O tânără în vârstă de 35 de ani, fostă profesoară de contabilitate şi ştiinţe economice, este singura femeie pompier din judeţul Suceava care lucrează la operativ, adică intervine efectiv la situaţii de urgenţă, cu precădere la incendii. Plutonierul Simona Cojocar lucrează în cadrul Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi şi este şi formator la centrul de pregătire a pompierilor de la Siret. Cu alte cuvinte, Simona Cojocar face instruire cu colegi pompieri din toată ţara, pregătire practică cu privire la cum se intervine la incendii.
De la profesor la pompier: “O meserie activă mă reprezintă, firea mea este una foarte activă”
Simona Cojocar este de profesie economist şi până în 2007 a lucrat ca profesor. În acel an a aflat că la pompieri se fac recrutări din sursă externă. A dat un examen de aptitudini fizice şi unul scris şi a fost admisă în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Am întrebat-o pe Simona cum de a ales o schimbare atât de bruscă, de la profesor la pompier.
„Aveam colege ai căror soţi lucrau la pompieri, am aflat şi eu de examene şi m-am luat cu valul ca să zic aşa. Pentru mine era o provocare, o meserie activă mă reprezintă, firea mea este una foarte activă,”, povesteşte plutonierul Simona Cojocar. Deşi în urma recrutărilor din sursă externă la ISU Suceava s-au angajat multe femei, ea este singura care a ales să facă munca grea de intervenţie efectivă la incendii. Nu i-a fost uşor, abia de acum doi ani lucrând la operativ.
Un curs de formator în Franţa i-a deschis drumul în cariera de pompier
Simona Cojocar s-a remarcat în urma unui proiect în cadrul căruia şase pompieri din judeţ au urmat cursuri de formatori în Franţa. La selecţia pentru Franţa a avantajat-o faptul că avea bune cunoştinţe de limbă franceză şi engleză. Aşa a început să facă antrenamente în medii ostile vieţii, cum se spune la pompieri. Intervenţii la înălţime, în spaţii înguste, la incendii la temperaturi foarte înalte, toate în cadrul unui centru de pregătire. Un astfel de centru de pregătire a fost deschis şi la Garda de Intervenţie a pompierilor de la Siret în 2012, fiind singurul din ţară. Între timp, Simona Cojocar a început să intervină şi la incendiile reale din zona acoperită de Detaşamentul de Pompieri Rădăuţi.
Cele mai grele intervenţii din viaţa doamnei plutonier
Simona Cojocar spune că din punctul ei de vedere faptul că munceşte cot la cot cu bărbaţii la stins incendii nu este ceva ieşit din comun: „Mi-am dorit să lucrez la operativ, e o provocare, mergi în lupta cu focul, ţine de felul de a fi al unei persoane. La început colegii au fost poate sceptici, apoi au văzut că pot face faţă cu brio şi suntem o echipă”.
Când o întrebăm de cele mai grele intervenţii, Simona aminteşte de incendiul de mari proporţii de la fabrica de cauciucuri de la Slobozia - Grăniceşti, în 2012, şi de incendiul de pădure de la Dornişoara - Poiana Stampei, din mai 2013, la care au fost mobilizaţi sute de pompieri din întreg judeţul şi nu numai.
„O meserie care poate fi făcută şi de femei, însă nu de toate...”
“La Dornişoara am lucrat la stins incendiul timp de cinci zile, zi şi noapte am fost acolo”, spune Simona, munca ei de atunci fiind confirmată şi remarcată de şeful ei, colonelul Sorin Popovici, comandantul Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi.
Tânăra admite că meseria de pompieri este grea pentru o femeie.
„E o meserie în care ai nevoie de curaj, o meserie care poate fi făcută şi de femei, însă nu de toate, nu toate suntem la fel. Dar cu curaj, ambiţie şi pregătire adecvată şi o femeie poate fi pompier”, îşi spune punctul de vedere.
Faptul că o femeie poate este motivaţie pentru ceilalţi pompieri
După cum am amintit, Simona Cojocar se remarcă şi prin faptul că este formator, lucrând în echipa de şase oameni care face instruire la centrul de pregătire de la Siret. Este singurul centru din ţară unde se face o „lectură a focului” cum spun pompierii. Într-un container special se provoacă incendii, iar pompierii intervin la temperaturi foarte ridicate. După ce fac acest curs pompierii primesc un certificat de absolvire în domeniul lucrului real cu focul.
Colonelul Sorin Popovici a explicat avantajele faptului că o femeie instruieşte bărbaţi la stins incendii.
„La început am văzut un oarecare scepticism la unii colegi de-ai mei pentru faptul că o femeie îi instruieşte. Dar cu calm şi modestie a reuşit. A avut poate şi mici provocări şi şicane, dar prin profesionalism le-a depăşit şi a reuşit. Faptul că o femeie poate ne ajută în a transmite celorlalţi militari că trebuie să facă ceea ce li se cere. Ea execută toată gama de activităţi din centrul de pregătire şi nu oricum, ci printre primii”, a declarat colonelul Popovici.
El a precizat că din informaţiile pe care le avea în perioada în care a lucrat la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă al României, în ţară ar mai fi doar trei femei care lucrează efectiv la stins incendii.
( 6 mar 2014, 18:31:24