Refacerea bisericii ctitorite de Ștefan cel Mare la Bădeuți-Milișăuți, distrusă în Primul Război Mondial

În ședința de joi, 10 aprilie 2025, a Permanenței Consiliului eparhial Suceava, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, a fost decisă refacerea bisericii cu hramul Sfântul Procopie, ctitorită de Ștefan cel Mare în 1487 și distrusă de armata austro-ungară în 1917, în timpul Primului Război Mondial. Întrucât această întreprindere va fi una dificilă, s-a hotărât ca responsabilitatea să fie încredințată unei obști monahale, conduse de PCuv. Protos. Ioan Tofan. Conform procedurilor pentru înființarea unei mănăstiri, documentația necesară va fi înaintată spre aprobare Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Biserica din Bădeuți (localitate încorporată în prezent în orașul Milișăuți) a fost ridicată de Voievod în urma victoriei de la Râmnic, din 8 iulie 1481. Ca mulțumire pentru biruința obținută în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Procopie, Voievodul a ridicat, după șase ani, o biserică cu hramul Sfântul Procopie. Construcția a durat patru luni, între 8 iunie și 13 noiembrie 1487.

Bisericile de la Bădeuți și Pătrăuți au fost primele biserici zidite în întregime de Ștefan cel Mare, după ctitorirea Putnei, în 1466–1469. Cu ele a început o amplă campanie de ridicare de locașuri sfinte, care va dura până la trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod, în 2 iulie 1504.

Din istoria existenței de 430 de ani, vom menționa doar că aici a slujit Arcadie Ciupercovici, care va fi apoi stareț al Mănăstirii Putna (1866–1878) și Arhiepiscop al Cernăuților și Mitropolit al Bucovinei și Dalmației (1896–1902).

Distrugerea bisericii în timpul Primului Război Mondial

Biserica Sfântul Procopie din Bădeuți a fost distrusă în timpul Primului Război Mondial, în împrejurări neclare.

Iată câteva descrieri a ce s-a întâmplat atunci.

Sever Zotta, de la Iași, întreprinde în 1918–1919 câteva călătorii în Bucovina, pentru a vedea starea arhivelor și a monumentelor istorice de aici, în urma războiului. Într-un raport din 1920, trimis lui Dimitrie Onciul, director al Arhivelor Naționale Centrale și președinte al Comisiunii Monumentelor Istorice, la București, el reproduce următoarele informații despre distrugerea bisericii:

„În 1917, un soldat ungur, din motive până acum nelămurite, probabil însă strategice, închipuite, a aruncat cu o explozie de dinamită în aer biserica lui Ștefan cel Mare din Bădăuți, cu inventar cu tot, deci în aparență fără un ordin superior”.

În raport, Sever Zotta menționează că informațiile i-au fost comunicate de Vladimir Mironescu, cel care publicase, în 1908, la Cernăuți, lucrarea „Mănăstirile și bisericile întemeiate de Ștefan-cel-Mare Voevod Domn al țării Moldovei (1457–1504), cercetate și rânduite în mod chronologic”.

În 1920, Leca Morariu încearcă să afle cum a avut loc distrugerea. De la locuitorii satului, află următoarea explicație:

„Tranșeea Austriacilor trecea colo, prin fața bisericii, printre crucile cimitirului. Soldații unguri și cei de la Deutschland se aciuau prin biserică pentru a-și fierbe cafeaua și a-și face mâncarea. Într’o zi, Rușii, or c’or fi fost bănuit ceva, ori că se hotărâseră să scape de turla cea cu ochi ce văd prea departe în întinderea șesului – Rușii deci deschid un năprasnic foc de artilerie asupra bisericii. «Ai noștri» (!), ca să scape atunci de vrăjmășia tunurilor moscăcești, pun dinamită sub ziduri și, într’o singură clipită, le zboară în aer! Aceasta trebuie că s’a întâmplat în răstimpul de August–Noemvre 1917”.

În 1922, Leca Morariu publică în „Glasul Bucovinei” o notiță a lui Isidor Simionovici, care a fost în apropierea bisericii când ea a fost dinamitată, în care se arată că data a fost 27 sau 28 august 1917.

O reconstruire necesară după 108 ani

În prezent, din biserica ștefaniană se păstrează doar fundațiile, acoperite de pământ, și un fragment din clopotnița de tip zvoniță (construită ulterior, în secolul al XVIII-lea). Ruinele sunt incluse în Lista Monumentelor Istorice din Județul Suceava, sub numele Ruinele bisericii „Sf. Procopie – Milișăuți”, având codul SV-I-s-A-05396.

Pisania originală a scăpat de la distrugere și a fost păstrată la biserica de lemn din cimitirul satului, iar apoi a fost dusă la Muzeul Național de Istorie al României.

Distrugerea bisericii ștefaniene a fost privită în epocă, de către cei preocupați de patrimoniu, ca un act grav, peste care nu se putea trece cu ușurință.

În 1926, când George Balș publică lucrarea de referință „Bisericile lui Ștefan cel Mare”, el alege să pună pe prima pagină un desen cu această biserică, realizat înainte de distrugerea ei.

Celebra Catedrală din Reims a fost distrusă, în mare măsură, în 18 septembrie 1914, de loviturile de tun ale armatei germane. Dar, imediat după sfârșitul războiului, din 1919 până în 1938, catedrala a fost reconstruită.

După 108 ani de la distrugerea ei, biserica Sfântul Procopie este un morman de ruine!

Biserica din Bădeuți are nevoie să fie reconstruită, la 108 ani de la distrugerea ei. Această reparație morală, culturală, patriotică și duhovnicească se poate realiza prin încredințarea împlinirii ei unei comunități monahale, responsabile față de trecutul și, mai ales, de viitorul acestei sfinte ctitorii ștefaniene, rămase în uitare de peste un secol.

În procesul de documentare pentru referatul istoric privind biserica, a fost readus la lumină un text uitat, publicat în 1898 de către parohul Vasile Tomiuc, în care acesta descrie amănunțit scenele picturii care se păstrau în acel moment. Alături de schițele de arhitectură, unele existente, alte care se vor căuta în viitor, refacerea bisericii va putea fi realizată peste așteptări, ținând cont de lipsa de fotografii dinaintea distrugerii ei.

Nu știm ce referință despre viața monahală la Bădeuți a avut Vladimir Mironescu când, în lucrarea sa din 1908, descrie astfel scopul bisericii: „A servit din început ca mănăstire de călugări, iar astăzi servește ca biserică de mir”. Dar, în acest caz, ceea ce nu știm sigur despre trecut este necesar pentru viitor.

Așa va putea împlini și biserica Sfântul Procopie chemarea exprimată de Vladimir Mironescu în motto-ul lucrării:

„Ieșiți, monumente sfinte, din întunericul uitării la lumină și însuflețiți prin trăinicia și bogăția voastră nespusă iubirea de neam, de țară și de lege străbună.

Vestiți, voi, martori seculari, faptele mărețe din glorioasa Domnie a Marelui Erou Ștefan.”

Arhim. Dosoftei DIJMĂRESCU