Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
În anul 1928, un grup de nu mai puţin de 60 de cercetători, în frunte cu reputatul Dimitrie Gusti, a poposit timp de o lună de zile în comuna Fundu Moldovei, pentru a realiza o amplă campanie monografică.
Cercetătorii, care au fost cazaţi în casele localnicilor, au trecut în fişele de teren o sumedenie de aspecte din viaţa de zi cu zi a oamenilor, majoritatea nu foarte măgulitoare.
Era vorba însă doar de realitatea rurală din acea perioadă, specifică nu doar comunei Fundu Moldovei, văzută prin ochii domnilor de la Bucureşti, care aveau un alt standard de viaţă.
Comuna Fundu Moldovei, foarte risipită la 1928
Revista Historia Special a realizat, în ultimul său număr, „Bucovina sub stăpânire austriacă”, un amplu material în baza fişelor de teren întocmite de cercetători, reconstituind un portret sanitar al localităţii la zece ani de la ieşirea Bucovinei de sub stăpânirea austriacă.
Primul lucru remarcat de oaspeţi a fost întinderea foarte mare a comunei Fundu Moldovei, care era risipită în numeroase cătune. Se întâmpla pentru că, potrivit tradiţiei, la întemeierea unei noi familii, perechea îşi construia casa pe locul în care tăia lemnul necesar locuinţei. Aşadar, direct în pădure.
„Într-o singură cameră locuiesc bătrânul familiei şi cele trei fete, din care una cu soţul ei şi un fecior”
Un alt aspect observat de cercetători, care le-a atras atenţia în mod deosebit, era că sătenii obişnuiau să doarmă, mai ales iarna, într-o singură cameră, deşi majoritatea locuinţelor aveau două camere şi o tindă. În camera bună, camera mare, nu erau culcaţi decât oaspeţii de seamă şi în aceasta se găseau cele mai preţioase obiecte ale gospodăriei, hainele bune şi zestrea fetelor din familie. Astfel, unul dintre cercetători, după cum descrie Historia, a consemnat că „într-o singură cameră locuiesc bătrânul familiei şi cele trei fete, din care una cu soţul ei şi un fecior”.
Un alt monografist se miră că un localnic care a stat şapte ani în Canada şi care era însurat cu o nemţoaică, nu renunţase la „tradiţia” înghesuirii familiei într-o singură cameră: „În timpul anului, dar mai ales iarna, vara dormind şi prin pod, toţi membrii familiei, patru la număr, dorm într'o singură cameră, ce serveşte în acelaşi timp de bucătărie – iarna şi vara - când mai au la dispoziţie două camere locuibile: una cu două paturi şi foarte bine luminată şi care a fost dormitor – în vremea când locuiau aci evrei...”
Primarul cu două neveste, la „Fundu de Sus” şi „Fundu de Jos”
Revista Historia dedică un capitol şi primarului comunei din acea vreme, pe numele său Gavril Frâncu. Primarul, după cum ştia tot satul, avea două neveste, una în satul de sus şi una în satul de jos, sau „Fundu de Sus” şi „Fundu de Jos”, cum spuneau localnicii. Cu toate acestea, remarcau oaspeţii, primarul se bucura de o imagine foarte bună în sat. „Toţi îi iartă această scăpare dată fiind purtarea frumoasă faţă de oameni”, remarcau monografiştii.
De altfel, în comuna Fundu Moldovei a anului 1928 existau foarte multe relaţii de concubinaj. Se întâmpla fiindcă mulţi bărbaţi care luptaseră în Primul Război Mondial era daţi dispăruţi, iar femeile rămase acasă nu se putea recăsători decât dacă exista o confirmare a decesului soţului prin judecătorie. Cum declararea deceselor se făcea anevoios şi necesita timp, multe femei trăiau în concubinaj.
Sifilisul şi condiţiile precare de igienă, constatările deloc măgulitoare ale oaspeţilor
Cea mai mare problemă de sănătate a anului 1928 în comuna Fundu Moldovei era sifilisul. Un doctor care a făcut parte din echipa deplasată la Fundu Moldovei remarca: “S'au făcut vreo 150 de reacţii pentru sifilis, 30% sunt pozitive, încă aproape 20% slabe, şi aproape 300 de reacţii de grup”, nota doctorul Francisc Rainer. Medicii remarcau că sifilisul se înmulţea mai ales prin contagiune şi prin neîngrijire.
Condiţiile de igienă la luarea mesei nu erau nici ele foarte măgulitoare.
„De mâncat, mâncam la cârciumarul din sat, într-o odaie mică, murdară, până peste închipuire, cu roiuri de muşte în jurul cârnaţilor, covrigilor şi a brânzei împuţite”, consemna unul dintre cercetători. Aceştia remarcau şi aspecte pozitive, de la faptul că oamenii erau foarte primitori şi generoşi. Localnicii ştiau de asemenea să se distreze, nunţile mai ales fiind foarte reuşite.
Cum arăta gospodăria unui localnic sărac şi cu ce se hrănea acesta
Patru dintre cercetătorii care au fost în 1928 la Fundu Moldovei au realizat un studiu de caz amănunţit cu privire la gospodăria unui rutean sărac din Fundu Moldovei.
Casa, remarcau aceştia, era mică, strâmtă şi rudimentar clădită. Ferestrele nu erau la aceeaşi înălţime, iar în interior nu prea era curăţenie.
„Atât patul cât şi laiţele erau întrebuinţate pentru dormit. Nu erau acoperite cu nimic. Nu mai vorbim de saltea, care nu s'a văzut niciodată prin această casă. Tavanul era netencuit, iar pe jos pământ bătut. Interiorul casei, ca şi exteriorul, se caracterizează printr'o murdărie grozavă. Interiorul mai ales era de nedescris”, sunt câteva din consemnările prezentate în materialul din revista Historia Special, semnat de Florentina Ţone, editor coordonator la revistă.
Oaspeţii de la Bucureşti au mai remarcat în casa ruteanului că o laiţă din lemn servea ca masă pentru mâncare, de regulă copiii familiei hrănindu-se din picioare. Toţi membrii familiei mâncau din aceeaşi strachină, cu linguri din lemn, iar furculiţele erau înlocuite cu mâna.
Un alt aspect interesant, care era însă o obişnuită la acea vreme, este că oamenii mai săraci păstrau într'un butoi lapte fiert din vară, pe care îl consumau iarna.
„În timpul acesta laptele se acreşte. Ei îl numesc huslenca. Îl mănâncă cu mămăligă, fiind una din mâncările lor favorite”, remarcau monografiştii.
