Universul poveştilor prinde viaţă pe pereţi sub pensulele mânuite de două sucevence talentate

Universul poveştilor prinde viaţă pe pereţi sub pensulele mânuite de două sucevence talentate. Nicoleta Ciubotariu, în vârstă de 25 de ani, şi Raluca Mihaela Daniliuc, de aceeaşi vârstă, realizează pictură pe pereţi pentru camere de copii, livinguri, dormitoare, holuri, bucătării, cabinete medicale, restaurante sau birouri. Două tinere care pe lângă o frumoasă prietenie împărtăşesc şi o mare pasiune – pictura. Cea mai mare dorinţă a celor două pictoriţe, care se numesc acum „NiRal Art”, adică Ni(coleta) Ral(uca) Art, a fost să arate că pictorii nu sunt „muritori de foame” şi că după ce termini studiile ai şanse să te realizezi pe plan profesional şi financiar, chiar dacă nu este uşor.

La îndemnul educatoarei

Părinţii Nicoletei îşi amintesc faptul că primul semn că fiica lor ar fi talentată la desen a venit de la educatoare. Pentru că au crezut în „ochiul” dascălului, părinţii au dat-o pe Nicoleta, imediat după terminarea grădiniţei, încă din clasa I, la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, pe atunci Liceul de Artă. Nu a fost uşor, pentru că trebuia să dea un examen, să facă un desen, care, până la urmă, i-a rămas în amintire pentru tot restul vieţii, pentru că i-a „scris” un destin. Tema pentru examen a fost „vacanţa de vară”, iar Nicoleta a desenat curtea bunicilor.

„Sincer nu ştiam ce e cu mine, deoarece nimeni nu mi-a spus ce căutam eu acolo, cert e că atunci, spre surprinderea mea, am intrat. De acolo au urmat 12 ani, cei mai frumoşi din viaţa mea. Am fost la secţia pictură, din clasa I până în clasa a VIII-a, apoi la secţia de arhitectură, în anii de liceu, specializarea <design de obiect>”, ne-a povestit Nicoleta. 

Pe drumul spre artă

Se spune că nimic nu este întâmplător, aşa cum nici întâlnirea celor două fetiţe, eleve de şcoală generală, nu a fost la voia întâmplării. Fetele s-au întâlnit în clasa a V-a. Raluca povesteşte cu mândrie că talentul îl are de la tatăl ei, pictor amator, care a cochetat cu pictura în anii tinereţii şi care din cauza vremurilor şi a familiei a renunţat. Pe ea tot un cadru didactic cu ochi format, învăţătoarea ei, a descoperit-o şi a îndrumat-o spre Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava. În clasa a V-a, Nicoleta şi Raluca au fost o perioadă colege de bancă, apoi, din clasa a IX-a, au studiat în clase paralele, deoarece Raluca a rămas la secţia de pictură, până în clasa a XII-a. Nicoleta îşi aminteşte cu drag de acea perioadă, în care au împărtăşit cam aceleaşi amintiri şi experienţe în liceu. Acolo a fost locul în care s-au format ca oameni şi, apoi, ca pictori. „Ar fi nedrept să menţionăm pe cineva anume, căci pe parcursul anilor am trecut prin mâinile atâtor profesori care şi-au lăsat amprenta şi care au un imens merit în ceea ce am devenit azi. Nu cred că am apucat niciodată să le mulţumim pentru tot ce au făcut, pentru dăruire şi profesionalism, pentru că ne-au călăuzit şi insuflat iubirea de frumos”, ne-au spus cele două artiste.

Drumul spre succes

La sfârşitul liceului, drumurile celor două prietene s-au separat, dar nu pentru multă vreme. Raluca a continuat să-şi ducă pasiunea mai departe, urmând cursurile Universităţii de Artă „George Enescu” Iaşi, secţia Arte plastice - Pictură (îndrumător lect. univ. dr. Cristian Ugureanu), unde a terminat şi masterul (îndrumător conf. univ. dr. Valentin Sava). Nicoleta a ales „calea raţională”, partea reală, pentru început, şi a urmat cursurile Universităţii de Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi. Spera pe atunci că va face carieră în inginerie şi va duce o viaţă „mai puţin artistică”. Soarta, însă, avea altceva în plan pentru ea. Îi hărăzise o nouă întâlnire cu prietena ei Raluca şi o viaţă de artist...

Şi azi se amuză cum au început să picteze. La terminarea liceului, în 2009, Nicoleta a lucrat part-time la un spaţiu de joacă din Suceava. Înainte de deschiderea locului de joacă pentru prichindei, colegii Nicoletei s-au gândit că ar fi frumos să înfrumuseţeze într-un fel spaţiul.

„Cum pereţii erau murdari, ne-am gândit să îi pictăm. Şefii au fost de acord cu ideea noastră trăsnită (pe principiul că mai rău de atât nu are cum să arate pereţii după pictură) şi, uite aşa, eu am devenit <maestru> pentru cele două colege şi sub îndrumarea mea am început să pictăm cu acuarele, creioane colorate şi carioci un Mickey Mouse, Albă ca Zăpada şi cei Şapte Piticii. Pe atunci, în Suceava, nu exista conceptul de <pictură pe perete>, dar reacţia copiilor a fost foarte frumoasă şi surprinzătoare, drept pentru care am prins curaj şi din două desene ajunsesem să colorez tot spaţiul”, ne-a povestit Nicoleta, puţin nostalgică după acea perioadă.

A fost un început. Părinţii copiilor au văzut, le-a plăcut şi aşa a început Nicoleta să lucreze ca voluntar, „de dragul de a picta prin casele oamenilor, dar nu ca o meserie, ci mai degrabă ca un hobby”.

Documentare, studiu

În anul 2013, a venit marea provocare pentru Nicoleta Ciubotariu, când i s-a propus să picteze o grădiniţă din Gălăneşti. A fost copleşită la început, deoarece era un volum mare de muncă şi ştia că singură nu o să facă faţă. A pus imediat mâna pe telefon şi a sunat-o pe prietena ei Raluca. „Vii să pictezi cu mine?”, a fost prima întrebare, la care răspunsul de la celălalt capăt al firului, fără alte întrebări, a fost ”Da”. Acela a fost începutul unei colaborări care rezistă şi astăzi. Cele două tinere artiste s-au trezit într-o clădire imensă, cu pereţi albi, cărora ele trebuiau să le dea viaţă. Nu aveau foarte multă experienţă în pictatul pereţilor. Tinerele ştiau să picteze, dar nu pereţi.

Fiind instituţie publică, unde avea să intre foarte multă lume, presiunea a fost destul de mare pentru ele. Au început să se documenteze, să ceară sfatul unor pictori cu experienţă şi, încetul cu încetul, au învăţat despre tipurile de culori şi tehnicile care trebuiesc folosite în pictarea pereţilor, iar rezultatul a fost unul foarte bun. „Comenzile au început să vină şi, imediat după terminarea facultăţii, am hotărât că asta ne dorim să facem şi că, da, se poate trăi şi din pictură. Nu am fost profesioniste de la început. Ca în orice domeniu, experienţa te ajută să devii mai bun. Din orice am încercat să învăţăm ceva şi de fiecare dată şi la fiecare comandă am încercat să ne autodepăşim”, ne-a povestit Raluca.

În trei ani au decorat pereţii a opt grădiniţe, a nouă spaţii comerciale şi peste 30 de camere de copii

Nicoleta şi Raluca vorbesc acum despre „pictura pe pereţi” ca despre o pasiune şi job în acelaşi timp. Se simt foarte norocoase că au posibilitatea să le îmbine pe amândouă. Deşi sunt foarte diferite, pictoriţele cred că asta le-a ajutat să păstreze o prietenie atât de lungă. Raluca este cea energică, iar Nicoleta aduce calmul, echilibrul, fiind fata „cu picioarele pe pământ”. Ele râd şi povestesc cu umor cum toţi cunoscuţii lor se miră, că la cât de diferite sunt, cum rezistă prietenia lor şi de ce nu apar certuri. Răspunsul lor ar fi că se completează foarte bine. Până şi tehnicile şi rolurile în cadrul echipei sunt diferite: Raluca gândeşte culorile, se gândeşte la cromatică, la tehnică, iar Nicoleta se ocupă de perspectivă, de aşezarea corectă a compoziţiei. Singura regulă în echipa „NiRal Art” este: „Fiecare pictează ceea ce îi face plăcere să picteze!”, fiind ghidate de principiul că „un lucru bine făcut e un lucru făcut din inimă şi cu drag”.

Astăzi, cele două sucevence trăiesc din arta lor. Nu este un câştig imens, spun artistele, dar este unul decent. Se mândresc cu faptul că în trei ani au reuşit să decoreze pereţii a opt grădiniţe, a nouă spaţii comerciale/birouri şi peste 30 de camere de copii.

Provocare

Fiecare comandă reprezintă pentru Nicoleta şi Raluca o provocare. Fiecare client e altfel, de aceea trebuie să se adapteze prima dată suprafeţelor (pereţilor) şi apoi cerinţelor clientului. „Oamenii sunt foarte diferiţi şi dacă am învăţat ceva este să nu judecăm oamenii şi să nu încercăm să îi schimbăm. Când începem discuţia cu un client, acesta, pentru început, ne explică dorinţele lui şi ce vede el că ar trebui pictat, apoi îi prezentăm noi ideile şi perspectiva noastră. De cele mai multe ori, ceea ce gândim noi nu corespunde cu ceea ce doreşte clientul şi, atunci, porneşte <negocierea>. Încercăm să îi aducem argumente şi să îi explicăm că, de exemplu, într-o cameră cu mobilă mai colorată pictura ar trebui realizată în culori mai pale sau mai grizate sau că din punct de vedere compoziţional este nevoie de încă un personaj în dreapta ca să se echilibreze compoziţia”, ne-au povestit cele două pictoriţe.

Ele au completat că foarte multă lume nu înţelege că pictura are şi ea rigorile ei şi că şi ele, este normal, se ghidează după nişte reguli şi norme tocmai pentru a evita kitsch-ul. Mulţi clienţi sunt de acord şi le acceptă recomandările, alţii nu reuşesc să înţeleagă. Aşa că aici se naşte compromisul. De aici începe provocarea, partea cea mai frumoasă din meseria celor două sucevence, partea în care ele încearcă să găsească un echilibru între ce doreşte clientul, fără ca ele să se abată de la regulile bunului-gust. Au avut şi comenzi pe care le-au refuzat pentru că nu se potriveau cu  stilul lor sau pentru că, din păcate, „compromisul era prea mare”.

Pasiuni

În timpul liber care le-a mai rămas între picturile pe pereţi, artistele pictează tablouri, petrec timp cu familia, cu prietenii. Nicoleta este vicepreşedinte în cadrul Asociaţiei Juventus şi membru în cadrul Asociaţiei Intercult Bucovina, două ONG-uri din Suceava care lucrează cu tinerii. De-a lungul celor opt ani de când face voluntariat, Nicoleta ne-a spus că a pus umărul la realizarea a zeci de proiecte şi activităţi pentru tineri şi despre tineri şi că voluntariatul reprezintă un câştig imens pentru ea şi un mod foarte plăcut de a-şi petrece timpul liber.

Raluca se poate mândri cu faptul că este membră a Uniunii Artiştilor Plastici – Filiala Iaşi şi că până în prezent a avut trei expoziţii personale, două desfăşurate în Iaşi şi una în Suceava. În cadrul acestor expoziţii, tânăra şi-a expus propriul concept şi propria viziune asupra artei. În acest moment, tinerele nu au visuri măreţe. Ele îşi doresc doar să reziste pe această piaţă şi să aibă proiecte frumoase în continuare. Au fost foarte multe persoane care le-au descurajat în anii liceului sau ai facultăţii şi care le spuneau că „pictura nu este o meserie”, că este o pierdere de timp şi ar trebuie să facă şi ele „ceva serios”. Probabil aceasta e cea mai mare problemă cu care se confruntă absolvenţii în vremurile noastre, faptul că sunt descurajaţi.

Nicoleta şi Raluca spun că societatea noastră are un handicap în gândire, „tindem să îndemnăm copiii spre ştiinţele exacte şi considerăm arta un hobby. Pe noi descurajările nu ne-au oprit, ci, dimpotrivă, ne-au ambiţionat. Da, este greu să faci o afacere şi este şi mai greu să rezişti. Noi suntem două tinere simple şi am pornit la drum fără ajutor. Am lucrat multe ore voluntar, fără plată, pentru că ne-am dorit să performăm. Nu a fost uşor, nu este nici acum, dar marele nostru avantaj este că dimineaţa nu mergem <la serviciu>, ci mergem la pasiunea noastră”.

Pictura pe perete este accesibilă ca preţ

Nicoleta şi Raluca ne-au mai spus că pictura pe perete nu este scumpă. Multă lume fuge de ideea pictării, gândindu-se că aceasta înseamnă o grămadă de bani şi preferă stikerele sau tapetul. „Pictura pe perete este accesibilă ca preţ. Aceasta se realizează în culori acrylice şi var lavabil cu pigmenţi pe bază de apă, nu sunt toxice, sunt fără miros şi rezistă pe perete de la 4 la 10 ani. Durata de execuţie este în funcţie de complexitatea lucrării. Cei care doresc să vadă lucrările noastre şi care vor mai multe informaţii ne găsesc pe pagina de Facebook NiRal Art”, ne-au mai povestit sucevencele care, slujind artei şi pasiunii lor pentru pictură, încearcă să răzbată în aceste vremuri, în care oamenii au din ce în ce mai puţin timp pentru ei, pentru a face ceea ce le place.