Lian Cubleşan, artistul sucevean care înfruntă leucemia prin muzică

Aproape îngenunchiat de leucemie, boală ce îi provoacă dureri cumplite de 13 ani, un artist sucevean îşi caută vindecarea în muzică. Nu cere nimic, ci vrea să dăruiască. Nu se plânge de prezent, pentru că nu vrea să distrugă amintirile din trecut, aproape toate legate de pasiunea lui pentru muzică. Conştient de boala parşivă de care suferă, artistul ar vrea să moară pe scenă, cântând, oferind oamenilor iubire, pentru că el încă mai crede în visuri.

Este povestea lui Lian Cubleşan, în vârstă de 58 de ani, care suferă de 13 ani de leucemie, boală care îi dă mari bătăi de cap, dar nu reuşeşte să-i distrugă spiritul. Locuieşte într-o căsuţă modestă din Prisaca Dornei, casă în care a adunat cele mai dragi amintiri, fotografia mamei, afişele cu trupe rock îndrăgite, care i-au marcat adolescenţa, tinereţea, dar şi afişe din turneele muzicale la care a participat de-a lungul anilor. Nu îl inspiră aparatura sofisticată, nu are un computer sau telefoane de ultimă generaţie, însă a păstrat în casă pianul, la care se aşază ori de câte ori are ceva de spus în muzică. Pentru el muzica este precum Biblia pentru un creştin.

Profu' de muzică

Valerian, sau Lian - cum îi spun prietenii, este al treilea copil, mezinul unei familii de învățători, o familie întemeiată în Broscăuții Vechi, zona Cernăuți. Odată cu apropierea trupelor sovietice familia s-a refugiat pe teritoriul României, migrând în Banat sau Ardeal, în funcție de posturile de învăţători primite. Tatăl lui Lian era din Bunești, un sat de lângă Gherla, loc în care îşi va găsi şi sfârşitul, în spitalul închisorii în care a fost închis, fiind condamnat politic ca regalist.

Absolvent de Conservator la Iaşi, Valerian Cubleşan a lucrat, între anii 1980-1997, ca profesor de muzică la şcoala din comuna Frumosu.Foşti elevi de-ai săi sunt astăzi studenţi la conservator sau profesori de muzică şi activează în orchestre simfonice din Iaşi, Botoşani, Braşov, lucru care-i umple sufletul de bucurie. Înseamnă că profu' de muzică a lăsat ceva în urmă.

După ce a renunţat la catedră, a încercat, ca mulţi alţi tineri plini de speranţe,în perioada 1997-2000, o mică afacere în comuna Vama, unde, împreună cu alţi asociaţi, a deschis o brutărie. Se pare că nu era făcut pentru afaceri, dovadă fiind falimentul care a venit la scurt timp, fabrica având şi acum, după mai mult de zece ani, lacăt pe uşă.

Indiferent de cum l-a purtat viaţa, Lian a rămas fidel muzicii şi a continuat să compună. „Vreau să mor pe scenă. Murim oricum. Eu îmi doresc să cânt. Poţi să mori pe un pat de spital ordinar, un pat de fier, pe care eu nu-l suport, poţi să mori pe un pat de-acasă, dar poţi să mori făcând ceea ce iubeşti, făcând muzică. Am alergat mult în această viaţă. Acum nu mă mai grăbesc. Timpul are altă dimensiune pentru mine”, s-a destăinuit artistul.

Nu a dorit ca mama să ştie că el are leucemie

După aflarea diagnosticului, primul lucru l-a care s-a gândit a fost să nu afle mama lui, bolnavă de inimă şi alte boli asociate. Lian credea că vestea că el are leucemie la 45 de ani i-ar fi fost fatală mamei, motiv pentru care zece ani, până acum trei ani, când mama lui s-a prăpădit, la vârsta de 84 de ani, nu i-a spus nimic despre boala lui. „Când am aflat de boală, mama era plecată într-o staţiune balneară. Eu am început tratamentul la clinica din Iaşi, dar cu două zile înainte ca maică-mea să se întoarcă acasă, le-am cerut medicilor să îmi dea biletul de ieşire. Oricum nu era locul meu acolo. Cât am stat internat, muriseră vreo doi pe lângă mine. Au spus că sunt nebun, că nu se poate, dar am spus că plec oricum. Abia mă ţineam pe picioare, dar am ajuns acasă la timp. Mama m-a văzut schimbat, slăbit, dar i-am spus că din cauza sportului şi ceva mici probleme la ficat. I-am mai spus că trebuie să beau multe ceaiuri şi îmi voi reveni”, ne-a povestit suceveanul.

Era pentru prima dată când îşi minţea mama, şi asta îl durea foarte tarte. Au fost zece ani în care Lian nu s-a luptat doar cu boala sa, cu durerile incredibile pe care i le-a provocat leucemia, ci şi cu faptul că mama sa nu trebuia să afle niciodată că are această boală.

„Mă rugam lui Dumnezeu să mă ia de pe pământ, pentru că nu mai puteam suporta durerile”

Primii 2-3 ani după ce a aflat că are leucemie au fost de coşmar. Medicamentele se luptaucu celulele bolnave, iar reacţiile adverse nu au întârziat să apară. „Mă rugam lui Dumnezeu să mă ia de pe pământ, pentru că nu mai puteam suporta durerile. Aveam dureri colosale şi fugeam în grădină, să nu mă vadă mama. Probabil am o putere interioară care m-a ajutat să rezist. Durerile de oase erau colosale”, ne-a spus Lian.

Nici un pumn de calmante nu puteau opri durerea, care uneori îl duceau cu gândul la sinucidere. În acele momente îi apărea în faţă chipul mamei. „Ce ar face mama dacă eu mi-aş pune capăt zilelor?”, se întreba Lian şi imediat îşi găsea putere în sine pentru a strânge din dinţi, a se izola în podul casei sau în grădină să nu-l vadă nimeni, unde să-şi plângă durerea.

Atunci când nu a mai putut suporta durerea, le-a cerut medicilor să îi schimbe tratamentul sau să îl lase să moară, pentru că nu mai avea resurse să lupte. I s-a schimbat tratamentul, durerile nu au încetat, dar parcă şi-au mai micşorat intensitatea. „I-am spus doctoriţei că prefer moartea decât să continui cu acel tratament. Am vrut să mă sinucid, dar m-am gândit tot la mama. În final, medicii mi-au schimbat tratamentul”, a completat Lian.

Singura iubire care i-a rămas este muzica

Acum trei ani, Lian şi-a pierdut mama, omul pe care l-a preţuit cel mai mult, omul care l-a învăţat că orice i s-ar întâmpla în viaţă să nu-şi piardă cuvântul dat, omul care şi-a sacrificat viaţa crescând singură trei copii, omul care ar merita o statuie, în opinia fiului său cel mic. După moartea mamei, mai bine de jumătate de an Lian a fost mai pierdut ca niciodată. Legătura strânsă pe care a avut-o cu mama sa,în casa căreia a locuit mai mulţi ani, l-a făcut să-şi pună tot felul de întrebări, să se izoleze de lume, să evadeze în natură, ca mai apoi să se întoarcă la singurul obiect din casă care reuşea să-l scoată din suferinţă, pianul.

Cânta, compunea piese, scria versuri. Ştia că şi-a minţit mama, a păcălit-o, pentru a nu-i aduce suferinţă, dar pe el nu putea să se mintă. Singura iubire care i-a rămas este muzica, pentru că la sport, în condiţiile actuale ale bolii, este greu să se mai gândească. A încercat recent să joace tenis de câmp, dar durerile pe care le are la coate l-au doborât. Trebuie să asculte sfatul medicilor şi să nu facă mult efort. Nu ţine regim, pentru că de când se ştie mâncarea nu a fost o prioritate pentru el. S-a ferit mereu de mâncărurile cu multă carne, grăsimi, aşa că mănâncă puţin, cât să supravieţuiască. Nu a renunţat la cafea, considerând-o o mică plăcere pe care încă şi-o permite.

Fondator și component al Coralei „Cantores Amicitiae” din Iaşi

Viaţa artistică a lui Lian Cubleşan este legată în primul rând de Corala „Cantores Amicitiae” din Iaşi, dirijată de prof. univ. dr. Nicolae Gâscă. Lian este fondator și component al acestui cor înfiinţat în anul 1976, în care a activat până acum câţiva ani. Mărturie stau fotografiile din turneele avute în ţară şi străinătate (Ţara Galilor, Elveţia, Austria, Spania, Italia, Germania, Finlanda), DVD-urile şi trofeele câştigate de-a lungul anilor (premiul I la Concursul Internaţional de la Viena "Tineretul şi Muzica", în anul 1980). Fiecare spectacol prezentat de Corala „Cantores Amicitiae”, după cum ne-a spus Lian Cubleşan, era o experienţă, o bucurie de a cânta în faţa oamenilor, de a fi apreciat şi aplaudat. Lian Cubleşan este unul dintre artiştii cunoscuţi publicului din Câmpulung Moldovenesc, la începutul anilor ’90 acesta înfiinţând una dintre primele formaţii din acest municipiu, Tranzit.

În perioada respectivă, trupa lui Lian Cubleşan a reuşit să devină cunoscută atât în judeţul Suceava, cât şi la nivel naţional, reuşind să obţină şi mai multe concerte în străinătate. Sunt mulţi oameni care i-au marcat viaţa lui Lian, oameni pe care îi păstrează în suflet. În ultimii 13 ani, întâlnirile cu prietenii au fost mai rare. Lian meditează mai mult asupra vieţii lui, asupra lucrurilor care i s-au întâmplat în viaţă, înainte şi după ce s-a îmbolnăvit. Leucemia, în opinia lui, este o boală a minţii. „De leucemie poţi muri oricând... Depinde de creier”, este de părere artistul. 

„Vreau ca oamenii să ştie ce am făcut, ce pot să fac”

În anul 2012, Lian Cubleşan și-a lansat primul CD, realizat împreună cu Ioan Gyuri Pascu, fiecare artist oferind pe acest album câte cinci piese muzicale. CD-ul „Tropa, Tropa... €uropa!” este de fapt „copilul” lui Lian, este chintesenţa anilor de căutări, de iubiri, de împliniri, de visuri.

Lian şi-a pus sufletul pe portativ, s-a jucat cu notele muzicale, cu cuvintele, pentru a le oferi iubitorilor de muzică o părticică din sufletul său. Nu s-a oprit doar la cele cinci piese de pe primul album. Lucrează la un al doilea album, pe care şi-ar dori să îl vadă scos pe piaţă. A făcut şi un videoclip, deci întreaga sa activitate este legată de muzică.

„Ce mi-a mai rămas? Ştiu că nu pot controla această boală. Încerc să fac abstracţie de ea. Să gândesc pozitiv, să mă descopăr pe mine însumi şi să ofer oamenilor muzica mea. Vreau ca oamenii să ştie ce am făcut, ce pot să fac”, ne-a spus Lian.

Despre colaborarea cu Ioan Gyuri Pascu, artistul sucevean ne-a povestit că aceasta a început în urmă cu mai mulţi ani, după ce s-au întâlnit la un vernisaj. „A fost un eveniment caritabil la care Ioan Gyuri Pascu a venit să cânte voluntar, alături de alţi artişti. Atunci i-am propus să înregistrăm împreună o piesă. Nu m-a refuzat şi aşa a apărut piesa <Vis Risipit>”, a declarat Lian Cubleşan. Cei doi au continuat să colaboreze, iar la final au înregistrat zece cântece care se regăsesc pe albumul „Tropa, Tropa... €uropa!”. Vorbind despre acest prim album al său, Lian Cubleşan a spus că „am aşteptat o viaţă ca el să apară. Am iubit foarte mult muzica şi nu am vrut să-mi bat joc de ea. Dar acum pot să spun că este primul pas spre marea performanţă. Este un album pentru toată lumea, care conţine, printre altele, balade cu mesaje de o foarte mare sensibilitate. Piesa <Vis Risipit> a stat pe pian vreo patru ani. Am scris versurile după ce a murit chitaristul din trupa Tranzit, Miroslav Dziubinski. Piesa este despre ce ar fi gândit el înaintea morţii”. Toţi cei care au ascultat primul album al artistului Lian Cubleşan au fost încântaţi şi abia aşteaptă un al doilea album muzical, cu piese la fel de profunde, trecute prin filtrul inimii de artistul sucevean.

„Fiecare are o cruce de dus, dar parcă este prea mult pentru mine”

Profesorul de muzică ştie că un transplant de măduvă i-ar putea aduce vindecarea. Poate să viseze la acest moment, dar atunci când se trezeşte din visare, realitatea îi taie orice speranţă. Operaţia de transplant de măduvă costă 150.000 de euro. L-am întrebat unde, în ce ţară, ar putea face acest transplant, iar răspunsul a fost unul surprinzător. „Nici nu am îndrăznit să mă gândesc sau să mă documentez cu privire la acest pas. Gândiţi-vă de câţi bani este nevoie. Eu am o pensie de boală în valoare de 500 de lei. Să fim realişti. Mă gândesc la Iisus, care a suferit atât de mult... Eu de ce nu pot? Cred în Dumnezeu, deşi nu merg foarte des la biserică. Mă rog singur sau merg la câte o mănăstire. Fiecare are o cruce de dus, dar parcă este prea mult pentru mine”, a fost răspunsul lui Lian. Am citit întristare în ochii artistului. Universul în care trăieşte Lian este bogat în amintiri, în spirit, nu în euro. Faţa i s-a luminat, iar din ochi au izvorât lumini de fiecare dată când am vorbit despre trupa The Beatles, pe care o consideră mai mult decât o trupă de muzicieni, despre „Cantores Amicitiae” din Iaşi, cu care a călătorit în toată lumea, despre muzicieni din ţară şi din străinătate care au avut o influenţă în formarea sa ca artist.

Deşi praful s-a aşezat peste multe amintiri din viaţa lui Lian Cubleşan, sufletul lui vibrează, iar inima şi mintea sa par a spune: „Sunt aici. Compun. Fac muzică. Vreau să fiu ascultat.” Este tot ce i-a rămas artistului. Muzica. Cei care vor să-l vadă pe Lian pe scenă sau vor să se întâlnească cu el la lansarea noului album, cei care pot să-l ajute să adune bani pentru transplantul de măduvă, cei care vor să-i cumpere CD-ul „Tropa, Tropa... €uropa!” pot să-l sune la numărul de telefon 0744 696 226 sau pot să doneze bani în contul în lei: RO77 BRDE 340 SV 0395 519 3400 deschis la BRDE, Agenţia Câmpulung Moldovenesc, pe numele Cubleşan Valerian.

„Doamne, de ce eu?”, „De ce acum?”