Spectacole cu săli arhipline, teatru şi poezie, sub zodia secerii şi ciocanului

Casa de Cultură Suceava ascunde multe amintiri din perioada de aur, 1969 – 1989, când generaţii întregi au gustat din plin activităţile culturale, multe şi diverse, care s-au petrecut într-o instituţie ce poartă semnătura arhitectului Nicolae Porumbescu. Sucevenii, tineri şi vârstnici ai acelor vremuri, au supravieţuit fără telefoane mobile, iPod, iPhone, iPad, LCD-uri, LED-uri, computere performante, Facebook, internet, pentru că la Suceava exista un nucleu al culturii, al distracţiei de bună calitate.

Seri sucevene, cenaclu literar şi studiou de poezie

Nu erau multe alternative de a-ţi petrece timpul liber, astfel că serile sucevene, la care se putea intra gratuit, în fiecare săptămână, în sala mică a Casei de Cultură, au însemnat pentru tinerii de atunci adevărate „oaze de cultură”. În această sală au făcut tradiţie cursul „România pitorească”, sub oblăduirea conf. univ. dr. Ion Popescu Argeşel, curs la care cei prezenţi aflau lucruri interesante despre rezervaţiile naturale din ţară, şi cursul „Serile Eutherpei”, coordonat de  profesorii Sever Dumitrache şi Emil Satco, unde erau abordate subiecte din domeniul muzical.

Studioul de poezie „Albatros”, iniţiat şi coordonat de profesorul Ion Cozmei, la care, lunar, duminica, erau invitaţi poeţi, critici literari, a însemnat enorm pentru creatorii şi iubitorii de literatură din Suceava.

Dr. Ioan Ieţcu mărturisea, la un moment dat, că „serile sucevene au echivalat pentru mine, care le-am frecventat cu regularitate, dar cred că şi pentru mulţi alţi participanţi, cu o a doua universitate. O necesară completare şi îmbogăţire a cunoştinţelor umoristice şi artistice, dar şi prilej de a ne cunoaşte mai bine judeţul”.

„O şcoală de rezonanţă a sufletului şi spiritului românesc”

Poetul Constantin Severin ne-a spus că era nelipsit de la acest club al poeziei, unde s-a ocupat o perioadă de aducerea invitaţilor. „Au fost la Suceava, la clubul de poezie <Albatros>mari poeţi, precum Mircea Dinescu, Ion Mircea, Mircea Cărtărescu. În anul1989 am vrut să o aducem la Casa de Cultură şi pe poeta Ana Blandiana. Am făcut rost de numărul ei şi când am sunat-o mi-a spus că am avut curaj, pentru că, s-a mirat ea, <nu ştii că sunt interzisă, urmărită, mi se ascultă telefoanele?>. A refuzat elegant invitaţiade a veni la Suceava, iar la puţin timp, s-au petrecut şi evenimentele din decembrie 89”, ne-a povestit poetul Severin.

Constantin Severin ne-a mai spus că a participat la Casa de Cultură Suceava la evenimente culturale memorabile, atât înainte de 1989, cât şi după. „Aş aminti aici cunoscuta piesa <Zbor deasupra unui cuib de cuci>, în reprezentaţia Teatrului Naţional din Bucureşti, serile culturale şi spectacolele cu celebrii actori Maia Morgenstern şi Claudiu Bleonţ sau <Oameni şi şoareci>, spectacol în care Florin Piersic face un rol genial. Casa de Cultură din Suceava rămâne o şcoală de rezonanţă a sufletului şi spiritului românesc. Nu pot uita nici figura emblematică a regretatului director Dan Adrian Coşman, cu chipul său gravat de tăceri şi lumini izvorâte parcă dintr-o <civilizaţie a iubirii>, ca să folosesc o sintagmă rostită de Papa Ioan Paul al II-lea la Bucureşti”, ne-a mai spus poetul.

„De-a binelea, am făcut armata la Casa Culturii”

„Cosmos” şi „Cetatea”, în incinta Casei de Cultură

Poate mulţi nu ştiu că la Casa de Cultură Suceava a exista un club de jazz, coordonat de regretata Anca Parghel, unde iubitorii de muzică jazz se întâlneau bilunar, pentru audiţii muzicale, mese rotunde, expuneri.

Profesorul Constantin Ungureanu Box îşi aminteşte de acele minunate seri, la care se susţineau microconcerte cu public şi erau încurajaţi creatorii şi interpreţii de jazz.

La Casa de Cultură exista şi sala fotocineclubului şi tot în această clădire – emblemă pentru centrul Sucevei, funcţiona şi Cenaclul de artă ştiinţifico-fantastică „Cosmos”, îndrumat de Minel Neamţu, unde tinerii erau încurajaţi să găsească noi modalităţi de exprimare artistică. Tot în sala fotocineclubului Casei de Cultură funcţiona şi Clubul de Go, care avea drept scop popularizarea acestui joc, comparabil doar cu şahul, dar se organizau şi cursuri de iniţiere. Pentru cei care iubeau jocul de scrabble, exista şi pentru ei un club, „Scripta manent”, unde se întâlneau oameni de toate vârstele. La fel şi pentru rebusişti, exista Cercul „Cetatea”, unde se organizau concursuri pentru amatorii de cuvinte încrucişate, dotate cu premii, chiar şi expoziţii rebusiste.

Iubitorii de fotografie se întâlneau la Foto – cineclubul de la Casa de Cultură, unde se organizau cursuri de artă cinematografică şi fotografică pe parcursul a doi ani. Biblioteca Casei de Cultură era mereu deschisă iubitorilor de carte, care veneau în număr mare pentru a împrumuta cărţi. Ea există şi astăzi, doar că interesul tinerilor pentru lectură a scăzut considerabil.

Trupe de teatru, turnee, succes

Oare câţi dintre tinerii de astăzi ştiu că instituţia de cultură suceveană a avut, în perioada comunistă, formaţii artistice proprii. De departe, cel mai cunoscut este Teatrul popular „Matei Millo”, înfiinţat în anul 1975, de un grup de intelectuali condus de Nistor şi Rodica Dominte.

Tot în „epoca de aur”, sub cupola Casei de Cultură Suceava, a luat naştere, odată cu Casa de Cultură, în anul 1969, Corala „Voces Bucovinae”, dirijori de-a lungul timpului fiind profesorii Ştefan Pintilie, Ileana Malcinschi, Marian Palade, Sever Dumitrache, care a dat numeroase spectacole, a primit premii şi trofee la diverse concursuri.

Cu un mare impact la public a fost Teatrul de păpuşi „Ţara Legendelor”, al Casei de Cultură Suceava. Sufletul acestei formaţii a fost regizorul Adrian Badiu. Sucevenii încă îşi amintesc de premierele „Voinicul pădurii”, „De la daci la romani”, „Ceata lui Darie” toate scrise de Ion Iacob şi multe alte piese („Scufiţa Roşie”, „Punguţa cu doi bani”). Cu unele dintre piese, artiştii suceveni au făcut turnee de succes în Ucraina şi Republica Moldova. Mecanic de scenă, în acea vreme, Mircea Puşcaşu ne-a povestit că, spre bucuria lui, a mai prins, în anii '90, '91, o frântură din succesul Teatrului de păpuşi, cu care a mers în câteva turnee. „Ne primeau cu flori, cu săli pline, piesele se bucurau de o mare priză la public, mai ales în Moldova şi Ucraina. Acolo am avut şi multe peripeţii, locuri în care comuniştii ne-au tăiat lumina, pentru a nu putea susţine spectacolele, au pus lacăte pe sălile unde trebuia să jucăm şi ne-au ţinut ore în şir la graniţă”.

Spuma teatrului românesc, pe scena suceveană

Poate cele mai vii amintiri despre Casa de Cultură le au sucevenii care au participat la mari concerte, la spectacole cu nume grele din teatrul românesc, amintiri pe care nu şi le vor şterge din memorie niciodată. Am întâlnit oameni care ne-au spus că acele spectacole sunt irepetabile. În sala mare a acestei instituţii se călcau în picioare aproape o mie de spectatori, peste capacitatea maximă de 800, pentru a vedea un concert cu Cenaclul Flacăra şi Adrian Păunescu.

La umbra secerii şi ciocanului, pe scena Casei de Cultură Suceava, au urcat mari actori ai teatrului românesc, muzicieni, dansatori, artişti care au umplut până la refuz cea mai mare sala de spectacole din Suceava. Pe podeaua bătătorită a scenei au făcut roluri memorabile mari actori care nu mai sunt printre noi, Dem Rădulescu, Jean Constantin, Nicu Constantin, Gheorghe Dinică, Leopoldina Bălănuţă, dar şi mari nume ale muzicii: Anca Parghel, Johnny Răducanu, Florian Pittiş. Pe scena suceveană au jucat şi Draga Olteanu, Florin Piersic, Mircea Albulescu, Victor Rebengiuc, Amza Pellea, Emil Hossu, Vladimir Găitan, Horaţiu Mălăele, Maia Morgenstern, Dan Condurache, Marian Râlea, Doru Octavian Dumitru, Vasile Muraru şi Nae Lăzărescu şi mulţi alţii.

Pentru o perioadă importantă de timp, numele Casei de Cultură Suceava este strâns legat de numele şi activitatea Ansamblului „Ciprian Porumbescu”. De aici au plecat mari voci ale muzicii populare româneşti: Sofia Vicoveanca, Ştefania Rareş, Traian Straton, Daniela Condurache, Margareta Clipa.

Inaugurare cu fast, în întâmpinarea celui de-al X-lea Congres al Partidului Comunist Român

„Era armonie, sala încălzită, oamenii socializau înainte de spectacol şi îşi vizitau artiştii, la cabine”

20 de ani de mozaic cultural (1969 – 1989) pe scena celei mai mari săli de spectacole din municipiul Suceava au rămas încă vii în amintirile celor care erau nelipsiţi de la viaţa culturală suceveană, ce-şi avea nucleul la Casa de Cultură din centrul urbei. Sălile erau arhipline, oamenii veneau cu drag la concerte şi piese de teatru, pentru că îşi permiteau să cumpere un bilet la teatru. Dacă acasă ascultau muzică pe pick-up, magnetofon şi, mai târziu, pe casetofon, sucevenii nu se zgârceau când era vorba să iasă în oraş, la un spectacol, pentru a asculta muzică de calitate, live, cu cei mai buni artişti ai vremii. Şi nu au fost puţini. Profesorul Constantin Ungureanu Box, care a condus câţiva ani şi un cerc de artă plastică la Casa de Cultură Suceava, îşi aminteşte că lumea venea la sala de spectacol îmbrăcată „la patru ace”, elegantă, cu stil: „Fiecare îşi lăsa hainele la garderobă, era condus de plasator la locul pe care trebuia să-l ocupe în sala de spectacol. Era armonie, sala încălzită, oamenii socializau înainte de spectacol, îşi vizitau idolii, artiştii, la cabine. Uneori, actorii se amestecau printre spectatori şi intrau împreună cu ei în sala de spectacol. Nu erau bariere între public şi artişti. Aş zice că era mai multă libertate de exprimare ca acum. Se vorbea cu subînţeles, dar toată lumea pricepea. Într-un regim totalitar, arta şi spectacolele erau singurele oaze de  bucurie”.

Nonconformism

Poetul Adrian Păunescu a făcut, împreună cu Cenaclul Flacăra, furori la Suceava. Susţinea şi câte două spectacole pe seară. Biletele se vindeau direct la uşa Casei de Cultură şi aproape că nu aveai unde să arunci un ac în sală. Funcţiona sistemul „bileţelelor”, pe care Păunescu, aflat pe scenă, le primea de la oamenii din sală.

Profesorul Constantin Ungureanu îşi amintește, cu umor, cum, la un moment dat, poetul citeşte un bilet anonim pe care scria: <de ce eşti aşa gras, ca un porc?>, la care Adrian Păunescu a răspuns: <poate sunt eu gras, dar porc nu sunt, pentru că, după cum vezi, fac spectacole, dar în sală sigur este unul care grohăie>.

Altă dată, ne-a povestit Andrei Nistor, un fan al Cenaclului Flacăra, pe un bileţel trimis din public cineva se plângea că un miliţian nu-l lasă să cânte şi să danseze. „Imediat, Păunescu a reacţionat şi l-a chemat la el, pe scenă. < Măi, ia vezi, care eşti tu acela miliţian de nu laşi oamenii să cânte cu mine.... >.

Amuzant a fost şi momentul în care cred că Anda Călugăreanu, dacă îmi amintesc eu bine, a urcat pe scenă şi a început să cânte o piesă în limba engleză. Surprins, Păunescu a întrebat-o de ce a ales să cânte în altă limbă, dacă limba română este aşa de bogată. Artista i-a răspuns: <dar dumneavoastră de ce mergeţi cu Mercedesul şi nu cu Dacia?>”.

Tot prin bileţele, în timpul unui spectacol pe scena Casei de Cultură Suceava, Păunescu a aflat că un număr foarte mare de suceveni nu au mai avut loc în sala de spectacol şi stau pe afară. Reacţia poetului, după cum ne-au povestit martori ai momentului, a fost următoarea: „Cum, nu au fost lăsaţi să intre? Spuneţi-le că mai fac un spectacol în această seară pentru ei şi vor putea intra să cânte cu noi”. S-a ţinut de cuvânt şi ultimul spectacol din acea seară s-a terminat după miezul nopţii.

„Criza şi piaţa culturală mult mai ofertantă după 1989 a făcut ca multe din activităţile Casei de Cultură să nu mai fie cerute”

După Revoluţie, Casa de Cultură Suceava a intrat, alături de alte 51 de case de cultură din ţară, în Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România (ANCCSR), sub cupola a patru mari confederaţii sindicale, respectiv CNSRL - Frăţia, Cartel Alfa, CSDR şi Blocul Naţional Sindical.

În acest moment, o parte dintre spaţiile Casei de Cultură Suceava sunt închiriate mai multor societăţi comerciale şi asociaţii culturale, chirii care, împreună cu sumele obţinute din închirierea sălilor pentru spectacole, şedinţe sau dezbateri politice, sunt singurele surse de venit ale instituţiei.

Directoarea Casei de Cultură, Rodica Brînză Gheghe, care ocupă această funcţie din anul 1997, recunoaşte că, practic, în afara plăţilor la zi facturilor la utilităţi, furnizori - a micilor reparaţii făcute doar în caz de absolută nevoie şi a asigurării salariilor celor câţiva angajaţi, din încasări nu prea mai rămâne mare lucru, astfel că o reparaţie capitală a instituţiei iese din discuţie.

„În anul 2000, când veniturile totale ale Casei de Cultură au fost de aproximativ 155.000 lei, am făcut reparaţii capitale la hidroizolaţia acoperişului, în valoare de 34.198 lei, şi am achiziţionat, în perioada 1999 – 2000 centrala termică (două cazane), în valoare de 102.710 lei. Facturile în lunile de iarnă la utilităţi sunt în medie de 23.000 lei. Cu toate acestea, lumea tot s-a plâns de frig în sala de spectacole, pentru că sala este foarte înaltă şi se pierde multă căldură”, ne-a explicat Rodica Brînză Gheghe.

Ea a completat că, din păcate, criza şi piaţa culturală mult mai ofertantă după 1989 au făcut ca multe din activităţile pe care le avea Casa de Cultură înainte de 1989 să nu mai fie cerute, să nu mai aibă public, motiv pentru care au fost desfiinţate, după câţiva ani de la Revoluţie.

În anul 1999, la 30 de ani de la deschiderea Casei de Cultură, istoricul Ioan Cocuz a publicat o monografie a Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, avându-l consilier editorial şi redactor de carte pe scriitorul Nicolae Cârlan.