Ţiganii din Pătrăuţi au declarat grevă electorală

Frigul, foamea, lipsa slujbelor, constrângerile de tot felul, pe care nu le înţeleg, câinii vagabonzi care bântuie pe drumurile prăfuite din cartier i-au scos din case pe ţiganii din Pătrăuţi şi i-au îndemnat să se revolte. Duminică după-amiază s-au adunat pe toloacă, la ei, în ţigănie, să vadă ce-i de făcut. M-au chemat să-i ascult. Direct în drum, de la o măsuţă înfăţată curat, pe care cineva a aşezat din vreme o vază cu flori de toamnă.

Şi-au început să vină şi să spună. Din ce în ce mai mulţi, până au ajuns spre o sută. Bărbaţi şi femei, tineri, copii şi bătrâni.

Ce-i doare cel mai tare? Câinii vagabonzi, cu sutele în cartier, şi interzicerea accesului în pădure

Unul a propus să pună toţi mâna pe topoare şi să meargă la primărie, altul, mai pacifist, i-a îndemnat să nu mai meargă la vot, că doare mai tare. S-a acceptat unanim refuzul votului, tuturor li se pare o idee bună. Din 2.200 de ţigani, care trăiesc după propriile reguli la 11 kilometri de Suceava, 1.300 sunt cu drept de vot. Un număr important şi pentru o localitate mai mare decât Pătrăuţi, mai ales că în general votează disciplinat şi unidirecţional. Sunt dependenţi aproape în totalitate de ajutorul social şi de alocaţiile copiilor; sunt singurele surse de bani lichizi cu care să poată cumpăra minimul din ce au nevoie. Nici 50 dintre ei nu lucrează. La muncă sunt chemaţi rar de săteni, nimeni nu vrea în preajmă ţigani, dar mereu li se reproşează că n-au dor de muncă. Ce le rămâne? Unora cerşitul, altora furatul. Şi resemnarea că asta ţi-e soarta dacă te-ai născut ţigan. Devin însă deodată importanţi, în preajma alegerilor. „Vine la voturi, vine şi profită de noi, că nu suntem uniţi. Până acum toţi am fost la vot. Gata! Scrieţi acolo că s-a deşteptat ţiganii din Pătrăuţi şi nu mai ies la vot. Uite aşa, nu mai ies”, strigă revoltat Emanuel Burduja. „Nu mai votăm, nu votăm cu nici unul, că toţi îşi bate joc de noi”, reiau ţiganii în cor.

Ce-i doare cel mai tare? Câinii vagabonzi, cu sutele în cartier, şi interzicerea accesului în pădure. „Cu pădurea lângă noi şi nici la vreascuri nu ne lasă. Toate pădurile sunt închise, nu mai putem merge la vreascuri şi bureţi. Trăim din alocaţii şi ajutor social, n-avem bani de lemne. Mergea ţiganul în pădure să ia o plasă de bureţi, să-i vândă la piaţă, să aibă un ban să cumpere o pâine. Acum nici asta nu ne mai lasă. Să stea miliţian la poartă şi, dacă prinde ţiganul că fură lemne, să-l aresteze, dar la bureţi să ne lase”, spune Maria Mazilu. Bătrânii au primit ajutoare sub formă de lemne de foc, însă ţiganii spun că şi aici au fost luaţi în râs, că le-au dat lemn slab, de tei, plop şi răchită, nici vorbă de fag sau carpen.

Ţiganii vor drumuri asfaltate, aşa cum sunt la Mitoc şi la Dărmăneşti

Din aproape în aproape, aflu că interdicţia în pădure e pentru faeton. A apărut din cauza celor care căutau numai bureţii crescuţi pe copaci şi-i luau acasă cu totul, ca să nu strice ansamblul decorativ. Pentru ţiganii săraci şi fugăriţi la marginea comunităţilor nu prea sunt multe variante. „N-am bani să cumpăr lemne. Am lucrat o lună în Italia la strâns roşii şi am venit acasă cu 100 de euro. Ce să facem? Să mergem să furăm, să dăm în cap ca să avem lemne, să facem foc pentru o măliguţă la copii? Dacă mă prinde la furat, mă duce la puşcărie şi-mi rămân şapte copii acasă. La lucru nu mă ia nimeni. Spuneţi-mi, ce să fac?”,  întreabă Dragoş Răscol.

Pentru cei 100 de euro pe care spune că i-a câştigat în Italia, primăria i-a tăiat ajutorul social pe două luni. Când vine vorba despre primărie, ţiganii îşi amintesc de toate ofurile. S-a umplut cartierul de câini vagabonzi, sunt peste 200, susţin ţiganii. Aduşi cu maşinile de la oraş, pripăşiţi de pe la gospodăriile de dincolo, „de la români”, bântuie prin curţile ţiganilor şi pe uliţe. Le muşcă puradeii şi le omoară găinile. Ghiţă Bran zice că a văzut un VW negru din care au fost lăsaţi în ţigănie opt câini. Maria Darie a văzut şi ea, într-o noapte, vreo 18 câini aruncaţi dintr-un bus, aproape de biserica veche. S-au înfrăţit cu cei deja în sat şi atacă în haite. Lui Gheorghe Răscol i-au omorât şapte găini, lui Vasile Darie, 15.

Vasile a dus găinile moarte la primărie şi i-a cerut primarului să facă ceva cu maidanezii. La câini, părerile sunt împărţite. Unii, precum Ioan Timişag, consilier local din partea Partidei Romilor, zice că problema e gravă şi trebuie gestionată de administraţia locală. Alţii, ca Emanuel Burduja, crede că rezolvarea trebuie să înceapă din cartier. „Nu mai daţi vina pe câinii aduşi cu maşinile! Câţi au adus? Un transport, două, trei. Dar ceilalţi? Să-şi lege toţi ţiganii câinii. Nu-i leagă? Amendă! Să vină cu maşinile, ca la Suceava, şi să te întrebe: câţi câini ai? Doi, ăştia legaţi. Ceilalţi, dezlegaţi, ai cui sunt? Nu-s ai mei, zici. Păi dacă nu-s ai tăi, dă-te deoparte, că-i luăm noi. Sunt curţi în care stau dezlegaţi 16-17 câini. Nu se pot duce copiii la şcoală de răul lor. De ce le dă mâncare, dacă nu-s ai lor?”, pune Emanuel Burduja lucrurile la punct.

În paralel cu strângerea câinilor, ţiganii vor şi drumuri asfaltate, aşa cum sunt la Mitoc şi la Dărmăneşti. „Drumul ăsta plin de colb şi de glod a costat 4 miliarde de lei (vechi - n.r.). Acum a plouat şi s-a astâmpărat colbul, dar să vedeţi cum e când e uscat. O rufă spălată nu poţi pune afară. Patru miliarde?! Şi zic că ţiganu-i hoţ”, spune cu amărăciune Gheorghe Răscol. 

Un ţigan spilcuit, cu costum, vestă şi pălărie, Arcadie Burduja, concluzionează cu înţelepciunea celor 75 de ani pe care îi are: „Noi respectăm legea, dar puneţi, oameni buni, la conducere oameni competenţi. N-avem pământ, n-avem unde lucra. Ne mai ia în străinătate, o lună, două la ceapă, la roşii şi usturoi. Dacă suntem ţigani, vor să ne lase să murim?”

Mă privesc toţi cu ochii incredibili de mari şi incredibili de negri şi văd retina zgâriată de cenuşa istoriei recente, care ne face să simţim la fel. Nu pot să le dau un răspuns.