Evanghelia zilei
În vremea aceea au coborât în Capernaum Iisus și Mama Sa și frații și ucenicii Săi, și acolo n-au rămas decât puține zile. Și erau aproape Paștile iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Și a găsit șezând în templu pe cei ce vindeau boi și oi și porumbei și pe schimbătorii de bani. Și, făcându-Și un bici de ștreanguri, i-a scos pe toți afară din templu, și oile și boii, și schimbătorilor le-a vărsat banii și le-a răsturnat mesele. Și celor ce vindeau porumbei le-a zis: Luați acestea de aici și nu faceți casa Tatălui Meu casă de negustorie. Atunci și-au adus aminte ucenicii Lui că este scris: «Râvna casei Tale mă mistuie». Au răspuns, deci, iudeii și I-au zis: Ce semn ne arăți că faci acestea? Iisus a răspuns și le-a zis: Dărâmați templul acesta și în trei zile îl voi ridica. Dar iudeii au răspuns: În patruzeci și șase de ani s-a zidit templul acesta, și Tu îl vei ridica în trei zile? Dar El vorbea despre templul trupului Său. De aceea, când a înviat din morți, ucenicii Lui și-au adus aminte că aceasta o spusese și au crezut Scripturii și cuvântului rostit de Iisus.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
Evanghelia zilei.
Vizualizări articol: 172 | | Notează articolul: Evanghelia zilei0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:
1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.
Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.