Gianina, Ionela şi Viviana, fetele de aur ale canotajului românesc

La doar 20 şi ceva de ani, trei fete de aur rescriu istoria canotajului românesc. Cu multă muncă şi sacrificii, Gianina Beleagă, Ionela Lehaci şi Viviana Bejinariu au ridicat din nou drapelul tricolor pe cel mai înalt catarg. S-a întâmplat la Campionatul Mondial de Seniori de la Sarasota, din SUA, acolo unde România şi-a recâştigat respectul în faţa celorlalte naţiuni. Iar viitorul acestei generaţii sună foarte bine. Şi nu o spune oricine, ci chiar cea mai mare dintre campioanele pe care le-a dat România în acest sport, Elisabeta Lipă.

„Atâta timp cât ajungi să guşti din victorie nu ai cum să laşi garda jos şi eu sunt ferm convinsă că de acum încolo mobilizarea va fi alta”, este de părere Elisabeta Lipă.

Până să ajungă să audă imnul României, Gianina, Ionela şi Viviana au trecut adevărate probe de foc. Au uitat ce înseamnă adolescenţa şi plăcerile ei, au muncit mii de ore şi, poate cel mai important, au crezut în ele. Iar în octombrie, pe tărâm american, povara cantonamentelor s-a transformat într-o dulce bucurie. Chiar dacă au concurat în bărci diferite, pentru cele trei fete satisfacţia a fost greu de descris în cuvinte.

„Ionela se bucura în spatele meu, mă bucuram şi eu pentru că ştiam că e medalie şi orice medalie ar fi fost era un rezultat foarte bun pentru noi, iar când mi-a arătat Ionela pe tabelă că e locul 1 am început să plâng, să ţip, e un sentiment pe care nu pot să-l descriu în cuvinte”, a rememorat Gianina Beleagă momentul de glorie de la Sarasota. O completează colega ei de suferinţă şi de bucurie, Ionela Lehaci: „Având în vedere că eu stau în barcă în spatele ei, am trecut linia de sosire prima, deci am ieşit campioană mondială înaintea ei”.

Şi pentru Viviana Bejinariu, finalul cursei care a făcut-o campioană mondială a fost unul de descătuşare: „Toate supărările din an au trecut atunci pe moment, am ţipat de bucurie, eram cele mai fericite”.

Şi de pe margine, emoţiile au fost la fel de puternice. Component al lotului naţional de canotaj al României, în barca de dublu rame, Cosmin Pascari a urmărit cu sufletul la gură cursa fetelor, pentru care a strâns pumnii şi a sperat.

„Am plâns, le-am luat în braţe, le-am felicitat şi sunt mândru că fac parte din ţara noastră, România”, a arătat Cosmin Pascari.

Succesul se sărbătoreşte la dublu

Succesul se trăieşte dublu. Iar Ionela Lehaci şi Gianina Beleagă pot confirma cel mai bine acest lucru. În toamna acestui an, pe tărâm american, la Sarasota, în Florida, cele două fete au trăit cea mai frumoasă poveste de până acum a vieţii lor.

Barca de două vâsle categorie uşoară în care au urcat Ionela şi Gianina a trecut prima linia de sosire în cursa care avea să fie cea mai importantă de până acum pentru ele, cea de la Campionatul Mondial.

Chiar dacă nu au plecat din postura de favorite, fetele au crezut în steaua lor încă dinainte de a trece Oceanul. „Gemenele”, aşa cum au fost numite de ziariştii români, au arătat ca o echipă pe tot parcursul competiţiei, iar rezultatul a venit firesc pentru ele.

„La fiecare interviu pe care l-am dat înainte de plecare la Campionatul Mondial reporterii ne întrebau ce aşteptări avem, iar eu le-am spus că vrem o medalie, vrem aurul, şi uite că l-am luat”, a rememorat Ionela Lehaci.

A fost completată imediat de colega de barcă, Gianina Beleagă: „Nu ne-am mai gândit că Noua Zeelandă are record sau că Marea Britanie ne-a bătut la Europenele de anul acesta. Noi ne-am dus să vedem ce o fi şi a fost cum am visat”.

„Suntem o echipă, gândim la fel, iar scopul nostru este cel mai important”

Au cochetat şi cu alte sporturi, dar s-au oprit la canotaj, pe care-l consideră foarte curat. Ştiau că vor avea de muncit extrem de mult, dar asta nu le-a speriat deloc. Iar pentru a ajunge la succesul din acest an, nu au lăsat garda jos nici un moment şi au tras la antrenamente cel puţin 5 ore pe zi, ceea ce înseamnă vâslit pe apă, la sala de forţă, alergare sau vâslit pe simulator dacă afară condiţiile nu permit derularea antrenamentului.

Ionela şi Gianina zâmbesc acum, după un an de excepţie, în care în afara titlului mondial la senioare au mai cucerit şi titlul european şi mondial la tineret. Totuşi, nu tot timpul a fost doar lapte şi miere.

Anul trecut, înainte de Jocurile Olimpice de la Rio, din Brazilia, au trecut printr-un moment extrem de dificil.

„Am reuşit să ne regăsim şi să ne reglăm şi ne-am şi calificat la Olimpiadă, lucru îmbucurător pentru noi, dar nesperat pentru alţii. Tind să cred că sunt motorul acestei bărci, şi ea e creierul”, a arătat Ionela. Calificarea la Jocurile Olimpice a fost o adevărată performanţă şi nu doar atât, le-a demonstrat că dacă îşi doresc ceva, pot obţine.

„Am reuşit să ne adunăm pe ultima sută de metri, cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice, şi asta ne-a demonstrat că prin orice greutăţi trecem, la final munca va fi răsplătită”, a opinat şi Gianina.

Odată lăsate în urmă problemele, fetele s-au concentrat pe obiectivele din 2017, pe care le-au atins pas cu pas. Împlinirea a venit în luna octombrie, când din anonime au devenit un reper, echipajul pe care vor să-l bată celelalte competitoare.

Iar dacă până acum au fost anonime, începând din octombrie, din SUA, au devenit un reper, echipajul pe care vor să-l bată celelalte competitoare. Nu le sperie acest lucru, pentru că sunt conştiente că dacă vor munci şi vor fi sănătoase, pot rămâne acolo sus, pe locul pe care l-au câştigat printr-o disciplină spartană.

Fetele ştiu că doar împreună se pot menţine la acest nivel ridicat. Ştiu că până la scopul principal pe care şi l-au propus mai au de muncă foarte mult, dar nimeni şi nimic nu le împiedică să viseze cu ochii deschişi.

„Visul suprem e aurul la Jocurile Olimpice. Suntem o echipă, gândim la fel, iar scopul nostru este cel mai important şi trebuie să trecem peste chestiile mici, peste certuri sau alte neplăceri, pentru a ne îndeplini visul”, au spus Ionela şi Gianina.

Pe drumul spre aurul olimpic, fetele au şi un reper. Se numeşte Angela Alupei, dublă campioană olimpică cu barca de două vâsle categorie uşoară a României, la Sydney, în 2000, şi Atena, în 2004.

De fiecare dată când are prilejul, fosta campioană olimpică le susţine pe Ionela şi Gianina şi le ţine pumnii la fiecare cursă, mai ales că ştie cum se manifestă emoţia pe podiumul de premiere.

„Dacă la vârsta asta au ajuns campioane mondiale la senioare, eu cred că au potenţial, iar dacă se ţin de treabă au toate şansele să ne depăşească”, este concluzia Angelei Alupei.

Viviana a adunat acasă peste 50 de medalii de la competiţiile la care a participat

În urmă cu zece ani, când a luat contact cu lumea canotajului, Viviana Bejinariu a fost pe punctul de a renunţa. Şi nu pentru că o speriau antrenamentele, ci pentru că dorul de casă era prea mare. Aşa că a pus mâna pe telefon şi şi-a chemat tatăl la Iaşi, acolo unde se afla în cantonament, şi s-a întors acasă, la Botoşăniţa Mică - Grămeşti.

„Antrenamentele erau uşoare la început, dar pentru mine a fost o problemă cu dorul de casă, după două săptămâni am vrut să plec acasă, nu am mai vrut să stau acolo”, şi-a amintit Viviana.

Aveau să urmeze câteva luni de reflecţie, în care s-a gândit la vorbele antrenoarei, anume că are potenţial uriaş pentru acest sport.

Iar decizia pe care a luat-o nu o regretă nici un moment. Cele peste 50 de medalii pe care le-a cucerit de-a lungul timpului în competiţiile naţionale şi internaţionale sunt o dovadă a faptului că a ales drumul corect în viaţă.

Aşa se face că şi-a transformat tatăl, pe Eugen Bejinariu, într-un adevărat custode, omul care ţine sub cheie medaliile câştigate de la juniori şi până la seniori.

Succesul se traduce prin multă, foarte multă muncă

După ce a urcat pe prima treaptă a podiumului de premiere în competiţiile mondiale de dublu şi patru vâsle, Viviana a făcut pasul spre barca regină a canotajului, de 8+1, în primăvara lui 2017. A fost, cum se poate altfel, o nouă alegere inspirată, iar împlinirea a venit la Sarasota, în SUA, unde alături de celelalte coechipiere a cucerit aurul mondial la senioare.

Chiar dacă Eugen Bejinariu este un om trecut prin multe, cursele la care participă Viviana sunt ceva special. Poate de aceea, în octombrie nici nu a avut puterea să se uite în direct la cursa în urma căreia fetiţa plecată de acasă cu strângere de inimă devenea regina lumii.

„Nu am stat prima dată, m-am dus şi am văzut în reluare, nu am putut să mă uit în direct pentru că erau prea mari emoţiile”, a povestit Eugen Bejinariu.

Până să i se cânte Imnul României şi să privească drapelul fluturând pe cel mai înalt catarg, tânăra canotoare a muncit din greu, după un program strict, care nu lasă loc distracţiei.

„Ne trezim la 6.30, avem micul dejun la 7 fără un sfert, până la 8 puţină pauză, la 8 începe primul antrenament care durează două ore, două ore şi ceva, prânzul, o oră de somn, începem cu forţa la 3.30, după care la 5 ieşim iar pe apă, cina, masaj sau recuperare şi somn”, este descrierea pe scurt a unei zile de antrenament.

Modestă şi timidă, Viviana spune că încă nu a realizat nimic, iar când afirmă acest lucru se gândeşte la modelul pe care îl are în canotaj: marea campioană Elisabeta Lipă.

Suceveanca îşi doreşte măcar o medalie olimpică de aur, iar Elisabeta Lipă crede că există premise pentru ca acest vis să devină realitate: „95% din performanţa internaţională vine de aici, din nordul Moldovei, şi normal că şi eu mă regăsesc şi mă bucur că avem moldovence hotărâte, luptătoare şi dornice de performanţă”.

Fetele vor să câştige aurul olimpic la Tokyo

Până cel puţin anul viitor Gianina, Ionela şi Viviana sunt reginele lumii. Anul viitor vor avea din nou două examene foarte dificile. Este vorba de Campionatele Europene şi Campionatele Mondiale. Pentru cele trei sucevence e o altă etapă din drumul spre visul suprem: aurul la Jocurile Olimpice din 2020, de la Tokyo. E un drum lung şi care va fi presărat cu bătături în palme, sacrificii şi multă muncă. Dar, după cum spunea şi Elisabeta Lipă, viitorul le poate aparţine ani în şir.