Culisele ultimei vizite a lui Ceauşescu la Suceava. 50.000 de oameni l-au aşteptat în ploaie

“În legătură cu Nicolae Ceauşescu am multe amintiri. Am fost în preajma lui, cred, de peste 30 de ori. De vreo patru-cinci ori în mod oficial, cu ocazia vizitelor de lucru în județ, o dată la Muzeul Naţional, la o întâlnire scurtă cu oamenii de cultură şi artă. În rest, erau vizite neoficiale, la vânătoare”, îmi mărturiseşteprofesorul Alexandru Toma, care aproximativ 20 de ani a fost preşedintele Comitetului Judeţean de Cultură Suceava sau, cum l-a „botezat” tovarăşa Elena Ceauşescu, Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă.

„Numai educaţie socialistă nu făceam noi. Eram nişte opozanți... pe şest”, îmi şopteşte instinctiv, cu mâna la gură.

Ne-am întâlnit zilele trecute pe o bancă din parcul din faţa patinoarului. „Erai copil pe vremea lui Ceauşescu...”, zâmbeşte carismatic bătrânul profesor.

Mi-a întins una din cărţile sale, „Martor la sfârşit de mileniu”. „Aici ai să găsești tot ce te interesează”.

Peste 50.000 de suceveni în faţa Casei de Cultură. Discursul linguşitor al prim-secretarului judeţului

16 septembrie 1989. Pe esplanada din faţa Casei de Cultură a Sucevei (pe atunci Piaţa 23 August) era o mare de oameni. Peste 50.000 de oameni ai muncii, „cu optimism şi încredere în viitorul luminos al patriei”, scria Zori Noi în ediţia din ziua următoare.

Urale şi aplauze puternice. Se scandează: „Ceauşescu-PCR!”, „Ceauşescu şi poporul!”

La balcon, Nicolae şi Elena Ceauşescu.

Tovarăşul Constantin Stoica, prim-secretarul Comitetului Judeţean de Partid, ia cuvântul: „Vă rog să-mi permiteţi să vă exprim imensa bucurie de a vă avea în mijlocul nostru pe dumneavoastră, mult stimate şi iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu, marele Erou al naţiunii, eminent gânditor revoluţionar şi patriot înflăcărat, făuritor al noului destin al ţării, personalitate de înalt prestigiu a lumii contemporane”.

Fosta profesoară de matematică Ileana Paranici era în '89 secretar cu propaganda la nivel de judeţ şi îşi aminteşte că prim-secretarul Stoica „era un om care nu putea să suporte să asculte”. „El (n.r. - Constantin Stoica) se vedea un Ceauşescu mic la Suceava, nici nu dormea în casa unde stătea, se ducea la Suceviţa, că îi polua la Suceava”, mărturiseşte profesoara, care la 26 de ani era cea mai tânără secretară cu propaganda din ţară.

Ne întoarcem în balconul în care prim-secretarul Stoica nu mai dovedea cu laudele la adresa „marelui Erou al naţiunii”: „Pe primele opt luni ale anului - îl informa Stoica pe Nicolae Ceauşescu - planul la producţia marfă industrială a fost realizat în proporţie de 100,1 la sută, la producţia netă de 100,9 la sută, iar la export pe relaţia cliring ţări socialiste 116,3 la sută. (...) În agricultură, producţiile din acest an la culturile cerealiere au fost cele mai mari obţinute vreodată pe aceste meleaguri. Recolte mult mai bogate ca în anii precedenţi vom realiza la cartof, sfeclă de zahăr şi porumb”.

Prin discursul său, Stoica dădea glas „gândurilor de profundă mândrie şi recunoștință ale tuturor oamenilor muncii din judeţul Suceava”.

„Ceauşescu întârzia, iar noi stăteam ca nişte găini plouate”

Cuvântarea lui Nicolae Ceauşescu la „marea adunare populară” din centrul municipiului Suceava a fost, rememorează profesorul Alexandru Toma, „lungă, plată, răstită, pigmentată ici-colo cu sugestii şoptite de tovarăşa”.

A plouat mărunt în acea zi, în reprize. Ceauşescu întârziase destul de mult faţă de ora stabilită iniţial, iar oamenii erau uzi şi zgribuliți de frig.

Mariana Cristian era salariată la fabrica de sticlă de pe strada Traian Vuia şi îşi aminteşte că toţi muncitorii au fost mobilizaţi şi au plecat încolonaţi de la întreprindere: „Era foarte multă lume. Elevi, studenţi, salariaţi, toţi aduşi organizat. Eu şi colegii mei am prins loc după blocul turn de la Union. Am stat destul de mult în frig şi în ploaie. Ceauşescu întârzia, iar noi stăteam ca nişte găini plouate. Am vrut să plec, dar nu am îndrăznit. Auzeam de la oameni că mulţi au fost duşi şi la aeroport şi făceau repetiţii cum să strige: Cea-u-şes-cu, Cea-u-şes-cu”.

Cuvântarea dictatorului, scurtată de ploaie

Ploaia a fost până la urmă cea care le-a scurtat suferinţa zecilor de mii de suflete care aduse cu arcanul, care din convingere, la marea adunare populară. Până şi Ceauşescu şi-a scurtat discursul: „Având în vedere ploaia, voi fi foarte scurt” - a spus la un moment dat tovarăşul secretar general de la balconul Casei de Cultură. „Putem afirma cu îndreptăţită mândrie că şi în Suceava, ca de altfel în toată ţara, se văd roadele politicii partidului nostru comunist, ale construcţiei socialiste, faptul că numai şi numai socialismul asigură dezvoltarea economico-socială, ridicarea nivelului de trai material şi spiritual, creşterea puterii economice şi întărirea independenţei şi suveranităţii României” (aplauze şi urale puternice; se scandează: „Ceauşescu –PCR!”, „Ceauşescu şi poporul!”, „Ceauşescu reales la al XIV-lea Congres!”).

Un singur post de televiziune. Program de la ora 19.00 la 22.00

La televizor aveai în acele vremuri un singur program de televiziune - TVR. A fost şi „Programul 2” (TVR 2), însă din 1985, din ordinul cuplului dictatorial, postul a fost închis, fiind redeschis la începutul lunii februarie 1990.

De luni până vineri, programul începea la ora 19.00 şi se termina la 22.00. Doar duminica, programul era mai diversificat. Începea la 11.30 şi ţinea până la 15.00 şi se relua de la 19.00 până la ora 22.00.

Luni, 18 septembrie 1989, de exemplu, programul prezentat la rubrica „Breviar TV” din Zori Noi era următorul: 19:00 Telejurnal. 19:25 Ctitorii ale Epocii de Aur. Noi zidiri pe Olt. 19:45 Ştiinţa pentru toţi. 20:10 Tezaur folcloric 20:35 Industria –programe prioritare. În spiritul sarcinilor subliniate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Sporirea rentabilităţii şi beneficiilor. 20:55 În dezbatere: Documentele pentru Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român. Participare responsabilă, efectivă a oamenilor muncii la conducerea întregii activităţi de dezvoltare economico-socială. 21:15 Confruntările de idei din lumea contemporană. Clasa muncitoare, uriaşă forţă revoluţionară. 21:35 Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie. Versuri patriotice, revoluționare. 21:50 Telejurnal. 22:00 Închiderea programului.

Programul ultimei vizite a lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu la Suceava

Nicolae şi Elena Ceauşescu au ajuns la Suceava pe 15 septembrie 1989, iar vizita de lucru în judeţ a fost programată pentru două zile. Erau erau însoţiţi la vizită de tovarăşii Emil Bobu şi Silviu Curticeanu, ambii cu funcţii importante în Comitetul Central al PCR.

În prima zi, cuplul dictatorial a vizitat Mina Fundu Moldovei şi comuna Dumbrăveni, în care a fost amenajată „Expoziţia realizării agricultorilor judeţului Suceava”. A doua zi, obiectivele vizitate au fost Întreprinderea de Rulmenţi, Combinatul de Fibre, Celuloză şi Hârtie şi Întreprinderea de Maşini Unelte din Suceava, iar programul s-a încheiat cu marea adunare populară din municipiul Suceava şi cu întâlnirea cu membrii biroului Comitetului Judeţean de Partid.

Zori Noi prezenta vizita celor doi drept o „memorabilă filă în cronica socialistă a acestor meleaguri, eveniment cu profund ecou în cugetul şi inimile noastre”.

Mii de suceveni pe străzi, în întâmpinarea „conducătorului iubit”

În ediţia din 17 septembrie 1989, singurul ziar sucevean din acea vreme descrie atmosfera de pe străzile municipiului: „Pe arterele municipiului Suceava, străveche şi frumoasă aşezare, se aflau în pofida unei ploi de toamnă mii şi mii de cetăţeni ai oraşului. Prin urale şi ovaţii, prin înscrisurile aflate pe mari eşarfe şi pancarte, prin flori oferite cu dragoste, prin multe alte manifestări emoţionante, ei au exprimat, direct şi cald, sentimentele de profundă stimă, preţuire şi recunoştinţă pe care locuitorii municipiului şi ai judeţului Suceava le poartă conducătorului iubit şi al partidului şi statului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, pentru tot ceea ce a făcut şi face spre înălţarea continuă a patriei, în glorie, demnitate şi măreţie.”

„Care era rostul meu?! Îi făceam momente culturale. Dumnezeule, îmi blestemam zilele”

Fostul preşedinte al Comitetului Judeţean de Cultură Alexandru Toma descrie în cartea sa „Martor la sfârşit de mileniu” regia ce trebuia neapărat respectată în cazul vizitelor oficiale ale soţilor Ceauşescu. Mobilizarea unor mase mari de oameni şi confecţionarea a numeroase materiale propagandistice: care alegorice cu înfăptuiri măreţe, texte semnificative, lozinci stereotipe, copleşitoare fiind portretele cosmetizate ale celor doi cei mai iubiţi fii ai poporului. Schema obligatorie transmisă de Emil Bobu – explică profesorul Alexandru Toma – era următoarea: cel puţin 500 de oameni la întâmpinarea pe aeroport; întregul personal în faţa întreprinderii sau a obiectivului vizitat; câteva zeci de mii în piaţa centrală a municipiului la discursul prezidenţial.

La acest miting, grupuri organizate de activişti de partid, UTC şi sindicat erau plasate în diferite părţi ale mulţimii, clamând lozinci şi sloganuri. Restul asistenţei trebuia să aplaude frenetic. Plecarea din judeţ repeta procedura sosirii.

„Care era rostul meu?!”, îmi povesteşte profesorul Alexandru Toma: „Îi făceam  momente culturale. Dumnezeule, îmi blestemam zilele. Că în fiecare an voia altceva, şi nu atât el, ci nevastă-sa. Şi cu băieţii mei de la comitetul de cultură, născoceam. Cu copilaşi, cu dansatori, cu balerine, cu cântăreţi... şi cu asta îl întâmpinam la aeroport, la Casa de Paspeţi”.

Ceauşescu, grăbit: „Hai, Lenuţo, hai, Lenuţo!”

La vizita din septembrie 1989, în armata celor aproximativ 500 care au fost aduşi la aeroportul din Salcea să îi aştepte pe cei dintâi tovarăşi ai Republicii Socialiste România erau şi mai multe fetiţe îmbrăcate în balerine. „Le crăpau picioarele de frig pe betonul ăla acolo, că le-au adus cu două ore înainte. Făceam careu împrejurul zonei în care trăgea avionul. Eu, în faţă, cu momentele culturale. Emoţionat, el (n.r. - Nicolae Ceauşescu) nici nu se uita, numai ea. El nu vedea nimic. Mi-a spus generalul flotilei că se temea de moarte, el se uita unde e avionul când pleca şi, la decolare, unde e maşina în care trebuie să se urce. Striga după ea: <Hai, Lenuţo, hai, Lenuţo!>”,povesteşte Alexandru Toma.

Fostul şef la Cultură mai spunecă în acea perioadă „Ceauşescu simţea că-i fuge pământul de sub picioare, că socialismul gândit de el este în pericol”. Acesta a fost şi motivul, arată profesorul, pentru care, în ‘88 şi ’89, până aproape de Revoluţie, a vizitat 25 de judeţe, printre care şi Suceava, „cu scopul de a face mari adunări populare şi să explice că socialismul nu este în pericol”.

Conducerea judeţului, decapitată de Ceauşescu după vizita de la Suceava

Vizita de la Suceava din septembrie 1989 s-a încheiat cu o furtună. Nu cea de afară, de la marea adunare populară, ci la şedinţa carea urmat la Biroul Comitetului Judeţean Suceava al Partidului Comunist Român. Oficial, scria atunci în Zori Noi, s-au analizat „căile şi modalităţile concrete de acţiune pentru ca judeţul Suceava să-şi îndeplinească în condiţii cât mai bune sarcinilece îi revin din planurile şi programele de dezvoltare economico-socială pe anul 1989 şi pe întregul cincinal”.

Neoficial, însă, îmi mărturisea profesorul Toma pe băncuţa din parcul în care ne-am întâlnit, Ceauşescu a tunat şi a fulgerat: „I-a reproşat drastic prim-secretarului faptul că nu s-a preocupat de respectarea indicaţiei de a se realiza în industrie o producţie de 50.000 de lei pe cap de locuitor; prim-vicepreşedintelui Consiliului Popular Judeţean, că nu se ocupă cu seriozitate de sistematizarea satelor; primarului municipiului, că stă prost cu construcţia de locuinţe. Fiecare reproş era ori amplificat, ori calificat ca şi mai grav de tovarăşa (n.r. - Elena Ceauşescu). La terminarea şedinţei am auzit-o cu urechile mele: <Ţi-am spus eu că ăsta nu este în stare de nimic?!>”.

Urmarea: la conferinţa judeţeană din noiembrie, acelaşi an, prim-secretarul, prim-vicepreşedintele şi primarul municipiului au fost zburaţi din funcţii.

„În noiembrie, pregăteam cadourile pentru ziua lor. Era jale, nu mai ştiam ce să le mai facem, ce să le trimitem”

Secretara cu propaganda din judeţ la acea vreme, Ileana Paranici, îmi povesteşte că an de an, în luna noiembrie, începea una dintre cele mai grele misiuni: de a pregăti cadouri pentru Nicolae şi Elena Ceauşescu, ale căror zile de naştere erau aniversate în ianuarie.

„Era jale, nu îţi mai venea în cap nimic ce să mai faci, ce să le mai trimiţi, de exemplu s-a trimis un covor naţional, ţesut cu culori naturale, la Rădăuţi. Pe o consăteană de-a mea, din Bogdăneşti, am rugat-o să facă o tapiţerie cu România, care este acum în sala de conferinţe de la Prefectură. Era un chin. Nu mai ştiam ce să le facem... Am comandat într-un an <România viitoare>sau aşa ceva, o statuetă din bronz, a cumpărat-o gospodăria de partid de la maestrul Ion Irimescu şi a fost oferită cadou... Altădată o ţesătură, altădată o broderie de mână ca o felicitare, oale, ţesături... cămăşi, ii, ce puteam să facem specific zonei”, mărturiseşte fosta profesoară de matematică.

Venea de trei ori pe an la Suceava, la vânătoare

Majoritatea vizitelor la Suceava ale lui Nicolae Ceauşescu erau neoficiale, la vânătoare. „El venea de trei ori pe an în judeţul Suceava. În mai, la urs... îl legau de un picior sau omorau o vacă, o lăsau să se împută puţin şi o aruncau în pădure, în faţa unui adăpost de vânătoare. Nu împușca decât trofee. Eu pentru asta l-am preţuit. Toamna, cerb. Niciodată lopătari, îi era milă de lopătari. Cerbi, cerbi, ăia cu coroana cât mai mare. A luat 20 de medalii de aur la concursurile internaţionale de vânătoare, cu exemplare de la noi, Harghita şi Braşov. Deci toamna, la boncănitul cerbilor, şi în ianuarie, în preajma zilei sale de naştere, venea pentru mistreţi. La Pătrăuţi. Eu am văzut trofee, niciodată nu am văzut un mistreţ mai mic de 150 de kilograme”, îşi aminteşte Alexandru Toma.

Cânta cu Sofia Vicoveanca şi recita cap coadă „Luceafărul”, „Epigonii” ori „Nunta Zamfirei”

La fiecare vizită neoficială, şi numai fostul profesor a numărat vreo 27, trebuiau gândite momente artistice inedite. „Numeroase lanţuri de dansatori reprezentând toate zonele Bucovinei, coruri intonând cântece patriotice, pionieri şi şoimi ai patriei recitând versuri de slavă, oficialităţi alese cu grijă, exprimând imensa lor bucurie de a da mâna cu şeful statului. La Casa de Oaspeţi, un alt moment de întâmpinare, în care tinere fete şi copilaşi îmbrăcaţi în costume naţionale ofereau flori, multe flori şi mici atenţii: sorcove, iarna; ouă încondeiate, primăvara; coşuri de fructe, toamna”, citesc în paginile cărţii oferite de Alexandru Toma.

Când era mulţumit de partidele de vânătoare, chema invitaţi, bine aleşi, la cină, iar una dintre preferatele dictatorului era Sofia Vicoveanca, împreună cu care cânta mai ales piesa „Radu Mamei, Radule”.

„Surpriza mea cea mai mare a fost că era un foarte bun recitator din Alecsandri, Eminescu, Coşbuc şi Goga. Odată a recitat o oră întreagă <Luceafărul>cap coadă, Scrisorile, <Epigonii>,<Mortua est>, sau din Coşbuc <Moartea lui Fulger>,<Mama>, <Nunta Zamfirei>etc., etc. Avea o memorie foarte bună”, sunt amintirile bătrânului profesor.

„Ne cereau zeci de tone de cartofi la hectar. Abia scoteau cinci tone. Când făceau şase, se îmbătau trei zile”

Atât Ileana Paranici, cât şi Alexandru Toma mi-au vorbit despre exagerările producțiilor cerute în agricultură şi în industrie, care se făceau în acea perioadă.

„Am refuzat să semnez o hârtie cu 50 de tone de cartofi la hectar, în condiţiile în care erau doar 20-25 de tone. Era o prostie, o minciună. A fost supărare mare atunci”, declară Ileana Paranici.

Fostul preşedinte al Comitetului de Cultură îşi aminteşte că prim-secretarul Constantin Stoica le-a cerut să semneze că în zona Baia, Cornu Luncii, se vor scoate zeci de tone de cartofi la hectar. „Acolo se scoteau cinci tone de cartofi la hectar. Cinci tone. Când făceau şase, se îmbătau trei zile”, râde fostul profesor.

Ulterior, după Revoluţie, susţine Alexandru Toma, a aflat chiar de la Nicolae Văcăroiu, care a ajuns prim-ministru al României şi i s-ar fi destăinuit în timpul vizitelor la Suceava cum se făceau acele calcule: „Văcăroiu era vicepreşedintele Comiterului de Stat al Planificării şi îl chema Ceauşescu la el. <Cât păpuşoi putem face noi în România?><1.000 de kilograme>,de exemplu, răspundea Văcăroiu. <Pune 5.000. Câţi rulmenți se pot face la Suceava?>,întreba tovarășul. <Păi, în primul an cam 40.000-50.000de bucăţi>.<Pune 100.000>,dicta Ceauşescu... şi uite aşa se ajungea la cifrele alea aberante”.

Cum decurgea vizita la fabrică. „Elena Ceauşescu punea întrebări banale şi regula era să o laşi în pace, să nu o contrazici”

Ioan Cuşnir, fostul prefect al judeţului în perioada 2000-2004, povesteşte că la ultima vizită a lui Nicolae Ceauşescu în judeţ era director general adjunct la Combinatul de Fibre, Celuloză şi Hârtie, unde lucrau peste 6.000 de suceveni.

„La fabrică au stat aproximativ jumătate de oră. Soţii Ceauşescu erau aşteptaţi la poartă, cu flori, apoi mergeam în fabrică. El punea două-trei întrebări legate de producţie, probabil pregătite dinainte, pentru că se pregătea anterior vizitei o sinteză a întreprinderii... Era doar o vizită protocolară. Oamenii deja ştiau ce să facă. Acţionau mecanic. Mai fusese şi în alţi ani la Suceava. Totul era să fie curat, vopsit, aranjat şi utilajele să meargă”, îşi aduce aminte fostul prefect.

Vizitele lui Ceauşescu aveau şi partea lor pozitivă, pentru că, mărturiseşte Ioan Cuşnir, probleme care i se aduceau la cunoștință dictatorului în timp ce se plimba prin fabrică (de aprovizionare, utilaje, fonduri etc.) se rezolvau.

„Şi ea (n.r. - Elena Ceauşescu) punea întrebări banale şi regula era să o laşi în pace, să nu o contrazici. La vizita din '89, Ceauşescu era supărat, destul de absent, probabil preocupat de alte probleme”, completează fostul prefect.

Mobilizare exemplară, după vizita „conducătorului iubit”

Vizita de lucru a lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu în septembrie 1989 a avut un puternic ecou în rândul oamenilor muncii din judeţ, care „au trăit cu bucurie şi satisfacţie acest moment ce va rămâne mereu viu în conştiinţa şi sufletele lor” (Zori Noi - ediţia din 17 septembrie 1989). Cel puţin aşa erau titlurile în ediţiile singurului ziar local, în săptămâna ce a urmat vizitei. Indicaţiile tovarăşului au fost respectate: „Minerii de la Fundu Moldovei, hotărâţi să dea ţării cantităţi mai mari de substanţe minerale”, „La Întreprinderea de Rulmenţi din Suceava - Accent pe calitate, pe folosirea eficientă a spaţiilor productive”, „La C.A.P. Dumbrăveni - Toate forţele satului acţionează exemplar în câmp”, „La Combinatul de Fibre, Celuloză și Hârtie - Acţiuni concrete pentru diversificarea gamei sortimentale și valorificarea cu eficiență maximă a resurselor materiale”.