Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Drama familiilor despărţite de plecarea unuia sau ambilor părinţi la muncă în străinătate se rescrie zi de zi şi în tot mai multe case. Cifrele oficiale înregistrate la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava arată că numărul copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi creşte de la an la an, dar datele nu sunt exacte. Pe de o parte, cei care pleacă nu anunţă întotdeauna autorităţile locale, conform legii, iar pe de altă parte, asistenţii sociali de la primării habar nu au ce trebuie să monitorizeze, nu au timp sau le este prea lene să iasă din birouri şi întocmesc rapoarte fără legătură cu realitatea.
La Bosanci, administraţia locală face raportări după ureche despre copiii cu părinţii plecaţi
Cel mai mare număr de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, 470, este la Bosanci, conform raportării oficiale transmise de primăria locală, la sfârşitul lunii martie a.c., la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava.
Cifrele sunt contrazise, însă, nu numai de directorul şcolii gimnaziale din Bosanci, Constantin Grosu, ci şi de cei care au semnat raportul de monitorizare, primarul Anton Curic şi secretarul comunei, Gheorghe Bujorean. Numărul corect este doar cel referitor la copiii între 3 şi 14 ani, care sunt şcolari şi preşcolari: 187 de copii, din totalul celor 864 înscrişi la şcoală. Dintre aceştia, 59 de copii au ambii părinţi plecaţi.
Primarul Curic ne spune că este greu să aibă o evidenţă clară şi explică diferenţa foarte mare faţă de situaţia raportată la DGASPC, conform căreia ar trebui să fie în comună 280 de adolescenţi între 14 şi 17 ani cu părinţii plecaţi, ca fiind cauzată de ”o eroare”. În realitate, numărul adolescenţilor din comună lăsaţi în grija unui singur părinte, a bunicilor sau a altor rude nu-l ştie nimeni.
Secretarul Bujorean ne confirmă această situaţie anormală, argumentând că ”Bosanci este o comună mare” şi este greu de estimat câţi părinţi sunt plecaţi, mai ales în cazul celor care merg să lucreze doar două, trei luni şi nu anunţă pe nimeni. Acceptă totuşi că nu a înţeles exact ceea ce trebuie să comunice la DGASPC şi spune că a trecut în raportul de monitorizare şi copiii care sunt plecaţi în străinătate împreună cu părinţii, inclusiv cei născuţi dincolo de graniţă, ale căror acte de stare civilă le-a transcris la primărie. Numai anul trecut a transcris actele pentru 80 de copii născuţi în străinătate, cei mai mulţi din ultimii zece ani. ”Sunt vreo 2.200 de bosânceni plecaţi. 1.200 sunt numai în Belgia, încă vreo 250 în Grecia. În Grecia au fost cam 900, dar unii s-au întors, alţii au plecat în Belgia. Şi în Italia sunt foarte mulţi. Unii au copiii cu ei, alţii i-au lăsat cu bunicii sau alte rude”, spune secretarul comunei.
Sărăcia doare mai tare ca despărţirea
Pentru administraţia locală, cei care au plecat şi copiii lor reprezintă mai curând cifre decât persoane, în schimb conducerea şcolii consideră situaţia acestor familii drept alarmantă.
”Chiar dacă părinţii le spun că pentru ei pleacă, pentru a le face un viitor mai bun, aceşti copii se schimbă total. Cei din clasele mici devin trişti, fetele îşi îndreaptă afecţiunea spre educatoare sau învăţătoare, cei mai mari, de clasele a VII-a – a VIII-a, din olimpici ajung în categoria elevilor problemă, nu se mai înţelege nimeni cu ei. Ori devin taciturni, ori îşi fac prieteni nepotriviţi. Foarte puţini îşi păstrează linia. 70-80% dintre copii înregistrează un recul vizibil la şcoală, bunicii ţin la ei, dar nu-i pot ajuta la lecţii”, sintetizează directorul Grosu situaţia elevilor cu părinţii plecaţi în străinătate.
Deşi sunt atât de mulţi copii în această situaţie, şcoala nu are un psiholog care să stea de vorbă cu ei. Această sarcină revine învăţătorilor sau profesorilor, care după ore rămân în continuare la şcoală pentru a ajuta copiii la lecţii şi pot sesiza schimbările din atitudinea lor.
Lucrurile nu sunt uşoare nici pentru părinţii care pleacă şi îşi lasă copiii în grija altora. Pun în balanţă durerea de a-i părăsi temporar cu durerea de a nu le putea oferi o viaţă bună şi, cu inima frântă, pleacă.
Unii şi-au lăsat copiii în ţară pentru că acolo unde s-au dus să muncească nu trăiesc în cele mai bune condiţii. Speră că lucrurile se vor îndrepta şi despărţirea nu va fi de lungă durată, dar de cele mai multe ori perioadele de lucru se prelungesc de la două, trei luni la ani întregi. Alţi părinţi ştiu că nici casa nouă, nici maşina, nici o jucărie din lume, telefon performant sau computer nu pot înlocui dragostea părinţilor şi pleacă prin rotaţie, astfel încât copiii să beneficieze măcar de dragostea unui părinte. Cadourile şi banii trimişi lunar nu pot compensa însă că mama nu este lângă ei să-i aline când se lovesc sau să-i încurajeze când în micul lor univers sunt semne de furtună.
Când pleacă ambii părinţi, la disperarea şi sentimentul de vinovăţie că îşi lasă copiii se adaugă durerea pe care o văd în ochii fetiţelor şi băieţilor lor. Au speranţa că, pe durata absenţei, copiilor nu li se va întâmpla nimic rău, dar duc în suflet, la mii de kilometri distanţă, lacrimile şi rugăminţile celor mici de a nu-i părăsi. Imagini cu copii care nu se lasă luaţi din braţele mamei sau se atârnă de picioarele tatălui, rugându-i să nu plece sau să îi ia cu ei pot fi văzute la porţile caselor din satele Sucevei în fiecare an, când se încheie vacanţa părinţilor. De Paşte şi de Crăciun, aceşti copii nu mai aşteaptă darurile de la Iepuraş sau de la Moşul, ci să vină Mama şi Tata acasă.
Din 448 de asistenţi sociali la primăriile din judeţ, doar 67 au studii superioare de specialitate
Aurelia Croitoru, mama a trei copii, ne spune că tocmai asta a vrut să evite. A stat 11 ani în Grecia, împreună cu soţul ei. Acolo s-au născut cei trei copii ai lor. Deşi nu le-a fost întotdeauna uşor, au păstrat copiii cu ei, nu i-au adus acasă, la bunici, la Bosanci. În 2011 au decis să revină în România în formaţie completă. Împreună au stat în Grecia, împreună s-au întors. ”Nu a fost uşor, dar dacă părinţii sunt împreună cu copiii, toate trec altfel. Ăsta a fost principiul nostru. Pentru băieţi mai ales este foarte dificil să crească fără tată, să nu aibă un model, şi asta se vede şi în copilărie, dar şi mai târziu, când trebuie să-şi întemeieze el o familie. Cunosc familii în care copiii îşi văd tatăl o lună pe an. Nu este bine nici pentru părinte, nici pentru copii”, spune Aurelia Croitoru. Acomodarea copiilor la Bosanci nu a fost uşoară, iar Aurelia spune că încă le lipseşte vremea din Grecia, marea, prietenii pe care şi i-au făcut acolo, dar sunt împreună şi are încredere că vor răzbate.
Cifrele oficiale arată că în judeţul Suceava sunt 9.290 de copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, număr în creştere faţă de 2014, când erau înregistraţi 9.212 copii, şi 2013, cu 8.416 copii. Dintre aceştia, 2.575 de copii au ambii părinţi plecaţi, iar pentru 814 copii este la muncă peste graniţă singurul părinte pe care îl au. A scăzut, în schimb, numărul copiilor lăsaţi în grija vecinilor şi cunoştinţelor, de la 403 în anul 2014, la 216, în 2015.
Pe localităţi, după Bosanci cei mai mulţi copii lăsaţi acasă de părinţii plecaţi la muncă sunt la Cacica - 458 de copii, Valea Moldovei – 331 de copii şi Liteni - 303 copii. În 30 de localităţi din judeţ sunt peste 100 de copii în această situaţie. Din verificările noastre, la Cacica şi Liteni, cifrele comunicate de autorităţile locale sunt corecte.
Din păcate, DGASPC are doar cinci inspectori care trebuie să efectueze verificări în tot judeţul, iar la primăriile din judeţ sunt doar 67 de asistenţi sociali cu studii superioare de specialitate, dintr-un total de 448. În 66 de localităţi nu există nici măcar un asistent social, ci atribuţiile în acest domeniu sunt delegate unui alt angajat al primăriei. Nu este de mirare, aşadar, că se înregistrează situaţii precum cea de la Bosanci, când oamenii nu înţeleg ce trebuie să monitorizeze sau fac anchete sociale din birou, cum s-a mai întâmplat de-a lungul timpului.
