Călători înghesuiţi pe scaune de lemn în avioanele care zburau de la Suceava la Bucureşti

Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava a împlinit în 2012 nu mai puţin de 50 de ani de la deschiderea oficială. Momentul a fost marcat printr-o manifestare de amploare, un miting aviatic, însă evenimentul a avut loc într-o perioadă nu tocmai fastă pentru aeroport. De la al patrulea aeroport la nivel naţional, din cele 17 existente, aşa cum era considerat în anii '80, în momentul de faţă Aeroportul „Ştefan cel Mare” se regăseşte pe locurile 13 – 14, având doar o singură cursă pe zi.

Prezentul păleşte în faţa perioadei de glorie de la sfârşitul anilor '70 şi întreaga perioadă a anilor '80, când mii de turişti veneau în judeţul Suceava pentru a vedea „minunile Bucovinei”, mănăstirile. Încă de la înfiinţarea sa, în anul 1962, aeroportul din Suceava a funcţionat datorită unor oameni care în cei 50 de  ani de activitate au ştiut să-şi facă meseria cum se poate mai bine, şi nu ar continua să funcţioneze dacă nu ar exista acelaşi gen de oameni, care acum, în anii 2000, vorbesc cu respect de cei care „au ţinut” în funcţiune aeroportul. Tocmai din acest motiv, istoria aeroportului din Suceava se leagă în special de povestea celor care au fost martorii evoluţiei aeronauticii în judeţul Suceava încă de la începuturile ei şi care au trecut prin toate etapele de dezvoltare ale acestui aeroport. Dintre cei care au lucrat aici încă de la deschiderea aeroportului, în anul 1962, am reuşit să stăm de vorbă cu Petru Costeniuc (tehnician principal de aviaţie), Aspazia Jumolea (radio telegrafist), Florin Aurelian Crihan (radio telegrafist), precum şi cu specialistul în drumuri şi poduri rutiere, Dan Mavrodin, cel care a realizat actuala pistă betonată.

Prima aerogară din lemn a fost adusă de la o fostă bază sovietică de la Dorna Candreni

Aşa cum povesteşte Petru Costeniuc, ideea construcţiei unui aeroport în judeţul Suceava a apărut în anul 1959. Cu un an mai târziu, în 1960, la Suceava a venit şeful Direcţiei generale a aviaţiei civile, generalul Constantin Şendrea, care împreună cu Petru Costeniuc a mers până la Dorna Candreni, unde exista o veche bază sovietică, şi de unde avea să fie luată viitoarea aerogară pentru aeroportul din Suceava.

„Aerogara din lemn a fost adusă la Suceava în vreo 18 vagoane. Şi a stat aproape doi ani de zile pe locul unde urma să fie construită. O noapte o păzeau cei din Salcea, o noapte cei  din Siminicea. Când era Siminicea fura Siminicea, când era Salcea fura Salcea”, povesteşte Petru Costeniuc. El adaugă că pe vremea respectivă, actualul oraş Salcea aparţinea din punct de vedere administrativ de Botoşani, iar asamblarea părţilor de lemn aduse de la Dorna Candreni şi finalizarea lucrărilor de construcţie la aerogara din lemn a aeroportului au fost realizate de o firmă botoşăneană. La început, Aeroportul din Suceava avea doar aerogara din lemn, un depozit de carburant şi pista înierbată de aterizare/decolare, motiv pentru care avioanele puteau să zboare de la/spre Suceava doar circa cinci luni pe an, între mai şi septembrie. Fosta aerogară a funcţionat pe locul în care se află în momentul de faţă Aeroclubul „Grigore Baştan”.

„Sabotaj” cu căruţe înainte de deschiderea oficială a aeroportului

O întâmplare care i-a rămas în minte lui Petru Costeniuc s-a petrecut cu puţin timp înainte de deschiderea oficială a aeroportului. „Cu ceva timp înainte de a deschide aeroportul, am aranjat pista, balizajul, iar când am venit a doua zi, după o ploaie puternică, parcă a trecut trenul prin aeroport. Erau nişte dâre adânci, şi toată lumea se întreba ce s-a întâmplat. Dacă era sabotaj? Deşi eram puţini la vremea respectivă, am mers cu lopeţi, au mai venit şi din constructori şi am aranjat la loc”, îşi aduce aminte Petru Costeniuc. Misterul şanţurilor de pe pista aeroportului a fost elucidat după o săptămână de la această întâmplare, când mai multe căruţe au fost prinse în timp ce treceau prin aeroport. „Erau căruţe cu lemne care veneau de la munte. Iar pentru a scăpa de controalele de la Salcea, căruţaşii veneau direct de la Burdujeni, treceau prin aeroport şi mergeau spre Botoşani”, spune fostul tehnician al aeroportului.

Deschiderea aeroportului s-a făcut în prezenţa lui Emil Bobu, iar primul zbor a avut 12 pasageri

Petru Costeniuc se numără printre cei care au primit o invitaţie oficială din partea companiei Tarom pentru inaugurarea oficială a zborului Suceava – Bucureşti. „Tarom  Suceava vă invită la inaugurarea liniei aeriene Suceava – Bucureşti, ce va avea loc pe data de 1 iunie 1962, orele 12.00, la aeroportul „Salcea”. După inaugurare sunteţi invitatul Tarom-ului la masa tovărăşească din „Parcul Muncitorilor” (cabană), scria pe invitaţia adresată personalităţilor care au participat la acest moment festiv.

Petru Costeniuc îşi mai aminteşte că la deschiderea oficială a aeroportului din Salcea au fost prezente oficialităţi locale, printre care numeroşi şefi ai unor fabrici sucevene, iar printre invitaţii speciali s-au numărat preşedintele Consiliului executiv al Sfatului Popular al Regiunii Suceava, Emil Bobu, şi generalul Constantin Şendrea, cel care a şi avut iniţiativa deschiderii acestui aeroport. După tăierea panglicii inaugurale, o parte dintre cei prezenţi au fost invitaţi să participe la un zbor inaugural de agrement.

„La zborul de agrement au dorit să ia parte în special soţiile oficialităţilor prezente la acest eveniment. Îmi aduc aminte că printre cele care au zburat pentru prima dată de pe aeroportul din Salcea a fost soţia lui Emil Bobu”, a spus Petru Costeniuc.

După zborul rezervat oficialităţilor, compania Tarom a mai dat posibilitatea celor prezenţi la  inaugurare să participe, în limita locurilor disponibile, la un alt zbor de agrement, pentru o sumă de 5 lei. După zborurile de agrement, primul zbor oficial de pe aeroportul din Salcea, adică prima cursă Suceava – Bucureşti, a avut 12 pasageri, fiecare dintre aceştia plătind un bilet de 155 de lei. Acest preţ a fost păstrat mai mulţi ani după aceea.

Suceveanul Gheorghe Coştiug s-a numărat printre cei 12 pasageri din avionul care a zburat pentru prima dată de la Suceava la Bucureşti

Acum în vârstă de 85 de ani, suceveanul Gheorghe Coştiug a fost unul dintre cei 12 care au zburat cu prima cursă oficială Suceava – Bucureşti. La deschiderea aeroportului din Salcea avea 34 de ani şi era director în cadrul Direcţiei Silvice Suceava. Gheorghe Coştiuc îşi aminteşte că deschiderea acestui aeroport a reprezentat pentru el „o grozăvie”.

„Eram la Direcţia Silvică şi aveam multe probleme la minister. Mergeam eu la Bucureşti cu trenul, dar era obositor. Când s-a înfiinţat prima cursă, pentru mine a fost o grozăvie. Am fost şi în zborul de agrement de la deschidere, mă gândeam să nu-mi fie rău de la stomac, dar nu am avut nimic. Din contră, mi-a plăcut extrem de mult şi nu am avut emoţii de loc. Şi după aia, toate drumurile, şi am făcut extrem de multe drumuri la Bucureşti, mi-au plăcut la fel de mult”, ne-a spus Gheorghe Coştiuc.

Despre primul zbor îşi aminteşte că după decolare a fost servit cu bomboane, iar la Bucureşti au ajuns după aproape o oră de la decolarea din Salcea. Gheorghe Coştiuc îşi mai aminteşte că Suceava – Bucureşti a fost una dintre cele mai uşoare linii aeriene ale companiei Tarom, în vremea respectivă, având în vedere că avionul zbura la joasă înălţime, peisajul era frumos, iar timpul de zbor, de aproape o oră, era extrem de bun.

Gheorghe Coştiuc mai spune că preţul biletelor era considerat atât de convenabil, încât existau şi ţărani care zburau la Bucureşti pentru a-şi vinde produsele. „Nu era scump. Mergeau ţăranii cu traista la Bucureşti să vândă produsele. Era mai ieftin decât la clasa I la tren. Au fost timpuri frumoase. Pentru perioada respectivă a fost ceva important. A fost un eveniment deosebit, şi orarul era bun”, mai povesteşte fostul director adjunct al Direcţiei Silvice Suceava.

Scaunele de lemn din aeroport, folosite de pasageri pentru a-şi găsi loc în avioane

O poveste care în prezent pare de necrezut este şi cea a modului în care pasagerii alegeau să călătorească de la Suceava la Bucureşti. Atât Petru Costeniuc, cât şi fostul radio-telegrafist, Florin Aurelian Crihan, îşi amintesc de „unul dintre cei mai buni comandanţi de avion” de pe traseul Suceava – Bucureşti şi retur, Gheorghe Tomiuc. Cei doi povestesc că aproape de fiecare dată cursele aeriene de pe această rută erau pline, iar uneori, de la Suceava la Bucureşti erau solicitări peste numărul de locuri din avion.

„Câtă largheţe era la vremea respectivă! Cabina pilotului era deschisă, iar pasagerii puteau să vadă tot timpul ce face. Apoi, avionul era plin aproape de fiecare dată, pentru că erau doar 12-14 locuri. Şi atunci se puneau scăunele în avion”, spune Petru Costeniuc.

Acesta este completat de Florin Aurelian Crihan, care îşi aduce aminte că Gheorghe Tomiuc era unul dintre „piloţii deosebiţi” care au zburat la Suceava şi care accepta să ia la bord câţi pasageri reuşeau să intre în avion.

„Şeful agenţiei Tarom venea la aeroport şi întreba câţi pasageri poate lua în ziua respectivă. Şi el spunea: <ştiţi ceva: să se închidă uşa>. Şi lua şi pe culoar şi în toaletă, numai să se închidă uşa. În avioanele de mai târziu erau 24 de pasageri, şi el lua 30 – 40”,  povesteşte şi Florin Aurelian Crihan, care a mai adăugat că de fiecare dată, pilotul aducea scaunele înapoi la Suceava, astfel încât să poată fi folosite şi la alte zboruri.

Perioada de „haiducie” în transportul cu avionul din Suceava a durat până imediat după anul 1970, mai exact „până la atentatul de la Oradea”, cei doi afirmând că după acest moment controalele au fost mult mai stricte pe zborurile interne. Atentatul de la Oradea a avut loc în primăvara anului 1971, când un român a deturnat un avion către Viena, iar răpitorii au cerut azil politic.

Controlul pistei de pământ se făcea cu călcâiul sau cu un lemn

Cei care au lucrat încă de la deschiderea din anul 1962 la aeroport îşi aduc aminte şi de condiţiile în care erau nevoiţi să asigure siguranţa avioanelor care ajungeau pe pista înierbată de la Salcea. Aspazia Jumolea, fost radio telegrafist, ne povesteşte că planul de zbor se primea prin telegrafie de la Bucureşti.

„În acel moment noi comunicam aici prin interforn, şi tot colectivul se punea în acţiune. Până atunci hibernam toţi care pe unde puteam. Dar când primeam planul de zbor toată lumea se punea în mişcare pentru a aduce avionul la sol cu bine”, spune Aspazia Jumolea.

Despre condiţiile existente în perioada în care aeroportul avea pistă înierbată vorbeşte şi Florin Aurelian Crihan, care îşi aduce aminte că au existat momente în care, pentru a se asigura că pista putea fi folosită de avioanele care urmau să aterizeze, responsabilii de această problemă verificau pământul cu călcâiul. „Dacă intra călcâiul în pământ nu venea avionul”, spune fostul telegrafist. Acesta este completat de Petru Costeniuc, care afirmă că la vremea respectivă existau şi metode mai „moderne” pentru a controla calitatea pistei de aterizare, şi anume se folosea o bucată de lemn. „Exista un lemn, şi dacă pătratul de la baza acestuia intra o anumită porţiune în pământ, atunci nu se zbura”, spune şi Petru Costeniuc.

Pista înierbată a fost înlocuită în anul 1968 cu o pistă betonată, momentul acesta însemnând practic începutul dezvoltării aeroportului din Salcea. Despre cum a evoluat aeroportul sucevean, cum a ajuns la un moment dat să fie al patrulea la nivel naţional şi care este situaţia lui în momentul de faţă, vom vorbi în numărul următor al ziarului nostru.

Mascota aeroportului, căpriorul Romică, era iubitor de tutun şi a fost operat într-o sală de operaţii pentru oameni

La doar câţiva ani de la deschidere, primul comandant al aeroportului din Salcea, Oliviu Bălan, a fost cel care a adus prima şi singura mascotă a aeroportului, căpriorul Romică. Despre aceasta ne-a povestit fiul comandantului, medicul stomatolog Paul Bălan, care şi-a amintit că Romică a fost adoptat încă de când era pui de către tatăl său. Imediat, căpriorul Romică a devenit un punct de atracţie al aeroportului, marea majoritate a pasagerilor oprindu-se pentru a-şi face o fotografie cu micul animal.

„A fost un fel de simbol al aeroportului. Într-o anumită perioadă a fost fotografiat de pasageri din Germania, din Luxemburg sau din alte ţări. Chiar o femeie din Germania i-a trimis tatei o fotografie color, de care noi nici nu ştiam, pe care a făcut-o cu Romică”, a spus Paul Bălan, care, în timp ce căuta prin arhiva sa, a găsit şi o fotografie pe care celebra cântăreaţă de muzică populară Angela Moldovan a făcut-o cu Romică pe aeroportul din Salcea. „Tata avea o relaţie foarte bună cu Angela Moldovan. Şi de fiecare dat când venea să cânte la Suceava se oprea şi îl mângâia pe Romică”.

Paul Bălan povesteşte că mascota aeroportului a fost botezată după numele directorului Agenţiei Tarom Suceava din acea perioadă, Romeo Calancea, căruia cunoscuţii îi spuneau Romică. .

„Era un tip care fuma pipă. Romeo Calancea venea de fiecare dată cu pasagerii la aeroport, iar în momentul în care îl vedea, căpriorul sărea imediat pe el. Căpriorului îi plăcea la nebunie să mestece tutun. Şi probabil că Romeo  Calancea mirosea a tutun, şi imediat sărea pe el şi îl împingea de la spate. Era un adevărat circ şi un spectacol pentru toţi pasagerii. Închipuiţi-vă cum alerga directorul Taromului şi iedul după el să-l împingă de la spate”, ne-a spus Paul Bălan.

Tot el a povestit şi cum şi-a găsit sfârşitul mascota „Romică”, după ce fost rănit la un picior de un cioban care avea stână în apropierea aeroportului. „În spatele vechiului aeroport, spre pădurea din Siminicea erau ciobani cu oi, şi iedul mai pleca în partea aia. Şi un cioban a aruncat bâta şi i-a rupt un picior. Tata l-a luat acasă, l-a bandajat, şi suferea enorm. Pe vremea aia era un doctor chirurg, Posteucă, iar tata a reuşit atunci să obţină aprobarea să-l bage în sala de operaţii. Deşi era absolut interzis să bagi un animal în sala de operaţii de la spital, în cele din urmă căpriorul a fost operat şi i s-a pus un aparat ghipsat.

Apoi l-a luat acasă, însă până dimineaţa s-a lovit cu capul de perete şi a murit. Nu a suportat ca articulaţia să-i fie blocată şi s-a lovit de perete, poate a făcut şi febră, şi a murit la noi în casă”, îşi încheie Paul Bălan povestea despre căpriorul Romică. 

Suceava în Istoria Aviaţiei Române

Judeţul Suceava este prezent în Istoria Aviaţiei Române din anul 1984, cu mai multe evenimente, pe care vi le prezentăm în cele ce urmează:

- „Potrivit consemnărilor unui martor ocular, beizadeaua Grigore Sturdza din Iaşi, mare pasionat al problemelor de mecanică, a construit, în anul 1875, un planor pe care l-a încercat în zbor pe moşia Cristineşti din judeţul Suceava. Pilotat de profesorul de gimnastică Spinzi, planorul a fost lansat din vârful unui foişor înalt de 7 m, prevăzut cu un plan înclinat, în prezenţa unui numeros public. Neavând probabil înclinarea şi distanţa suficiente pentru a câştiga viteză, aparatul s-a prăbuşit în văzul mulţimii îngrozite, pilotul alegându-se cu câteva fracturi”.

- „Pentru stimularea activităţii de transport aerian, s-au luat unele măsuri organizatorice şi de propagandă. Între acestea, inaugurarea, la 15 septembrie 1948, a unor curse regulate zilnice, de poştă aeriană efectuate cu avioanele PO – 2, pe traseele (...) Neamţ – Roman – Fălticeni – Rădăuţi – Botoşani”.

- „Întrucât au apărut nevoi de asigurare a transporturilor sanitare de urgenţă în alte zone decât în cele 8 deservite de staţiile Aviasan, Ministerul Sănătăţii a înfiinţat noi staţii Aviasan la: Târgu Mureş (1954), Suceava (1955), (...)”.

- „În perioada 1950 – 1954 s-au înfiinţat două şcoli de zbor cu motor, cinci şcoli de zbor fără motor (la Bacău, baia Mare, Suceava – Şcheia, Sibiu şi Tg. Jiu)”

- „În perioada 1974 – 1977,  Aeroclubul Central Român, pe baza sarcinilor primite de la CC al UTC privind formarea de piloţi şi paraşutişti sportivi din rândul tineretului şcolar în cadrul taberelor UTC, a reînfiinţat aerocluburile Piteşti, Arad, Deva, Suceava şi Sibiu (...)”

- „În perioada 1974 – 1978 au avut loc noi manifestări aviatice sportive de masă prin desfăşurarea unor mitinguri aeriene la Piteşti (...), Suceava (1977), (...) la care evoluţiile piloţilor de înaltă acrobaţie au încântat privirile zecilor de mii de spectatori”.

- „În anul 1981, Întreprinderea de reparaţii auto din Suceava a realizat, după proiecte româneşti, automosorul AL – 34 – 00 destinat lansării planoarelor din aerocluburile româneşti. Comparativ cu produsele similare străine, performanţele acestui utilaj de aerodrom sunt net superioare – lucru consemnat în actul de omologare al prototipului”.