Printează articolul
Trimite e-mail
La aproximativ 20 de kilometri de civilizaţie, mai exact de oraşul Broşteni, Dârmoxa pare un sat care există doar pe hartă, nu şi în conştiinţa autorităţilor. Aşezarea pitorească mai numără astăzi puţini locuitori, cei angajaţi pot fi număraţi pe degetele de la mâini, însă cu toţii trag nădejde că drumul până „în oraş” va fi adus la parametrii decenţi.
Drumul până la Dârmoxa este aproape impracticabil şi parcă prevesteşte că satul este uitat de lume. Tinerii încearcă să se desprindă de Dârmoxa şi pleacă să-şi facă o viaţă în oraşele din apropiere, prin urmare numărul copiilor din sat este mic.
Cu toate acestea, o situaţie cel puţin neobişnuită individualizează Dârmoxa de orice alt sat din ţară. Ani de-a rândul, la şcoala primară de acolo, clopoţelul a sunat ba pentru patru, ba cinci sau şase elevi.
Din cauza numărului redus de elevi, unitatea a stat în vizorul Inspectoratului Şcolar Judeţean în vederea închiderii. Pentru că sunt prea mici să devină navetişti, iar plata unei chirii e peste posibilităţile părinţilor, învăţătoarea din sat, Ionela Păcurar, a propus autorităţilor locale să-i şcolarizeze pe copii acasă la ea, iniţiativă ce a fost agreată.
„Chiar şi în aceste condiţii, nu ne jucăm de-a şcoala”
Noţiunea de „şcoală” e diferită pentru cele patru eleve de şcoală primară de la Dârmoxa. În fiecare dimineaţă elevele îşi pun ghiozdanele în spate şi pornesc spre casa învăţătoarei Ionela Păcurar, însă nu în vizită, ci „la şcoală”. De la începutul anului şcolar, elevele învaţă în sufrageria cadrului didactic şi nu o într-o şcoală ca ceilalţi elevi din ţară.
Construită în 1938, Şcoala Primară din sat se află într-o stare avansată de degradare şi ar fi reprezentat un pericol pentru elevi. Mai mult de atât, încăperile sunt extrem de răcoroase, iar sobele din săli nu pot asigura confortul termic celor mici.
Astfel, la iniţiativa învăţătoarei din sat, şcoală sau acasă, serviciu sau cămin au devenit sinonime pentru ea, iar despre compromisul făcut aceasta mărturiseşte că „am vrut să le fie bine copiilor, iar acum e doar o familie mai mare”. Casa acesteia este în apropierea şcolii, astfel că cei mici nu au mult de mers.
„Chiar şi în aceste condiţii, nu ne jucăm de-a şcoala. Nu cred că elevilor le lipseşte ceva care să-i facă să se simtă altfel decât la şcoală, poate doar o tablă, însă sperăm să primim un flipchart. E exact atmosfera dintr-o unitate de învăţământ”, spune învăţătoarea. Catalogul clasei are doar trei file scrise, în Dârmoxa fiind patru elevi de ciclu primar: Roxana şi Florentina (clasa pregătitoare), Denisa (clasa a II-a) şi Ana Maria (clasa a IV-a). Elevelor le place la noua şcoală, e cald, iar toaleta nu este în spatele curţii. Au în „sala de clasă” şemineu, canapea, televizor, dotări de care colegi din alte şcoli cu certitudine nu dispun.
„Soţul meu pleacă dimineaţa la 7 şi se întoarce la 4. Nu zice nimic, se gândeşte şi el la copii şi ştie că nu există altă soluţie”, mărturiseşte învăţătoarea.
Condamnaţi să rămână neşcolarizaţi, dacă nu exista această soluţie
Dacă nu s-ar fi găsit această soluţie de compromis, cel mai probabil, cele patru eleve ar fi rămas fără prea multă şcoală.
Situaţia materială a familiilor lor nu ar fi permis plata unei chirii în Broşteni sau Vatra Dornei, iar o maşină sau un microbuz şcolar nu ar fi putut transporta zilnic copiii către alte şcoli din cauza drumurilor deplorabile şi a distanţelor mari.
„Părinţii au spus că nu-şi mai dau copiii la cursuri, dacă şcoala se desfiinţează”, spune învăţătoarea.
Învăţătoarea ne povesteşte că o clasă formată din puţini elevi poate avea şi avantaje, studiul îndeaproape cu elevii sau întreprinderea unor activităţi deosebite (modelatul lutului) fiind unele dintre ele. Mai mult de atât, aceasta povesteşte de câteva dintre fostele sale eleve care în prezent urmează ciclul gimnazial şi care au rezultate foarte bune.
„Vin şi îmi povestesc că au note de 10 la limba română, la matematică şi sunt foarte mândră de ele”, spune învăţătoarea.
Ionela Păcurar spune că nu este ajutată de autorităţi la plata utilităţilor, însă facturile nu îi sunt cu mult mai piperate de când le predă copiilor acasă. În schimb, a găsit sprijinul acestora, precum şi al celorlalţi colegi ai săi de la Broştenil care o ţin la curent cu ultimele noutăţi. La Dârmoxa semnal la telefon nu există şi abia de curând Ionela Păcurar a reuşit să se conecteze la o reţea de internet.
Copiii mai mici de 6 ani nu au unde merge la grădiniţă
Ana Maria, eleva din clasa a IV-a, a învăţat trei ani în vechea şcoală. E bucuroasă că în acest an nu mai este nevoită să îndure frigul din fosta sala de clasă, însă spune că şi-ar dori să aibă mai mulţi colegi.
„Era cam frig acolo, dar aici e mai cald şi mai bine. La anul am să mă duc la şcoala din Broşteni. În timpul liber mă duc la bunica şi la Roxi. Copiii de vârsta mea învaţă în Broşteni, nu stau aici”, spune eleva.
Florentina este elevă în clasa pregătitoare, iar faptul că învaţă la „doamna” acasă nu i se pare ciudat, asta pentru că nu a avut încă ocazia să înveţe într-o şcoală adevărată. Şi ea şi-ar dori să aibă mai mulţi colegi, măcar mai mulţi copii de vârstă apropiată în sat.
Copiii mai mici de 6 ani din sat nu au unde merge la grădiniţă, deci stau acasă. Învăţătoarea spune că este dispusă să îi primească şi pe aceştia la ea acasă.
Mama unei eleve: „Nici ambulanţa nu vine aici”
Pe băncile şcolii primare din Dârmoxa au învăţat zeci de generaţii de elevi. De-a lungul timpului clădirea a avut parte doar de mici cârpeli, iar trecerea anilor şi-a lăsat nemilos amprenta.
Pentru ca micuţii să resimtă mai puţin frigul din clase, învăţătoarea povesteşte că adusese de acasă un calorifer electric, iar în pauzele dintre ore, elevii îşi ţineau picioruşele între elemenţi. Când vechea şcoală încă funcţiona, Ionela Păcurar era şi învăţătoare, şi paznic, şi femeie de serviciu.
Părinţii sunt bucuroşi că ai lor copii au parte de condiţii decente în acest an şcolar.
Mariana Târşu, mama Anei Maria, spune: „Era frig tare în şcoală. Duceam lemne cu sacii la şcoală. Clădirea e rea, veche, i se duc şi tavanele. La anul fetiţa va merge la Dorna sau Broşteni, va sta în gazdă de la 10 ani”. Femeia spune că e greu să trăieşti într-un sat aproape uitat de lume, unde viitorul copiilor stă sub semnul întrebării. „Suntem izolaţi aici, mai ales iarna, când ninge nu mai putem ieşi din sat nici spre Dorna, nici spre Broşteni. Nici ambulanţa nu vine aici. Nici nu ai cum să te descurci aici, nu avem unde lucra, multe case sunt părăsite”, spune Mariana Târşu.
Cu traiul din satul Dârmoxa, sătenii s-au obişnuit, cu toate că acesta s-a dovedit, nu de puţine ori, periculos.
„Mai avem şi vizitatori în sat – lupi, cerbi. În prima zi de şcoală, lupul mi-a mâncat câinele din curte, din faţa casei”, spune învăţătoarea Ionela Păcurar.
Ministrul Educaţiei cunoaşte situaţia de la Dârmoxa
Despre situaţia de la Dârmoxa, directorul Liceului Broşteni, prof. Gheorghe Pancu, spune că „orice alternativă - gazda sau naveta – nu era viabilă, astfel că aceasta este cea mai bună soluţie”.
Potrivit acestuia, „şcoala a fost propusă spre desfiinţare, dar în urma unor demersuri făcute de noi, acest lucru nu s-a întâmplat. Învăţătoarea este calificată, a luat o notă bună la concursul de titularizare. Dacă se desfiinţa şcoala, acelor copii li se anula şansa de a merge la şcoală”. Acesta a menţionat că ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, cunoaşte situaţia de la Dârmoxa despre care a declarat că e bine că s-a găsit această soluţie.
