Din Rarău, pe Himalaya: la umbra giganţilor

Cinci zile într-o lume pe care merită s-o vezi măcar o dată în viaţă

Rarăul nostru pare doar un pitic din lumea basmelor după ce ajungi să vezi Himalaya şi ale ei piscuri acoperite de gheţari. Pentru a ajunge lângă giganţi nu-şi trebuie prea mulţi bani, ci un dram de dorinţă. Iar cine şi-a făcut curaj pentru o asemenea aventură va trăi mereu cu dorinţa de a reveni în Nepal, ţara de care se leagă cele mai senzaţionale poveşti despre Himalaya. Nici nu ar fi prea greu, pentru că aici se află opt din cele zece vârfuri din lume care măsoară peste 8.000 de metri înălţime, printre care şi legendarul Everest.

Drumul spre Annapurna începe cu formalităţile

Pentru a intra în sanctuarul Himalaya este obligatoriu să treci prin furcile caudine ale birocraţiei nepaleze. Comparativ cu România, unde poţi bântui liniştit fără prea mari bătăi de cap, în Himalaya lucrurile stau cu totul diferit. Nelipsitele fotografii sunt trei la număr. Una rămâne la agenţia de stat care înregistrează turiştii care vizitează munţii, iar altele două vor fi folosite pentru cele două permise absolut obligatorii care îţi vor fi verificate în mai multe locuri pe traseu de către un soi de poliţie montană. Ambele permise trebuie şi plătite, ceea ce înseamnă în jur de 30 de dolari în total. Iar pentru procurarea  acestor permise trebuie luată în calcul şi o marjă de timp de aproximativ jumătate de oră pentru fiecare persoană, perioadă în care totul este completat de mână, inclusiv ruta pe care turistul o va parcurge. Aceste permise de acces se pot procura şi direct de la posturile de poliţie din munţi, doar că preţurile sunt mai mari.

Treptele

Himalaya nu înseamnă doar splendoare, ci şi multă trudă. Aici totul se câştigă cu sudoare, inclusiv fericirea de a fi aproape de piscurile cele mai înalte din lume. De la un cătun la altul se ajunge pe trepte din piatră, construite în ani şi ani şi bătute în perioada caldă de mii de turişti. Direct spre înălţimi sau şerpuite, aceste trepte pot fi considerate o adevărată operă de artă. Sunt, deopotrivă, locurile de acces folosite de elevii care coboară şi urcă zilnic spre şcolile pe care le urmează, de turişti, localnici, dar şi de caprele sau măgarii cu ajutorul cărora se transportă către înălţimi butelii, bere sau alimente. Trepte se găsesc nu doar între cătune, ci şi prin jungla himalayană. Aparent, duc către nicăieri, dar aici nimic nu este făcut la voia întâmplării. Treptele pietruite din Himalaya sunt întrerupte periodic de punţi suspendate peste râuri învolburate, care-şi aruncă apele în cascade zgomotoase şi extrem de spectaculoase. Totul pare într-o armonie deplină, păstrată la fel de mii de ani şi respectată până şi de hoardele de turişti chinezi sau europeni.

Localnicii şi agricultura

Pe tot traseul spre vârfurile lanţului himalayan întâlneşti oameni, localnici pentru care timpul pare să fi stat în loc. În general, sunt oameni simpli, care muncesc din greu pentru a-şi câştiga existenţa. Una din sursele de venit sunt dealurile terasate pentru practicarea agriculturii. Orice petec de teren care şi-a găsit o întrebuinţare oferă hrană pentru localnici. Predomină culturile de orez, dar pe aceste terase au fost înfiinţate şi culturi de cartof, dar şi mici solarii din care se recoltează legume. Fotografiatul localnicilor este relativ, pentru că mulţi dintre oamenii locului refuză să-şi expună chipul, aşa că o întrebare înainte de a declanşa blitzul aparatului foto este chiar binevenită.

Ca o curiozitate, în Himalaya, ce-i drept la poalele masivului, se găsesc şi portocali, dar şi un soi de roşii care cresc în copaci.

Godinul

Pentru a ajunge în punctul cel mai de sus din Annapurna nu-i nevoie să cari cortul. Este suficient un sac de dormit pentru că pe traseu, la maxim o oră şi jumătate de mers pe jos se găsesc cabane. Destul de rudimentare, cu geamuri care îţi aduc în cameră adierea vântului de munte, aceste cabane îşi oferă un confort care aduce aminte de casele bunicilor. În camere nu există încălzire, iar dacă te-a prins ploaia sau ninsoarea pe traseu singura soluţie este să cobori în sala de mese. Este o sală multifuncţională, unde în afară de servit masa se petrec şi alte lucruri extrem de practice. În jurul singurului godin care există în încăpere sunt trase mai multe sârme pe care hainele ude sau care au fost spălate de turişti sunt puse la uscat şi pregătite pentru o nouă zi de muncă pe treptele şi versanţii din Himalaya. Godinul nu are doar rolul de a încălzi hainele, ci şi efect terapeutic asupra sufletului. În jurul focului de seară se adună mai toţi turiştii din cabană, iar poveştile diverse din cine ştie ce ţară a lumii capătă pe loc nuanţe din cele mai neaşteptate. De obicei, se alătură şi ghizii care-i însoţesc pe turişti, iar şezătoarea este pregătită pentru ore lungi de socializare.

”Capra neagră” în adidaşi

Cei mai mulţi dintre turiştii care merg pe traseele din Himalaya apelează la ajutorul ghizilor locali. Să nu vă mire dacă aceştia vor merge tot drumul, indiferent că afară e soare, plouă sau ninge, în adidaşi. Şi cu toate acestea nu au nici o problemă, nu se plâng de frig, nu alunecă şi merg, mai bine zis se caţără pe trepte ca nişte adevărate capre negre. Ghidul nostru, Rem pe numele său, a fost un tip echilibrat şi de ajutor, dar două românce venite la trekking în Himalaya au trăit un coşmar cu ghidul care pur şi simplu le-a abandonat prin munţi, şi nu oricum, ci pe timp de noapte şi cu o ninsoare abundentă. Ziua de muncă a unui ghid este plătită cu aproximativ 13 euro, în funcţie de negocierea făcută înainte de plecare, iar pe traseu nu ai treabă cu cazarea şi masa nepalezului care te ajută să te descurci pe potecile de munte.

Îţi cari bagajul singur sau angajezi un porter

Pentru un drum de cinci zile pe care l-am făcut în munţi ai nevoie de haine, alimente şi un sac de dormit. La alimente se poate renunţa şi trebuie luat doar strictul necesar, orice kilogram în plus fiind echivalent cu o adevărată bombă cu plumb.  Ce-i drept, cu fiecare sută de metri pe care o urci în inima lanţului himalayan preţurile încep să crească. Nu sunt totuşi de speriat. Astfel, o sticlă de apă la un litru costă între 60 şi 130 de rupii (paritatea euro-rupie fiind de 1 la 111), o omletă cu roşii şi cartofi este 180 de rupii, iar un orez cu pui costă 350 de rupii. Există şi specialităţi europene, o pizza la circa 450 de rupii, dar şi mâncare coreeană sau japoneză. Ideal, ar fi ca bagajul să nu cântărească mai mult de 12 kilograme, asta în funcţie de cât de mult vă ţin picioarele şi umerii. Există însă şi varianta  mai uşoară, dar mai scumpă. Un porter îţi va căra bagajul pe toate cărările, indiferent de vreme şi greutate, iar pentru asta trebuie să scoţi din buzunar circa 11 euro pe zi.

Toate anotimpurile în câteva zile

Himalaya este fascinantă şi pentru faptul că îşi oferă posibilitatea să treci în doar câteva zile prin aproape toate anotimpurile anului. La plecarea spre crestele înzăpezite, la poalele munţilor, era aproape vară, grădini cu portocale coapte, ceapă verde şi vreo 23 de grade Celsius. Pe măsură ce am urcat vremea a început să se schimbe. La 1.950 de metri altitudine am avut parte de prima dimineaţă şi seară destul de răcoroasă. Apoi, la Ghorepani, undeva la 2.860 de metri, au apărut primii fulgi de zăpadă. Am ajuns apoi la 3.300 de metri, iar pădurea era albă. La coborârea spre 2.600 de metri a început ploaia, iar ceaţa ne-a învăluit într-o mantie mohorâtă, mersul prin jungla himalayana devenind o luptă cu mocirla, fiecare pas făcut aiurea putându-se transforma într-o catastrofă. În ultima noapte petrecută în Himalaya, la Chhomrong, la 2.170 de metri, a fost şi cel mai frig, undeva pe la -2 grade Celsius. 

Rododendron acoperit de zăpadă şi piscuri cu gheţari

În această lună de februarie, Himalaya se deschide în toate sensurile. Rododendronul roşu sau roz dau un efect aparte pădurilor montane, iar zăpada căzută peste flori te duce cu gândul la un meşter florar care s-a jucat cu imaginaţia. Şi nu este singurul peisaj care îţi taie răsuflarea aici. Annapurna Sud, unul dintre cele patru vârfuri cu acest nume, şi-a dezvăluit întreaga personalitate într-o dimineaţă senină. Mângâiat de soarele dimineţii, vârful cu gheţari veşnici părea un uriaş adormit, dar numai oamenii munţilor ştiu cât de înşelătoare poate fi această senzaţie de linişte la peste 7.000 sau 8.000 de metri altitudine.

Turiştii chinezi

Majoritatea turiştilor din giganţii lumii sunt, cum se poate altfel, chinezii. Femei, bărbaţi sau copii, cu toţii iau cu asalt Nepalul, chiar dacă ar putea foarte bine să opteze pentru propria lor ţară pentru a admira Himalaya. Mulţi dintre ei vin total nepregătiţi pentru un drum de acest gen. Singura pereche de încălţăminte o reprezintă adidaşii, iar după 2-3 zile de ploaie, lapoviţă şi zăpadă aveau picioarele murate la maxim. Cam la fel s-a întâmplat şi cu o familie de danezi, părinţi şi trei fete, care au crezut că în Himalaya, la 3.000 de metri altitudine, a venit vara.

Ceaţa ”a furat” 23 de munţi

Prima panoramă spectaculoasă din zona Annapurna este la Poon Hill. De aici se văd ca într-un arc nu mai puţin de 23 de munţi, printre care şi Daulaghiri. Chiar dacă are “numai” 8.172 de metri, Daulaghiri este considerat printre cei mai periculoşi munţi din lume, aici pierzându-şi viaţa zeci de alpinişti şi şerpaşi experimentaţi care au încercat să-l îmblânzească. Din păcate, nu am avut parte de această privelişte, ceaţa şi norii fiind stăpâni în acea dimineaţă, când răsăritul soarelui creează o imagine superbă asupra arcului montan himalayan.

Întâlnirea cu iacii

La plecare am încercat să aflăm ce animale vom putea vedea prin munţi. Răspunsul: după norocul pe care o să-l aveţi. În ziua a treia, în timp ce coboram echilibristic pe zăpada care acoperea perfid gheaţa formată peste noapte, am avut parte de o întâlnire neaşteptată. O turmă de iaci era prin junglă la păscut. Blana lor miţoasă şi lungă era acoperită cu zăpadă, iar blândele animale nici nu se sinchiseau de aparatele foto şi camerele de luat vederi care le acordau toată atenţia. Sincer, nu mi-am dat seam ace păşteau pe la vreo 2.800 de metri altitudine, dar probabil că ciobanii nu le-au adus acolo chiar de pomană.

Băile termale de la Jhinudada

Orele petrecute în Himalaya au şi partea lor de relaxare. Au şi un nume: Jhinudada. Aici, pe marginea unui râu prăvălios de munte, se află băi termale în stilul celor existente pe valea Cernei, în apropiere de Herculane. Şi aici, în Nepal, există vestiare improvizate din lemn, duşuri în aer liber, dar toate acestea sunt trecute cu vederea după o oră şi mai bine în care muşchii picioarelor iau o binemeritată pauză. E un loc extrem de căutat de turişti şi pe care localnicii ţi-l recomandă cu căldură.