Ce sunt sfintele icoane și la ce el folosim?

Diferența dintre idol și icoană

Este adevărat că există numeroase pasaje, în special în Vechiul Testament, dar și în Noul, care condamnă atât închinarea, cât și confecționarea idolilor. Vom examina, prin urmare, anumite pasaje scripturistice caracteristice, cu scopul de a înțelege adevărata semnificație a acestei interdicții, precum și semnificația cuvintelor „idol” și „icoană”.

Diferența esențială între idol și icoană este aceea că idolul este o plăsmuire a minții omenești și este considerat el însuși dumnezeu, primind închinare ca atare, pe când icoana, care înseamnă imagine, chip, asemănare, figură, nu primește închinare, în sine, ci închinarea sau cinstirea se aduce persoanei reprezentate pe ea.  Icoana nu identifică planul naturii cu planul divin, ci le deosebește cu desăvârșire, căci închinătorul icoanei se raportează totdeauna la o realitate de dincolo de icoană. Așadar, creștinul nu se închină materialului din care este făcută icoana, așa cum este în cazul idolului, ci doar persoanei reprezentate pe ea.

De ce este interzisă reprezentarea lui Dumnezeu?

Vechiul Testament interzice idolatria, iar în contextul poruncilor de pe muntele Sinai interzice orice reprezentare a vreunei creaturi (Ieșire 20), însă această interdicție, în primul rând, trebuie înțeleasă în contextul în care a fost emisă: fiii lui Israel abia ieșiseră din Egipt, unde trăiseră în mijlocul idolilor, căpătând o afinitate față de aceștia, după cum o demonstrează episoadele cu vițelul de aur și cu șarpele de aramă. Având în vedere faptul că închinarea la idoli era o obișnuință de care cu greu se puteau debarasa, interdicția de a-și face reprezentări era întru totul justificată, deoarece, așa cum o arată faptele lor, evreii pierduseră contactul cu realitățile dumnezeiești pe care le cunoscuseră înaintașii lor și singurele realități pe care erau în stare să le reprezinte erau cele pe care le cunoscuseră în Egipt, timp de mai bine de 400 de ani.

Dumnezeu nu interzice decât reprezentarea Sa, căci așa cum se spune la Deuteronom 4, Moise nu a văzut nicio imagine a Sa, ci doar vocea a auzit-o. Însă, nu numai că permite, dar și poruncește reprezentarea unor ființe cerești: Să faci doi heruvimi de aur… Să pui un heruvim la un capăt şi un heruvim la celălalt capăt al capacului… Acolo, între cei doi heruvimi de deasupra chivotului legii, Mă voi descoperi ţie şi îţi voi grăi de toate, câte am a porunci prin tine fiilor lui Israel (Ieșire 25, 18-22). Iar perdeaua cortului mărturiei avea cusute chipuri de heruvimi alese cu iscusinţă (Ieșire 26, 31).

Umbră, imagine a lucrurilor viitoare

În cele din urmă vom examina o diferență între Vechiul și Noul Testament, care se referă la subiectul nostru. Epistola către Evrei menționează următoarele: Legea având umbra bunurilor viitoare, iar nu însuşi chipul lucrurilor (Evrei 10, 1). În conformitate cu aceste cuvinte, vedem că Vechiul Testament (Legea) era umbra, în timp ce Noul Testament  este acest chip al lucrurilor viitoare. Vechiul Testament vorbea despre Dumnezeu într-un fel misterios, umbrit și era, prin urmare, în imposibilitatea de a folosi icoane. Noul Testament, însă, ne-a arătat imaginea lucrurilor cerești, adică un aspect mai clar al acestora.

Acum, că am văzut, deja, chipul lui Dumnezeu în Iisus Hristos, cei care au fost sfințiți în imaginea lui Hristos pot fi reprezentați în icoane, până când va veni momentul să ne întâlnim cu ei față în față, atunci când aceste lucruri se vor împlini.

Pr. Ioan-Lucian RADU