Printează articolul
Trimite e-mail
După şase luni de kinetoterapie, Oana - Elena Cojocari, din localitatea Sf. Ilie, comuna Şcheia, în vârstă de 16 ani, care suferă de tetrapareză spastică, a reuşit să meargă singură cu ajutorul unui cadrul metalic, să facă primii paşi, după ce în toţi anii din urmă a stat ţintuită într-un scaun cu rotile.
„Minunea” sau primul pas spre normalitate pentru Oana - Elena Cojocari s-a făcut cu ajutorul profesorului Mihai Constantinescu, licenţiat în kinetoterapie. Acesta s-a hotărât să-i ofere adolescentei servicii gratuite de kinetoterapie şi consiliere atât la domiciliu, cât şi la cabinetul particular, după ce a citit, anul trecut, în luna iulie, în Monitorul de Suceava, povestea impresionantă a adolescentei: „De 15 ani suferă de tetrapareză spastică şi este ţintuită într-un scaun cu rotile”.
De la speranţă, la certitudine: primii paşi
Mama Oanei, Nicoleta Cojocari, ne-a povestit ieri, când am revenit să vedem cum se simte fiica ei, că profesorul Mihai Constantinescu a venit acasă la ea chiar în ziua în care a fost publicat materialul, pe 11 iulie 2012, pentru a o cunoaşte pe Oana.
„Atunci a examinat-o pe Oana şi i-a promis că, atâta timp cât îi va permite timpul şi sănătatea, o va ajuta. A făcut prima şedinţă de kinetoterapie aici, acasă la noi, iar apoi am fost cu Oana la cabinetul unde lucrează, la Policlinica Cora Med, care nu este departe de noi. Oana era foarte încântată şi mult mai optimistă. Credea din tot sufletul că, dacă va fi ajutată de domnul Mihai Constantinescu, va reuşi, într-o zi, să facă câţiva paşi singură. Minunea s-a întâmplat. Oana face primii paşi ajutată de un cadru metalic, ceea ce înseamnă foarte mult pentru ea”, ne-a spus Nicoleta Cojocari.
„Orice se poate rezolva. Nu sută la sută, dar se pot face progrese”
Profesorul Mihai Constantinescu şi-a amintit că după ce a consultat-o prima dată pe Oana rămânea ca şi ea să fie de acord să lucreze cu el, să accepte să se apuce de lucru. „Am vorbit, i-am explicat că rezultatele nu vin rapid, cum se aşteaptă toată lumea, peste noapte, ci este o muncă grea, care se desfăşoară pe durată lungă, dar vor fi şi rezultate. Sunt foarte mulţi copii care au astfel de afecţiuni. Din lipsa informaţie, din neştiinţă, copiii ajung să crească aşa, cu boala, şi părinţii să spună că nu se mai poate face nimic. Mereu se poate face ceva. Orice se poate rezolva. Nu sută la sută, dar se pot face progrese”, ne-a spus kinetoterapeutul Oanei.
El a mai adăugat că suferinţa Oanei este de fapt „incapacitatea noastră de a accepta şi de a gestiona corect o astfel de situaţie”.
Fata ar avea nevoie de o examinare neurologică la o clinică de specialitate, într-un centru universitar, pentru a se cunoaşte mai multe date despre cauzele acestei boli.
Oana este „pacientul meu de suflet”
„Eu am plecat de la zero, cum se zice, fără să aflu din actele medicale ale Oanei prea multe. Însă, indiferent de ce îmi va spune un medic neurolog, ortoped, datoria mea este să merg mai departe. Chiar dacă medicul îmi spune că nu sunt şanse sută la sută de vindecare, eu trebuie să merg mai departe. Să fac tot ce se poate. Acum ea face paşi chinuiţi, dar are o motivaţie. Este o motivaţie intrinsecă. Pleacă din interior. Cel mai important lucru pentru mine este că am început să comunicăm, are încredere în mine şi vorbim deschis. Este pacientul meu de suflet, este ca fiica mea, ca sora mea şi vin aici pentru sufletul ei. Mai am o fetiţă cu care lucrez, care nu a mers niciodată şi acum merge. Mai sunt exemple. Sperăm să fie bine”, a completat profesorul Constantinescu.
Destăinuire
„De când am început să lucrez cu copii, cu oameni bolnavi, pentru că n-am făcut asta toată viaţa, am început să văd altfel lumea şi să cred în Dumnezeu. M-am schimbat mult. Încerc, nu ştiu dacă reuşesc, ca din cât am primit, şi am primit mult de la Dumnezeu, să ofer şi eu altora, să-i ajut pe alţii. Eu aşa simt”, a spus Mihai Constantinescu.
„La sfârşitul anului voi vedea viaţa altfel..., din picioare”
Nicoleta Cojocari ne-a spus că „profesorul îi vorbeşte fetei despre credinţă, îi spune că Dumnezeu nu o va lăsa singură la greu. Ea se relaxează şi poate face foarte bine gimnastica. Contează foarte mult că este alături de ea. El mereu îi spune că este ca fiica lui, să-l considere un prieten, cu care poate discuta orice. Este foarte greu. Dar va reuşi. S-ar putea să fie nevoie şi de o operaţie. Oricum, fata a mai crescut în înălţime, s-a mai dezvoltat şi este mai fericită. Are pentru ce să lupte. Când vede că poate să facă câte ceva singură, parcă renaşte. A evoluat foarte mult în ultimele şase luni”.
Oana, profund emoţionată, ne-a spus: „Chiar şi fără operaţie, la sfârşitul anului eu sper că voi merge singură cu cadru sau cu cârje. Domnul profesor mi-a spus că la sfârşitul anului voi vedea viaţa altfel..., din picioare”.
„Mă simt mai fericită, mai împlinită”
Schimbarea este imensă, având în vedere că adolescenta avea mereu nevoie de un însoţitor, de cineva care să o ridice din pat, să o aşeze în scaunul cu rotile, scaun care i-a devenit prieten şi duşman în acelaşi timp. Cu toate că rămâne dependentă de mama ei, care-i este cel mai bun prieten, „îngerul păzitor”, Oana se poate ridica singură din pat sau din scaunul cu rotile şi poate să simtă într-un fel pământul sub picioare.
Toate aceste mişcări le face sub supravegherea mamei, a unui membru din familie sau a profesorului kinetoterapeut. „Mă simt mai fericită, mai împlinită. Drumul este lung, dar voi reuşi. Am încredere”, a spus Oana.
Mama, bonă... cu diplomă
Mama Oanei s-a înscris la o „şcoală de bone”. Se gândeşte la momentul în care Oana se va simţi mai bine şi va dori să fie independentă. Atunci ar putea să-şi găsească un loc de muncă, având doar 38 de ani. „Sunt cursuri şi diplome recunoscute de Uniunea Europeană, organizate de Protecţia Copilului Suceava. Poate îmi voi găsi un loc de muncă. În plus, am <şcoala vieţii>, cei 15 ani pe care i-am petrecut alături de fiica mea, exerciţiile de kinetoterapie, după indicaţiile profesorului, masajele şi tot ce am învăţat despre boala ei, cred că am un avantaj în a-mi găsi un loc de muncă. Dacă am făcut faţă acestor provocări, sigur mă voi putea descurca îngrijind şi alţi copii”, ne-a spus Nicoleta Cojocari.
