Palatul de Justiţie al Sucevei, închisoarea comunistă din care răsunau răcnetele oamenilor torturaţi

Clădirea în care se află astăzi Palatul de Justiţie Suceava, construită la sfârşitul secolului XIX, în perioada stăpânirii austriece, are o istorie lungă şi puţin cunoscută. Zeci de ani această clădire a fost închisoare, iar zidurile ei ascund un trecut negru, un trecut al unor suferinţe greu de înţeles de generaţiile de azi. În celulele închisorii şi mai ales în camerele de anchetă de la subsol, care adăpostesc astăzi arhivele instanţelor, s-au consumat drame cumplite. S-a întâmplat la sfârşitul anilor '40 şi la începutul anilor '50 ai secolului trecut. O perioadă cumplită, în care suferinţa şi moartea, în formele ei cele mai groaznice, au lovit în plin oameni „vinovaţi” că nu au acceptat regimul comunist şi care ulterior, până în 1989, aproape că a fost ştearsă cu buretele din istorie.

Închisoare de drept comun încă din perioada interbelică

Închisoarea de la Suceava a fost una de drept comun încă din perioada interbelică. Clădirea era împrejmuită cu un gard şi avea curte interioară.

Până în 1947 regimul de detenţie de la închisoarea din Suceava a fost unul normal pentru acea perioadă, pentru deţinuţii de drept comun. Singurii deţinuţi politici erau legionarii arestaţi încă din perioada regimului Antonescu.

Despre închisoarea de la Suceava şi despre regimul de detenţie exterminator din primii ani de după instaurarea regimului comunist s-a scris extrem de puţin, existând doar câteva mărturii scrise, secvenţiale, ale celor care au fost închişi anumite perioade de timp aici ca deţinuţi politici. Puţinele mărturii rămase de la cei care au trecut pe la închisoarea din Suceava stârnesc fiori în orice fiinţă umană. Nimic nu era mai grav decât să fii deţinut politic imediat după instaurarea regimului comunist. 

Sute de tineri din toată Moldova, aduşi la închisoarea de la Suceava

Din 1947-1948 a început prigoana împotriva celor care nu acceptau regimul comunist şi automat au apărut închisorile pentru deţinuţi politici. Conform informaţiilor existente, în scurt timp regimul de detenţie de la Suceava a devenit foarte aspru, iar contactul cu exteriorul a fost treptat interzis. La închisoarea de la Suceava au fost aduşi tineri din toată Moldova, cei mai mulţi dintre ei studenţi. Unii dintre ei erau legionari, alţii se declarau în continuare membri ai unor partide interzise: PNŢ sau PNL.

Conform informaţiilor destul de contradictorii, în 1948, închisoarea de la Suceava grupa 600-700 de deţinuţi.

Numeroşi tineri care s-au ridicat în acea perioadă împotriva comuniştilor au suferit torturi groaznice, iar mulţi dintre ei au şi murit. Deţinuţii politici, „trădătorii de ţară”, „chiaburii” sau „bandiţii”, cum îi numeau comuniştii, mureau în urma supliciilor la care erau supuşi. 

Curtea interioară a închisorii şi groapa comună, în parcul „Trei Bărboşi” de astăzi

Într-o perioadă, cei care mureau erau îngropaţi în apropiere de clădirea închisorii.

Lectorul univ. dr. Radu Florian Bruja, profesor la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, unul dintre specialiştii în istoria contemporană a României care s-au aplecat asupra studiului a ceea ce au însemnat închisorile comuniste exterminatoare din primii ani ai instaurării regimului, precizează: “În Suceava au existat cel puţin cinci gropi comune ale deţinuţilor, morţi în timpul anchetelor. Una dintre ele a fost în curtea interioară a fostei închisori, undeva la 10-15 metri în spatele celor trei statui care dau supranumele parcului <Trei Bărboşi>. Pe atunci,închisoarea de la Suceava avea o curte interioară care, în mare, era pe amplasamentul parcului de astăzi. În Penitenciarul Suceava se efectuau anchetele Securităţii, care de regulă durau în jur de un an de zile, după care deţinuţii erau repartizaţi celorlalte închisori ale spaţiului concentraţionar românesc. Cei care nu au supravieţuit torturilor din timpul anchetelor erau aruncaţi în secret în aceste gropi. Ceea ce face şi mai înfiorătoare închisoarea de la Suceava este faptul că aici şi-au făcut <ucenicia> grupurile lui Bogdanovici şi Ţurcanu, care au început procesul reeducării deţinuţilor politici, care a generat ulterior fenomenul Piteşti – cea mai sumbră pagină a regimului concentraţionar din România”.

La 90 de ani, refuză să-şi mai aducă aminte ce a îndurat în închisoarea de la Suceava  

După numeroase eforturi am reuşit să dăm de doi deţinuţi politici care au fost închişi la Suceava şi încă mai sunt în viaţă.

Unul dintre ei este fălticeneanul Eugen Dimitriu, care s-a făcut remarcat de-a lungul timpului ca publicist, scriitor, traducător, muzeograf şi cercetător, fiind membru al Uniunii Scriitorilor din România. Aflat în pragul împlinirii vârstei de 90 de ani, Eugen Dimitriu a fost deţinut politic şi a trecut pe la închisorile cele mai grele ale vremii. Eugen Dimitriu a fost închis şi la Suceava, timp de aproape un an de zile, în perioada 1948-1949. Bătrânul ne-a primit cu amabilitate la el acasă, a vorbit cu noi, însă, în ciuda insistenţelor noastre, nu a vrut să intre în detalii despre închisoarea din Suceava.

Deţinuţii politici şi vinovăţia perpetuă 

Mărturiile sale, pe care de altfel a evitat să le facă tot timpul, ne-ar fi fost de mare ajutor şi ar fi adus o serie de informaţii în plus despre fosta închisoare de la Suceava. Eugen Dimitriu nu poate fi arătat însă cu degetul sub nici o formă pentru că nu vrea să-şi aducă aminte de coşmarul din închisorile comuniste.

Amintirea chinului din acei ani îi provoacă o stare de rău, ne-a mărturisit bătrânul, cu atât mai mult acum, la o vârstă atât de înaintată. A preferat şi preferă în continuare să nu-şi aducă aminte. Eugen Dimitriu ne-a dat şi o temă de meditaţie interesantă, pe care a trăit-o pe propria piele: „vinovăţia perpetuă” pe care a îndurat-o în timpul regimului comunist. Ispăşirea unei condamnări la ani grei de închisoare nu a fost suficientă şi a continuat să fie urmărit şi persecutat de comunişti şi după eliberare. 

Astăzi la 92 de ani, deţinut la închisoarea din Suceava în 1941

Un alt fost deţinut politic este suceveanul Mihai Sireteanu. Acum în vârstă de 92 de ani, el a fost închis în 1941, în perioada arestărilor masive împotriva legionarilor. Conform propriilor mărturisiri, Mihai Sireteanu a stat la închisoarea de la Suceava doar o lună de zile, din septembrie 1941 până în octombrie 1941. Au urmat apoi multe alte închisori din ţară. Nici cu Mihai Sireteanu nu am putut din păcate să intrăm în detalii legate de închisoarea de la Suceava, în principal din cauza problemelor de sănătate inerente vârstei.

Povestea lui „Chiaburu americanu”, deţinut închis la Suceava

Dacă martori direcţi ai regimului de detenţie exterminator de la închisoarea din Suceava mai sunt foarte puţini, urmaşi ai acestora care pot povesti ca martori indirecţi sunt încă suficienţi.

Unul dintre ei este Dumitru Moldovan şi are 82 de ani. Povestea sa este una dramatică în condiţiile în care tatăl său a murit la scurt timp după ce a ieşit din închisoare. Coşmarul său şi al întregii familii a avut un singur nume: comuniştii. Totul a început de la tatăl său, Constantin Moldovan, născut în 1891.

Instaurarea comunismului l-a prins pe Constantin Moldovan, din Stupca, actuala comună Ciprian Porumbescu, cu mult pământ, peste zece hectare, şi cu 11 ani petrecuţi în America. „Chiaburu americanu”, aşa îi spuneau oamenii din sat. Automat, un astfel de om nu a fost văzut deloc cu ochi buni de noua putere. Pecetea de „chiabur” şi personalitatea puternică, aceasta a fost combinaţia care avea să distrugă familia Moldovan, iar pe capul familiei să-l bage în pământ.

A murit când a ieşit din închisoare, însă comuniştii l-au căutat şi în mormânt

În 1949, Constantin Moldovan a fost ridicat de securişti pentru nesupunere şi aruncat într-o celulă din închisoarea de la Suceava.

Fiul său Dumitru Moldovan povesteşte: „Atunci nu-ţi trebuia mai mare batjocură decât să-ţi zică lumea chiabur şi american”. 

„Tata avea 25 de miei. Primarul din Stupca a trimis vorbă tatălui meu să dea doi miei, tăiaţi şi fripţi. Tata ştia că a muncit cu sudoare şi a refuzat să-i dea. L-au arestat şi l-au pus sub acuzare că a fost în America şi e duşmanul clasei muncitoare. La închisoarea de la Suceava era foarte rău şi foarte greu, anchetatorii foarte duri, iar deţinuţii politici erau trataţi ca nişte animale. De acolo i s-a tras tatălui meu moartea”, a povestit Dumitru Moldovan.

La puţin timp după eliberare a urmat o a doua arestare, în 1952, şi o anchetă la Câmpulung Moldovenesc. Când i s-a dat drumul, Constantin Moldovan era aproape mort. 

„Tata a murit în braţele mele, pe 3 ianuarie 1953. La o lună a mai venit o maşină cu securişti, în bătaie de joc, să-l aresteze. <Unde e bărbatul?>, a întrebat-o unul pe mama. <Nu e acasă, e dus la grădina aceea sus>, le-a spus mama. Au plecat să-l caute şi când au ajuns acolo pe deal au găsit cimitirul”, şi-a povestit drama Constantin Moldovan.

O familie distrusă de comunişti

Constantin Moldovan a avut doi fii. Pe Dumitru şi pe George. Ultimul a fost de profesie medic şi a fost la un pas de a fi arestat pentru că a oferit asistenţă medicală unor dizidenţi anticomunişti din Munţii Făgăraş. A reuşit să fugă în Germania de Vest cu un tren şi a mai revenit în România abia după 2000.

Şi Dumitru Moldovan, astăzi în vârstă de 82 de ani, a fost anchetat de comunişti şi închis câteva luni de zile, în perioada 1962-1963. Ura faţă de comuniştii care i-au ucis tatăl l-a făcut să scrie un mesaj insultător pe un buletin de vot, la alegerile din 1962, şi să refuze înscrierea la colectiv. După ce a fost eliberat, a lucrat ca administrator la Liceul Sanitar până în iunie 1990, când s-a pensionat. A fost tot timpul urmărit şi marginalizat, însă susţine că a refuzat cu înverşunare orice pact cu comuniştii. 

Poetul Vasile Pânzariu, anchetat şi torturat la închisoarea din Suceava după ce a pus bazele unui nucleu anticomunist

Închis la Suceava a fost şi recent dispărutul poet Vasile Pînzariu, fost deţinut politic, care a stat aproape 12 ani în închisoare. Pe când nu împlinise încă 20 de ani, acesta a pus bazele unui nucleu anticomunist şi a fost arestat. Identificat drept capul organizaţiei, după o lungă anchetă şi odioase torturi, la închisoarea din Suceava, el a fost condamnat la zece de ani de muncă silnică. A îndurat ani grei de detenţie, la cele mai grele închisori din ani '50.

Eliberat şi revenit la o viaţă cât de cât normală, a fost arestat a doua oară, în 1970. De această dată totul i s-a tras de la şase poezii, recitate în cadrul Cenaclului „Nicolae Labiş”. Operele sale au fost considerate împotriva sistemului şi a fost condamnat la şase ani de închisoare, pedeapsă din care a executat un an şi şase luni, fiind apoi graţiat.

Închisoarea de la Suceava, descrisă de un fost deţinut

Dumitru Bordeianu, fost deţinut politic, în cartea „Mărturisiri din mlaştina disperării”, descrie închisoarea din Suceava.

„Închisoarea era în formă de pătrat, cu subsol, parter şi două etaje, cu curte interioară, iar la exterior cu un gard de scânduri înalt de patru metri şi, tot la cinzeci de metri, câte un prepeleac, cu un soldat cu armă automată”.

Dumitru Bordeianu mai descrie în cartea sa condiţiile din celule, mizere inclusiv pentru standardele vremii de atunci.

„Celulele erau prevăzute, în dreapta şi în stânga intrării, cu tinetele pentru necesităţi şi apă, de fapt nişte putini variabile ca mărime în funcţie de celulă. În aceste condiţii, principala problemă a vieţuirii consta în persistenţa mirosului de fecale”.

„Erau aduşi pe braţe, în celulă, vineţi, cu tălpile zdrobite. (...) Era o atmosferă infernală”

Anchetele se desfăşurau la parterul închisorii, unde circa 30 de celule fuseseră amenajate ca birouri pentru şefii anchetelor şi camere de anchete, pentru anchetatori.

Anchetele aveau loc noaptea, după model sovietic şi erau uneori atât de dure încât deţinuţii erau aduşi în celule cu targa.

Iată cum relatează un fost deţinut politic, în cartea „Reeducarea în România comunistă” scrisă de Mircea Stănescu, atmosfera din închisoarea de la Suceava: „Acolo, la Suceava, au urmat anchetele, într-o atmosferă infernală, de nu te puteai odihni noaptea de răcnetele femeilor care erau bătute, anchetate, de ţipetele celor torturaţi, de cei care erau aduşi pe braţe în celulă, vineţi, cu tălpile zdrobite. (...) Era o atmosferă infernală.”

Bătaia în închisoarea din Suceava

Oamenii erau bătuţi cu vâna de bou, cu cravaşa, biciul şi ciomagul. Deţinuţii erau legaţi de mâini şi de picioare de un ciomag şi suspendaţi, astfel încât, prin rotire, tălpile şi fesele erau expuse, iar omul nu se putea mişca.

La tălpi bătaia se făcea cu ciomagul,loviturile fiind resimţite în ceafă.

La început anchetatorii băteau şi la pielea goală, apoi, din cauza multitudinii rănilor, puneau peste piele un cearşaf ud, pentru ca tortura să poată fi reluată.

Ce mai aminteşte azi de închisoarea de la Suceava

De închisoarea de la Suceava astăzi mai aminteşte o placă memorială aflată pe partea din spate a clădirii Palatului de Justiţie şi o troiţă la care, periodic, se depun coroane de flori şi se ţin slujbe de pomenire.

Slujbele de pomenire sunt organizate de cele mai multe ori de Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, filiala Suceava, condusă de Alexandru Jaucă, şi el fost deţinut politic.   

Pe placa memorială de pe Palatul de Justiţie scrie: „Aici, în această clădire, au fost schingiuiţi şi martirizaţi unii dintre cei mai buni fii ai neamului românesc care s-au jertfit pentru libertate luptând împotriva comunismului”.

Câteva cuvinte pe lângă care nu ar trebui să trecem indiferenţi. În timp ce astăzi principiile, patriotismul, dragostea de ţară par noţiuni depăşite, nu foarte mult în trecut au existat şi oameni care au preferat să moară pentru ideile lor, pentru principiile lor şi pentru cuvântul dat camarazilor de luptă împotriva comunismului. 

Reeducarea de la Suceava, mutată la Piteşti, unde torturile nu puteau fi auzite în exterior