Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Imnul Acatist al Maicii Domnului a fost compus în inima Imperiului bizantin și s-a răspândit pretutindeni în lumea creștină, devenind un etalon imnografic pentru spiritualitatea ortodoxă.
Un acatist (akathistos) este un imn închinat unei persoane sfinte sau unui eveniment sfânt. În sens propriu, cuvântul akathistos înseamnă „a sta în picioare”, ceea ce indică faptul că cei care ascultau acest imn nu stăteau în genunchi, ci în picioare. Acatistul are la origine condacul bizantin, un poem alcătuit din 18-24 de tropare sau strofe, fiecare cu câte 20-30 de versuri, aranjate în acrostih (în ordinea alfabetului grecesc), fiecare strofă având același număr de silabe și aceleași accente ca prima strofă. Aceste tropare erau precedate de o strofă aparte, ce avea în comun doar glasul (nu și melodia) și refrenul.
Imnul Acatist se referă la aceleași teme pe care le întâlnim și în imnografia creștină, abordând în principal evenimentele descrise de Sfântul Evanghelist Luca – în primul capitol al Evangheliei scrisă de el – și anume: Buna Vestire, Nașterea Domnului și venirea păstorilor, precum și închinarea magilor. Modul în care sunt legate aceste evenimente fac din acest imn una dintre cele mai frumoase opere ale imnografiei Bisericii. Detaliile sunt prezentate incomparabil, ajutându-ne să pătrundem în logica fiecărui personaj legat de aceste evenimente. Astfel, prin cuvintele Acatistului ni se fac cunoscute gândurile îndoielnice ale lui Iosif, nebunia lui Irod, adorarea magilor și tulburarea Arhanghelului.
În secolul al VIII-lea, patriarhul Gherman mută oficierea Imnului Acatist din 7 august în data de 25 martie, când se sărbătorea praznicul Bunei Vestiri, conținutul acestuia potrivindu-se cu sărbătoarea. În secolul al IX-lea, fie patriarhul Metodie, fie patriarhul Fotie l-a mutat într-una dintre sâmbetele de la sfârșitul Postului Mare, ulterior fixându-se definitiv în cea de-a cincea sâmbătă, care a primit și numele de Sâmbăta Acatistului.
Sinaxarul consemnează minunea pe care a trăit-o Sfântul Roman în biserica din Vlaherne, atunci când Maica Domnului i s-a arătat în vis, înmânându-i un sul de hârtie, pe care l-a înghițit. Trezindu-se din somn și fiind inspirat de această revelație, a compus condacul Nașterii Domnului: „Fecioara astăzi…”. Din păcate, din acest poem – care l-a făcut renumit pe autorul său – nu s-au mai păstrat astăzi decât două strofe.
Numit diacon la Biserica „Sfânta Sofia”, Sfântul Roman și-a început activitatea de imnograf alcătuind poeme de laudă la numeroase sărbători: Duminica Fiului risipitor, Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, Duminica a patra din Post, Duminica Floriilor, Vinerea Patimilor, Duminica Sfintelor Paști, Înălțarea Domnului, Praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel ș.a.
Cercetătorii îi atribuie între 500 și 1000 de strofe, cifră ce motivează și supranumele de „Dulce-cântărețul”. Singura dintre cântările epocii sale păstrată în întregime este slujba Acatistului Bunei Vestiri. Este un imn de laudă și mulțumire adresat Maicii Domnului, alcătuit din 13 condace (astăzi condacul este doar o strofă scurtă) și 12 icoase (strofa mai lungă, ce dezvoltă tema condacului, sub forma stihurilor ce încep cu exclamația „Bucură-te!”).
Deși Tradiția spune că acest Acatist a fost alcătuit de patriarhul Serghie al Constantinopolului († 638) în urma salvării Constantinopolului de invazia perșilor și avarilor din anul 626, totuși critica modernă este de părere că era în circulație înainte de evenimentul din 626, fiind chiar foarte cunoscut. De altfel, patriarhul nu ar fi avut cum să alcătuiască peste noapte un poem de o asemenea anvergură. El doar a ales acest imn – considerându-l cel mai expresiv pentru scopul său, acela de a-i aduce laudă Maicii Domnului – pe care l-a dedicat Fecioarei Maria pentru a marca minunata biruință. Nici atribuirea acestui Acatist poetului-cronicar George Pisides sau patriarhului Fotie (secolul al IX-lea) nu este susținută de dovezi concludente.
Datarea Imnului Acatist înainte de anul 626 și recunoașterea Sfântului Roman Melodul drept autor al lui se bazează pe analiza atentă a textului. Astfel, niciuna dintre cele 24 de strofe ale imnului nu face referire la vreo acțiune militară, ci conținutul este strict teologic, surprinzând subtil dogmele Întrupării și Răscumpărării.
Imnul Acatist a fost scris în limba greacă și se prezintă sub forma unei poezii perfecte, structurate în patru părți.
În prima parte se vorbește despre Buna Vestire a îngerului, puritatea Fecioarei Maria, vizita Elisabetei și îndoiala lui Iosif.
A doua parte descrie adorarea păstorilor, închinarea magilor, fuga în Egipt și aducerea la Templu a Pruncului Iisus.
A treia parte vorbește despre reînnoirea lumii prin Nașterea lui Hristos din Sfânta Fecioară Maria.
Ultima parte o înfățișează pe Maica Domnului ca apărătoare; totodată, arată neputința omenească de a-L lăuda precum se cuvine pe Dumnezeu pentru dezlegarea păcatului strămoșesc al lui Adam, încheindu-se cu rugăciuni către Maica Domnului, de a mijloci pentru noi oamenii.
Sfântul Roman a alcătuit Imnul Acatist, în principal, ca o predică în versuri despre Întruparea Domnului pentru praznicul Bunei Vestiri. Totuși, anumiți factori istorici și teologici au jucat un rol important în alcătuirea acestei compoziții. În anii ce au precedat nașterea Sfântului Roman, la Constantinopol a izbucnit o controversă puternică, ce a tulburat mult timp Biserica. Este vorba despre erezia nestoriană, ce punea sub semnul întrebării nu dumnezeirea lui Iisus Hristos, ci numirea care se dădea Maicii Domnului, Theotokos (Născătoare de Dumnezeu). Chiar dacă erezia a fost condamnată în cadrul Sinodului de la Efes (451), trebuie spus că încă nu se stinsese la începutul secolului al VI-lea, când se crede că s-a născut Sfântul Roman.
Strâns legat de evenimentul Întrupării Mântuitorului, Imnul Acatist se citea cel mai probabil cu prilejul sărbătorii Bunei Vestiri. Abia după căderea Constantinopolului (1453) sau în preajma acestei date a intrat și în rânduiala tipiconală a Postului Mare. Astfel, în Biserica Ortodoxă Greacă există rânduiala ca în primele patru sâmbete ale Postului Mare să se citească în cadrul Utreniei câte o parte din acest Acatist, în ordine cronologică. El este citit apoi, în întregime, în cadrul Utreniei zilei de sâmbătă din săptămâna a cincea, numită Sâmbăta Acatistului, tipic preluat și în Biserica Ortodoxă Română.
Motivul introducerii citirii Acatistului în timpul Postului Mare îl constituie nu doar apropierea de praznicul Bunei Vestiri, ci și învățătura mariologică și hristologică pe care le cuprinde, legând taina Nașterii de taina Învierii lui Hristos; ziua Întrupării este astfel legată de ziua când prin Moartea întru Înviere a Domnului Hristos s-a împlinit planul de mântuire a lumii.
Foarte iubit de bizantini, Imnul Acatist a început să fie ilustrat în miniaturi, icoane, broderii, devenind apoi una dintre temele preferate ale picturii murale (secolului al XI-lea). Această temă a pătruns și în programul iconografic al bisericilor cu pictură exterioară din țara noastră, în special în Moldova.
Enumerăm aici cele 24 de scene ale Acatistului reprezentat la Mănăstirea Moldovița, unde s-a păstrat unul dintre cele mai frumoase ansambluri, însoțite de explicația pe scurt a fiecăreia, astfel: îngerul binevestește Fecioarei Maria; nedumerirea Fecioarei Maria; Fecioara Maria se supune voinței divine; zămislirea de la Duhul Sfânt; întâlnirea Fecioarei Maria cu Elisabeta; îndoiala lui Iosif și dezvinovățirea Mariei; nașterea lui Iisus Hristos; venirea magilor; închinarea magilor; întoarcerea magilor; fuga în Egipt; întâmpinarea Domnului Iisus Hristos, făptura cea nouă; preacinstirea Maicii Domnului; Sfânta Treime; Emanuel preamărit de cetele îngerești; Maica Domnului și ritorii; Hristos dus spre răstignire; Maica Domnului, ocrotitoarea fecioarelor; Iisus Hristos, Marele Arhiereu; Maica Domnului luminătoare; pogorârea Mântuitorului la iad; închinarea la icoana Maicii Domnului și Maica Domnului mijlocitoare.
Mai mult, Sfântul Roman a împrumutat în creația sa imnografică forma și conținutul poeziei Sfântului Efrem Sirul, pe care le-a dezvoltat, cărora le-a dat o formă mai bine structurată și concisă; de asemenea, le-a imprimat spiritul bizantin, creând astfel condacul, care este o creație specific constantinopolitană.
În concluzie, Imnul Acatist este o rugăciune de mulțumire adresată Maicii Domnului.
