Printează articolul
Trimite e-mail
O prezenţă familiară pe străzile municipiului Suceava este cea a unui tânăr care aleargă cu un teanc de ziare sub braţ. Din când în când se opreşte în faţa trecătorilor şi îi invită să cumpere „un ziar deştept”. Fie vară, fie iarnă, nu l-a văzut nimeni vreodată mergând la pas, el tot timpul aleargă. Tânărul este Cătălin Dîrja, absolvent al Facultăţii de Teatru din Iaşi şi vânzător volant de ziare de aproape 20 de ani.
„În viaţă ori conduci, ori te laşi condus, altfel ajungi boschetar sau hipiot”
Visul lui Cătălin Dîrja a fost să devină actor. S-a îndrăgostit de cinematografie în copilărie, când îşi însoţea frecvent mama vitregă la serviciu, plasatoare de bilete la fostul cinematograf Modern. L-a fascinat uşurinţa şi acurateţea cu care actorii dădeau viaţă personajelor cunoscute din romane. A fost un elev bun şi silitor al Liceului „Ştefan cel Mare”, dar surpriză: la bacalaureat a luat toate examenele foarte bine, dar a picat la sport, la proba de alergare. De atunci traiectoria vieţii i s-a schimbat. A mers în armată, la transmisiuni, iar după aceea, din 1995 a început să vândă ziare.
„Am ales asta pentru că într-un fel este tot legat de lumea spectacolului. Am fost întotdeauna sedus de teatru şi de literatură. Am avut încercări plăpânde de a deveni actor amator cu trupa Fabulinus, dar n-a mers. Ar fi trebuit să aleg între repetiţii şi vânzarea ziarelor, aşa că am renunţat, din motive obiective”, spune Cătălin. Filozofia lui este că „în viaţă ori conduci, ori te laşi condus, altfel ajungi boschetar sau hipiot. Calităţi de lider nu am, aşa că am ales să fiu condus”.
La 30 de ani, a încercat din nou experienţa teatrului, însă, spune el, vârsta l-a scos din competiţie în tentativa de a deveni actor. Aşa că s-a înscris la Teatrologie-Jurnalism de teatru, facultate pe care a absolvit-o şi a început ulterior un master în această specializare, dar teatrul „rămâne doar un hobby”. Vânzarea ziarelor „din fugă” a rămas ocupaţia de bază.
La ora 7.30 se prezintă la redacţii, apoi cu „marfa” sub braţ o ia la fugă. Ca să-şi vândă ziarele trebuie să ajungă la clienţi înaintea firmelor specializate şi înainte ca ziarele să-şi actualizeze paginile electronice. „Înainte concuram numai cu poşta, cu abonamentele. Acum internetul este o concurenţă foarte serioasă, aşa că eu trebuie să ajung la clienţii mei înainte de ora 11.00. După 11.00 de ce ar mai cumpăra de la mine? Le spun la birouri că folosirea excesivă a internetului slăbeşte vederea, dar faptul că în pagina electronică a ziarelor este la fel de multă informaţie sau uneori chiar mai multă, comparativ cu ediţia tipărită, este o problemă la vânzarea ziarelor. La instituţii un concurent redutabil sunt şi firmele care fac abonamente şi livrează ziarele dimineaţa. Aşa am pierdut mulţi clienţi, deci alerg forţat de împrejurări. Dar este bine, natura acestui job îmi impune un stil de viaţă semisportiv”, spune Cătălin.
„Mi-am câştigat demnitatea cu ziarul în mână”
Cătălin îşi aminteşte de primii ani de după Revoluţie, când alerga până în zona industrială Şcheia şi „ziarele se vindeau ca pâinea caldă”. Acum, din păcate, numărul celor care citesc ziarele pe hârtie se reduce de la an la an. În faţa redutabilei concurenţe a internetului, vânzătorul de ziare imaginează mereu strategii de marketing, îşi întreabă clienţii despre interesele pe care le au şi încearcă să-şi plieze oferta pe cererea lor. A remarcat, de exemplu, că în instituţii funcţionarii urmăresc ştirile politice şi cele mondene, pensionarii deschid ziarul direct la rubrica de decese, iar oamenii de afaceri mai mici sau mai mari sunt extrem de interesaţi de anunţurile de mică publicitate. De multe ori, le arată în ziar unde găsesc ceea ce caută. Dă ziare şi pe credit, cu banii la sfârşit de săptămână, şi încearcă din răsputeri să-şi menţină o cotă constantă de vânzări. „Practic, orice trecător este un potenţial client. Trebuie doar să-l conving că ziarul pe care îl vând merită ca el să ducă mâna la buzunar. Eu îi invit pe toţi să cumpere un ziar deştept”, spune cu umor Cătălin.
Aceeaşi autoironie o arată şi când vine vorba despre viaţa privată. „Viaţa mea personală este un scenariu de comedie, am încercat totul, de la anunţuri la matrimoniale până la cursuri de dans. Rezultatul a fost unul dramatic, adică zero”, afirmă Cătălin Dîrja.
Şi-a pierdut mama pe când avea 11 ani, cu soţia tatălui său s-a înţeles bine şi locuiesc şi acum toţi trei, într-o casă din centrul Sucevei. Îşi doreşte însă propria lui familie, pe care ar vrea să o întemeieze cu o fată mult mai tânără - Cătălin are 40 de ani, cu casă şi maşină!
Vânzarea de ziare şi ritmul alert în care îşi face slujba îi lasă suficient timp pentru el şi din acest motiv nici nu intenţionează să-şi caute alt job. „Am să vând ziare atâta timp cât vor exista ziare tipărite pe hârtie. Mi-am câştigat demnitatea cu ziarul în mână, după cum spunea cândva un fost coleg de breaslă, Florin Ghiuţă. Am clienţi la care duc ziarul încă din 1990. Pentru ei, pentru mine, pentru trecătorii de pe stradă care vor să citească ştirile pe hârtie merită să alerg în fiecare dimineaţă din Centru până în zona Metro”, mai spune Cătălin Dîrja.
