Parcul auto cu Trabanturi, averea fără de preţ a unui sucevean

Atunci când ai o pasiune trebuie să îţi investeşti toate eforturile în ea, pentru că numai aşa poţi fi fericit. Cam acesta este principiul de viaţă al unui bărbat din Suceava care are o mare dragoste: Trabantul. Conduce această maşină de aproape 20 de ani, de când are permis de conducere, iar evoluţia din domeniul auto nu a reuşit să-i schimbe opţiunea. Din contră, acum are cinci maşini Trabant, una mai cochetă decât alta.

Suceveanul pasionat de maşinile Trabant se numeşte Viorel Romaniuc, are 37 de ani şi trăieşte din afacerea pe care o are în cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, imediat după fostul Cinema. Are deschisă acolo o spălătorie şi un atelier de vulcanizare, şi tot aici se ocupă şi de întreţinerea maşinilor Trabant, fabricate acum 25-30 de ani.

Surpriză sau nu, îl găsim chiar în timp ce meştereşte la un Trabant. Este suficient să-i spunem că suntem de la ziar şi vrem să facem un reportaj despre pasiunea sa şi brusc intră în subiectul care îi place atât de mult. Ne vorbeşte aproape fără a putea fi întrerupt despre cele cinci maşini Trabant pe care le are. Încântarea şi pasiunea se citesc pe faţa sa, astfel că discuţia curge şnur.

„La vârsta de 18 ani, când mi-am luat permisul, am condus imediat un Trabant. Era al unei vecin care nu avea permis de conducere. Am fost încântat de simplitatea lui, de fiabilitatea lui....”, îşi începe povestea Viorel, întorcându-se în timp, în anul 1992.

Primul Trabant

Un an mai târziu avea deja bani pentru a-şi cumpăra un vehicul. Spune că la acea vreme era foarte pasionat şi de motociclete, astfel a cântărit puţin înainte de a alege un Trabant. A fost ultimul său moment de cumpănă din acest punct de vedere, în anii următori mica maşină produsă în Germania devenind pasiunea vieţii sale.

Aşadar, în 1993, şi-a cumpărat primul Trabant, adus din Germania, pe care a dat, îşi aminteşte, şase sute de mii de lei. Era un model albastru, produs în 1988, pe care îl are şi astăzi în colecţie.

Numeroasele atuuri ale maşinii, văzute de un mare pasionat

Hulit şi considerat o maşină proastă, Trabantul are şi mulţi fani, care iubesc maşina nu doar prin prisma nostalgiei vremurilor apuse.

„E o maşină uşoară, economică, nu consumă mai mult de şase la sută dacă mergi în viteza optimă, 60-70 de kilometri la oră. Motorul este de 595 de cmc, are 600 de kilograme şi patru locuri, astfel că asigurarea şi taxele sunt minime. E o maşină pe care o înveţi repede şi o repari foarte uşor. Totul e foarte simplu la ea...”, îşi laudă maşinile Viorel Romaniuc, amintind şi de faptul că Trabantul nu are probleme cu pornirea iarna, ceea ce, acum douăzeci de ani, de exemplu, era un mare atu.

 ....Şi câteva dezavantaje

Cât despre dezavantajele maşinii, suceveanul nu are prea multe de spus. Spune că ambelajul (vibrochenul maşinilor de azi) pică repede la Trabant, iar bujiile se îneacă frecvent, însă „trebuie să ai o rezervă la tine şi o schimbi imediat”.

Un alt mic dezavantaj ar fi şi faptul că la fiecare litru de benzină trebuie adăugate 40 de grame de ulei. Pe vremuri, amestecul era făcut de staţiile peco, însă acum, când aceste maşini au devenit o raritate, amestecul trebuie făcut personal, acasă.

Cât despre slaba rezistenţă a maşinilor în caz de accident, suceveanul nu este foarte convins, povestind că s-a răsturnat acum câţiva ani cu un Trabant şi nu a păţit absolut nimic.  

Trabantul decapotabil, vedeta colecţiei

Doi ani mai târziu, în 1995, Viorel îşi cumpăra al doilea Trabant. De data asta nu unul clasic (model 601), ci un Trabant Combi (Break). L-a luat de la un bătrân din Moara, care nu îl mai putea îngriji. După acest moment, timp de aproximativ zece ani, bărbatul s-a mulţumit cu cele două maşini. Până prin 2005, când pasiunea sa a explodat din nou. Şi-a achiziţionat un nou Combi, bineînţeles Trabant. A fost maşina cumpărată special pentru soţia sa, Daniela Luminiţa, şi ea pasionată de maşinile Trabant. Un an mai târziu, o altă tentaţie imposibil de refuzat. A aflat că la Dumbrăveni există un Trabant modificat, decapotat, pe care proprietarul vroia să îl vândă. L-a cumpărat, iar astăzi această maşină face senzaţie. Micul Trabant, viu colorat şi tunat, atrage instantaneu toate privirile.

„Când merg cu el, şoferii îmi dau prioritate, mă bliţează, îmi fac cu mâna. E o prezenţă inedită pe şosele, mulţi ar vrea să se plimbe cu un Trabant decapotabil”, povesteşte Viorel.

Trabantul decapotabil este şi cel mai vechi din colecţia bărbatului, fiind fabricat în 1981, şi este singurul modificat, fără multe din piesele originale.

Programul Rabla, „moartea” maşinilor Trabant

Acum o lună de zile, parcul de maşini Trabant al suceveanului s-a îmbogăţit cu un al cincilea model. A fost o maşină cumpărată pentru a fi salvată de la distrugere.

„Era maşina unui bătrân, a venit la mine la spălătorie şi mi-a zis că dă Trabantul la casare prin Programul Rabla. Când am văzut ce maşină bună are, am dus muncă de lămurire cu el şi mi l-a vândut până la urmă. Cu o mie de lei am salvat maşina de la distrugere”, povesteşte colecţionarul, care spune că acest ultim Trabant este de departe cea mai fiabilă maşină din cele cinci.

De altfel, mărturiseşte nostalgic Viorel Romaniuc, programul Rabla este „moartea” maşinii Trabant.

„La valoarea de azi de pe piaţa din România, un Trabant se vinde cu un preţ de la 300 până la maximum 700 de lei. În aceste condiţii, clar, cei mai mulţi au ales să îl dea pe un tichet din programul Rabla. Aşa au dispărut cele mai multe maşini, le mai ţin doar cei care le iubesc, aşa ca mine”, spune Viorel Romaniuc.   

Maşinile nu sunt de vânzare, spune colecţionarul

Ajungem şi la capitolul bani investiţi şi un eventual profit de pe urma pasiunii.

„Mulţi dintre cei care vin la spălătorie laudă Trabanturile, le plac, dar dacă ar fi să cumpere unul, abia ar da doi lei. Din start le spun că nu sunt de vânzare. Am avut unii care au insistat şi i-am ajutat, în sensul că le-am căutat o maşină pe la alţi proprietari”, povesteşte colecţionarul.

Pare convins că nu are de gând să le vândă, mai ales că faţă de alţi colecţionari de maşini vechi mai are un mare noroc: soţia sa se deplasează zilnic cu un Trabant, în timp ce fiii săi, Andrei Alin, de zece ani, şi Robert Bogdan, de opt ani, sunt şi ei mari iubitori ai acestei maşini. Deja şi-au ales câte unul din cele cinci vehicule ca fiind al lor şi îşi însoţesc tatăl mai de fiecare dată în Trabant. Cei doi copii ne vorbesc foarte natural despre micuţa maşină germană şi chiar despre piesele componente ale acesteia, aşa că ne conving că pasiunea lor nu este o vorbă aruncată în vânt.

·       De ce cinci Trabanturi şi nu doar unul 

Viorel Romaniuc spune că se va opri la cinci maşini în colecţia sa. 

„Dacă mai apare vreo ocazie, un Trabant ieftin, îl cumpăr pentru piese, să am rezerve la cele cinci”, spune bărbatul de 37 de ani.

„Mulţi mă întreabă la ce îmi trebuiesc cinci, că îmi ajunge unul dacă sunt pasionat. Dar fiecare maşină are farmecul ei....”, continuă Viorel.

În 2007 şi-a cumpărat pentru prima dată şi o altă maşină, un Mercedes Viano. Un microbuz încăpător cu şapte locuri, foarte bun, dar, explică Romaniuc, fără grad de comparaţie cu Trabantul.

„Dacă Trabantul nu scoate fum, nu mai este întrebat”, „Trabantul e cea mai lungă maşină” (cu referire la fumul lăsat în urmă), sau „Dacă îl alimentezi, îi dublezi valoarea”, sunt doar câteva din glumele pe seama acestor maşini, glume gustate şi de cei care iubesc Trabantul.