Anafura – Hrană de la Domnul, cel ce a făcut cerul și pământul

Fiecare credincios care participă la Sfânta Liturghie și stă până la sfârșit primește de la preot câteva părticele din prescură însoțită de expresia: „Hrană de la Domnul, cel ce a făcut cerul și pământul”. Aceasta este o pâine binecuvântată care se sfințește în cadrul Sfintei Liturghii.

Înainte de a se termina de cântat Axionul, o cântare închinată Maicii Domnului, preotul ia vasul cu anafură, îl binecuvintează și rostește: Pentru rugăciunile Preasfintei Maicii Tale, Doamne, Iisuse Hristoase binecuvintează pâinea aceasta, atingându-l de Sfântul Disc și de Sfântul Potir, zice rugăciunea anafurei: „Binecuvântată este anafura sfinților Tăi, Doamne, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.

Anafura este un cuvânt grecesc „antidoron”, care înseamnă „în loc de dar”. Darul fiind Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu care bunii creștini se împărtășesc pentru a avea viață veșnică după cuvintele Domnului „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54).

Anafura este partea rămasă din cele cinci prescuri, ce se sfințesc prin binecuvântare și atingerea de Sfântul Potir și de Sfântul Disc, iar apoi se împarte credincioșilor care nu au binecuvântarea de a se împărtăși [3]. Cu alte cuvinte, am putea spune că anafura este o mângâiere pentru credincioșii care nu se pot împărtăși la acea Sfântă Liturghie, cunoscut fiind faptul că scopul Sfintei Liturghii este în primul rând, sfințirea Darurilor, iar în al doilea rând, împărtășirea credincioșilor cu Sfintele Taine.

În Liturghier găsim următoarea însemnare: „anafura se taie de obicei din prescura din care s-a scos Sfântul Agneț. Dacă sunt credincioși mulți și nu ajunge numai o prescură, se poate tăia și prescura a doua … în cazul în care acestea nu sunt suficiente, pot fi folosite și celelalte prescuri sau pâinea care se aduce la Sfântul Altar”.

Din textul Liturghierului ne dăm seama că anafura este pâine binecuvântată şi nu sfinţită, care simbolizează pe Maica Domnului, cea care a primit în pântecele său pe Mântuitorul Iisus Hristos. Nu întâmplător, rânduiala liturgică prevede ca anafura să fie făcută din prescura din care a fost scoasă mirida Maicii Domnului.

Toți creștinii știu că la finalul Sfintei Liturghii primesc de la părintele anafura pe care o consumă fără a mânca nimic în acea zi. Împărțirea anafurei la sfârșitul Liturghiei simbolizează rămânerea Maicii Domnului încă multă vreme pe pământ, în mijlocul primei comunități creștine. Totodată, credincioșii duc anafura acasă, iar dimineața după ce se spală și își fac rugăciunile iau anafură, beau aghiasmă iar mai apoi rămânând în duhul rugăciunii de la biserică, aceștia continuă, după cum ne învață duhovnicii noștri, liturghia de după liturghie, concretizată în rugăciune și fapte bune.

Trebuie să fim cu mare luare aminte la păstrarea anafurei pentru a nu o lăsa să mucegăiască. Dacă se întâmplă o astfel de situație, aceasta trebuie aruncată pe o apă curgătoare, arsă sau îngropată în pământ la un loc curat, nicidecum nu se dă la vite deoarece anafura este pâine binecuvântată spre folosul oamenilor și nu al animalelor.

Tot anafură este și așa-numitul „Paște”, adică pâinea binecuvântată și stropită cu vin care se dă credincioșilor în Duminica Învierii, după împărtășire. La începutul secolului al VIII-lea, Mitropolitul Teodosie al Țării Românești scria împotriva obiceiului acestuia, interzicându-l, pentru ca așa-numitul „Paște să nu fie confundat cu Sfânta Împărtășanie; el recomanda să se dea, celor pregătiți, tot anafură obișnuită, adică nestropită cu vin.

Pr. Pavel CHIRIAC