La 48 de ani, un profesor de sport şi finul său pleacă într-un marş de 4.000 de kilometri pe jos

Ajuns la vârsta de 48 de ani, un profesor de educaţie fizică din municipiul Fălticeni se pregăteşte intens pentru o călătorie imposibilă pentru cei mai mulţi dintre noi. Împreună cu finul său în vârstă de 26 de ani, profesorul va parcurge 4.000 de kilometri pe jos în cel mult o sută de zile. Asta înseamnă minimum 40 de kilometri pe zi, iar destinaţia finală este Gibraltar, teritoriul britanic de peste mări, în punctul cel mai sudic al Peninsulei Iberice, care separă Spania de Maroc.

Naş şi fin de la pasiunea comună – muntele

Călătoria lui Călin Dănilă, în vârstă de 48 de ani, şi a lui Ioan Cojocaru, în vârstă de 26 de ani, ambii din Fălticeni, va începe pe 1 martie. Având în vedere experienţele anterioare ale celor doi, este evident că ce şi-au propus ei nu este o copilărie, un moft nerealizabil.

Primul este preşedintele, iar al doilea este vicepreşedintele Academiei de Aventură „Pământul Viu” Fălticeni. Tânărul în vârstă de 26 de ani a fost elev al Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, unde predă profesorul, însă nu aici s-au cunoscut cu adevărat cei doi. I-a unit pasiunea comună: muntele. Pe munte s-au împrietenit, iar Călin Dănilă i-a devenit apoi naş de cununie lui Ioan Cojocaru, cu atât mai mult cu cât soţia sa este tot montaniardă.

„Până acum avem câteva expediţii în Alpi, am urcat peste 15 vârfuri, unele de peste 4.000 de metri, altele pe peste 3.000. Această expediţie este însă ceva nou şi pentru noi, ceva de anvergură, cu siguranţă cea mai grea, mai ales în materie de anduranţă. Să mergi o sută de zile câte 40 de kilometri pe zi nu e la îndemâna oricui”, ne spune Ioan Cojocaru.

Se antrenează la Fălticeni, cu rucsacurile în spate 

Cei doi au deja două luni şi jumătate de când se pregătesc pentru acest marş care le va testa la maximum limitele. Merg zilnic pe jos câte 15-20 de kilometri, cu rucsacurile de 7-9 kilograme, în condiţii apropiate cu cele în care vor face traseul. Mai nou, au găsit soluţia de a pleca la drum cu o mică remorcă pe care o vor trage după ei şi speră să rămână astfel doar cu bagaje de patru kilograme în spate.

Îl întrebăm pe Călin Dănilă cum se împacă cu ideea că îl aşteaptă un efort formidabil şi dacă este convins că nu va claca. Starea sa fizică este una mult peste medie, mai ales când vine vorba de un om de aproape 50 de ani.

„Este nevoie de încăpăţânare şi de o relaţie foarte bună cu efortul. În afară de marşuri şi mers pe munte, noi mai jucăm baschet, tenis de masă...”, povesteşte bărbatul.

Filosofie: la pas vor vedea totul pe îndelete

În mare, traseul este următorul: Fălticeni - Vatra Dornei – Bistriţa – Cluj - Oradea (ieşirea din ţară pe la Nădlac) - Ungaria (partea de sud) – Slovenia - Italia (intrarea pe la Trieste, Veneţia, Padova) - Franţa şi de aici urmărirea coastei până la Gibraltar.

I-am întrebat pe cei doi de ce au ales să facă acest marş pe jos pe un traseu atât de lung.

Motivele sunt mai multe. „Este o pornire interioară, gândindu-ne că totul se face azi într-o viteză foarte mare. Cum toată lumea priveşte ce este în jur de la fereastra maşinii sau din avion, ne-am gândit să facem asta la pas. Am citit că omul este creat să primească o informaţie la o viteză de 5 kilometri la oră şi am zis să vedem Europa la ea acasă în felul acesta”, ne-a explicat Călin Dănilă.

„Mă gândesc că poate oamenii o să meargă la piaţă fără maşină dacă noi mergem 4.000 km pe jos”

Dorinţa de aventură, de face altceva decât rutina zilnică, de a vedea locuri noi, de a-şi testa limitele sunt alte motive ale parcurgerii acestui traseu.

Ajungem apoi şi la scopul principal al călătoriei. Plecând de la faptul că România este printre primele ţări din Europa şi din lume la boli cardiovasculare şi decese din această cauză, cei doi speră să tragă un semnal de alarmă privind nevoia de mişcare.

„Mă gândesc că poate oamenii o să meargă la piaţă fără maşină dacă noi mergem 4.000 de kilometri pe jos până la Gibraltar. Poate unii or să vadă că totuşi se poate... Tehnologia fiind la îndemână, facem apel la ea şi fără să ne dăm seama renunţăm din ce în ce mai mult la mişcare”, a punctat foarte bine problema Călin Dănilă.

Cort, saci de dormit, bani puţini şi perspectiva de a dormi sub cerul liber

Călătoria va începe pe 1 martie, iar cei doi şi-au propus ca în o sută de zile să ajungă în Gibraltar. Din experienţa altora ştiu că la o călătorie atât de lungă apar probleme, astfel că nu vor putea parcurge zilnic câte 40 de kilometri. Ploile torenţiale, bătăturile, indigestiile le pot face probleme oricând. În aceste condiţii, atunci când se va putea, mai ales în prima parte a călătoriei, vor încerca să parcurgă zilnic peste 40 de kilometri.

Profesorul de sport se ocupă mai mult de partea de pregătire a efortului, în timp ce tânărul, absolvent de geografie, se axează pe detaliile legate de orientare.

Cortul şi sacii de dormit vor fi „prietenii” cei mai de nădejde ai celor doi, mai ales că nu au încă suma suficientă pentru bugetul minim pe care şi l-au calculat.

Călin Dănilă se aşteaptă ca unele nopţi să le parcurgă sub cerul liber.

„În România nu cred că o să fie o problemă cu locul unde punem cortul. Se pune şi în curţile gospodarului, în România în general pui cortul unde vrei. În străinătate ar trebui să folosim campingurile care, însă, în martie-aprilie cam sunt închise. Atunci o să folosim hosteluri, demi-pensiuni şi la nevoie o să ne odihnim cum putem trei-patru ore, mai dormim şi ziua, şi apoi iar la drum, şi tot aşa”, îşi face planuri profesorul de sport.

Şi-au convins nevestele şi şi-au învins frica de accidente 

Pentru a putea pleca în această călătorie, naşul şi finul au făcut şi sacrificii. Profesorul de sport a trebuit să obţină înţelegere de la familie, dar şi de la conducea şcolii unde lucrează. El se va afla pe perioada călătoriei în concediu fără plată şi a ţinut să precizeze că cei din conducerea Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” l-au susţinut din toate punctele de vedere şi chiar au fost încântaţi de idee.

Cât despre Ioan Cojocaru, acesta nu are un loc de muncă, însă a avut şi el nevoie de înţelegerea soţiei.

O mare problemă pentru ei este riscul de a fi loviţi de o maşină, în condiţiile în care de multe ori se vor deplasa pe marginea şoselelor. Sunt foarte conştienţi de asta, însă merg pe principiul că dacă ai de păţit ceva, ţi se poate întâmpla şi acasă.

Au nevoie de sponsori