făcut invidios pe oricare bărbat mai tânăr cu 20-30 de ani. În momentul când m-a observat la poarta gospodăriei, bătrânul mi-a răspuns la salut şi, după ce l-am întrebat dacă el este finul lui Adolf Hitler, m-a privit în ochi câteva secunde, mi-a zâmbit, apoi m-a invitat în casă.
Fuhrer-ul a ţinut în braţe nou-născutul care a fost botezat chiar cu prenumele său, Adolf
Hohenschwangau, localitate din apropierea frontierei Germaniei cu Olanda, anul 1941, sfârşit de mai. La capela din tabăra unde sunt cantonaţi etnicii germani aduşi din estul Europei este o animaţie deosebită. În afara militarilor din dispozitivul de pază al lagărului, în acea dimineaţă şi-au făcut apariţia câteva plutoane SS, care au încadrat un perimetru larg din zonă. Prin tabără se vorbeşte că urmează să sosească o echipă de control de la Marele Stat Major, alţii spun că a fost descoperit un spion britanic infiltrat printre germanii sosiţi aici din Rusia, Polonia, România, Cehia sau din Ungaria. Puţin înainte de orele prânzului misterul a fost dezlegat. Câteva autoturisme blindate Mercedes au sosit în mare viteză, în tabăra de la Hohenschwangau. Printr-un cordon format din militari cu capul de mort la petliţe, Fuhrer-ul Adolf Hitler a intrat în capela din incintă. În acelaşi moment s-au auzit câteva cuvinte în limba română: „Doamne, e chiar Hitler!”.
Sobru, fără să i se clintească vreun muşchi pe faţă cât timp a fost oficiată slujba religioasă, Fuhrer-ul a ţinut în braţe nou-născutul care a fost botezat cu prenumele său, Adolf. A felicitat mama copilului, s-a interesat de soarta tatălui care era pe front şi, înainte de a pleca, i-a întins mamei copilului un plic cu mai multe bancnote şi a promis că va avea grijă de micuţul Adolf. La fel de rapid cum a sosit, coloana oficială a dispărut, lăsând loc mulţimii de curioşi din tabără să comenteze evenimentul. „Nu au minţit când ne-au spus că primul copil care se va naşte aici va fi botezat de Hitler! S-au ţinut de cuvânt!”, spuse cu regret, într-o germană cu accent slav, o femeie voluminoasă care mai avea câteva săptămâni până să i se împlinească sorocul.
Privită cu invidie de ceilalţi locatari ai taberei de la Hohenschwangau, mama micuţului Adolf, încadrată de alţi doi copii, a ieşit din capelă cu cel care avea să poarte numele Fuhrer-ului şi s-a îndreptat spre locuinţa din apropiere. Puţini din cei de acolo ştiau că femeia se numea Barbara Stadler şi că era originară din nordul României, mai precis din Voivodeasa - Suceviţa sau Furstental, aşa cum îi spuneau nemţii localităţii din Bucovina.
"Certificatul meu de naştere era scris cu litere de aur şi era semnat de Hitler"
Voivodeasa - Suceviţa, mijloc de ianuarie 2018. În aşezarea care atrage în timpul verii mii de turişti, acum este linişte totală. Sătenii sunt bucuroşi că măcar acum, în ajunul Anului Nou pe rit vechi, a nins şi că uliţele satul sunt troienite, aşa cum e normal să fie iarna în Bucovina. Nu mi-a fost greu să găsesc casa familiei Stadler pentru că pe „nea Adolf”, aşa cum îi spun consătenii, îl cunoaşte toată lumea. Într-o casă nici mare, dar nici mică, unde fiecare lucru îşi are locul său (rigoarea germană!), locuiesc cei doi membri ai familiei Stadler.
Bărbatul, care curând va împlini 77 de ani de viaţă, mă priveşte cu ochii săi de un albastru de oţel, îmi zâmbeşte când află care este motivul vizitei şi spune la imperativ către nevastă: „Femeie, fă nişte cafele!”.
„În anul 1940, familia mea a fost luată de aici, din Voivodeasa, şi dusă în Germania, pentru că aşa a făcut atunci Hitler cu toţi nemţii din Europa, i-a strâns în Germania. Tata era neamţ de origine, Mathias Stadler, mama la fel, Barbara Stadler, născută Gaschler. Când au plecat ai mei de aici aveau numai doi copii, fraţii mei mai mari, Peter şi Alfred. Au fost cantonaţi într-un gen de tabără la Hohenschwangau, localitate din apropierea graniţei germane cu Austria. Imediat ce au ajuns acolo, tata a fost luat la război. Îmi aduc aminte din cele ce mi-a povestit mama, că le-au spus, încă de când au sosit în tabără, că primul copil care se va naşte acolo va fi botezat de Hitler. În primăvara anului 1941, la 25 aprilie, m-am născut eu, chiar acolo la Schwangau (n.a. Hohenschwangau). Mama mi-a zis că am fost botezat de Hitler, de aceea am primit şi numele de Adolf, alături de Ernst, şi am aflat tot de la ea, Dumnezeu să o ierte, că certificatul meu de naştere era scris cu litere de aur şi era semnat de Hitler. Mama a primit şi nişte bani atunci de la Hitler, un fel de premiu, mai mult, acesta i-a promis că va avea grijă de mine. Nu am văzut niciodată certificatul de naştere pentru că la sfârşitul războiului, când ne-am întors acasă în România, mama l-a distrus de frica ruşilor care erau peste tot atunci, şi vă daţi seama ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi găsit documentul cu semnătura lui Hitler. Cred că ne împuşcau pe toţi…”.
După ce a rămas câteva clipe pe gânduri, bătrânul continuă: ”De teamă, atunci când mi-a făcut actele aici în ţară, mama nu a mai trecut şi prenumele Adolf, pentru că atât ar mai fi trebuit pentru noi... Însă, în actele emise în Germania la vremea de atunci, eu figurez ca Stadler Adolf Ernst, de altfel acest lucru se vede şi în documentele pe care le-am scos de la Arhivele Statului din Germania, atunci când umblam să obţin şi acte germane, ceea ce am reuşit. Am şi paşaport german, sunt şi cetăţean german, însă vă rog să mă credeţi că niciodată nu am fost tentat să mă stabilesc acolo. De ce? Pentru că aici, la Voivodeasa, este casa mea şi eu aici vreau să mor, chiar dacă doi din cei patru copii ai mei s-au stabilit acolo”.
"Mi-am văzut pentru prima oară tatăl când aveam 54 de ani"
Îşi priveşte cu atenţie soţia, Paraschiva, apoi nea Adolf revine: „Am stat la Hohenschwagen o bucată de vreme, apoi pentru că linia frontului se apropia de noi, am fost mutaţi în mai multe locuri, în cele din urmă am ajuns în Polonia, şi de acolo am venit acasă, în Bucovina, la sfârşitul războiului. Nu am mai avut nici un semn de viaţă de la tata, toţi spuneau că a murit, şi mama a decis să se căsătorească tot cu un neamţ din Voievodeasa, pe care îl chema Bongart. A mai avut cu acesta doi copii. Însă, prin anul 1963, când unul dintre fraţii mei a pierdut un braţ într-un accident, am aflat, prin Crucea Roşie, că tatăl meu natural este în viaţă şi că trăieşte în Germania. A trimis atunci o scrisoare în care îl chema pe fratele accidentat, să-i pună o proteză acolo. Fratele a mers, i-a pus proteza şi după ani buni, după Revoluţie, am fost şi eu acolo şi mi-am văzut pentru prima oară tatăl, când aveam vârsta de 54 de ani. Tot atunci am obţinut şi actele germane, dar mie nu-mi trebuie Germania pentru că nu-mi place acolo. Mai merg în vizită la copii sau la cei trei fraţi pe care îi am acolo, am şi muncit acolo, dar mie pensia îmi este suficientă. Când nu mă vor mai ţine picioarele, îmi vor trimite copiii câte o sută de euro pe lună şi mă voi descurca”.
Aş fi dorit să-l mai întreb pe finul lui Adolf Hitler încă o sumedenie de lucruri, însă am înţeles că nea Adolf trebuia să treacă la treabă, adică să ducă mâncare animalelor din grajd, să facă ordine în curte şi toate celelalte treburi gospodăreşti. Destin ciudat - născut în Germania, botezat de Adolf Hitler, fraţi, copii şi nepoţi în Germania, dar mai presus de toate un simţământ exprimat simplu: ”Pentru mine aici este ACASĂ, nu în Germania, de aceste locuri mă simt legat sufleteşte şi aici vreau să mor”, au fost cuvintele lui nea Adolf la momentul despărţirii noastre.
