Epitaf brodat de prințesele Euthymia și Eupraxia

În tezaurul de broderii și țesături al Mănăstirii Putna există câteva piese despre care se știe sigur că nu au fost lucrate aici. Atât calitatea execuției lor, cât și însemnătatea persoanelor care le-au făcut sau pentru care au fost făcute, le ridică în vârful piramidei valorice.

Prima broderie, în ordine cronologică, este epitaful cusut în jurul anului 1403 de două prințese din Serbia, devenite călugărițe, ambele canonizate. Numele lor apar în inscripția votivă: „Pomenește, Doamne, sufletele roabelor Tale, regina Serbiei, monahia Euthimia, cu fiica ei duhovnicească, monahia Eupraxia, împărăteasa Serbiei”.

Biografia acestor autoare adaugă o valoare deosebită valorii estetice și tehnice a epitafului. Totodată, viețile lor arată dramatismul confruntării creștinilor cu Imperiul Otoman, în care jertfa pentru creștinătate uneori nu a reușit să salveze o țară, dar a câștigat Împărăția cerească și a adus cununa sfințeniei. Prezența epitafului la Putna este încă o mărturie despre continuarea civilizației ortodoxe de către Țările Române după cucerirea tuturor statelor ortodoxe de la sud de Dunăre de către Imperiul Otoman.

O altă broderie legată de spațiul sârbesc

O broderie lucrată în Moldova, dar legată de spațiul sârbesc, este acoperământul de mormânt al Mariei Despina († 11 mai 1500), doamna lui Radu cel Frumos și mama Mariei Voichița, soția lui Ștefan cel Mare. Suportul piesei nu este mătasea, ci catifeaua, un material extrem de scump și valoros pentru vremea aceea.

Copleșitor prin simplitate și gravitate, acoperământul are înfățișat pe toată lungimea o cruce cu trei brațe, după modelele unor pietre de mormânt din spațiul sârbesc, folosit apoi și în Țara Românească. La stânga și la dreapta axului vertical, deasupra și dedesubtul brațelor sunt brodate cu fir metalic inițialele: IC, XC, NI, KA, Φ, Χ, Φ, Π (Ιησούς Χριστός νίκα – „Iisus Hristos biruiește” și Φως Χριστού φαίνει πάσι – „Lumina lui Hristos luminează tuturor”).

Sfânta Eufimia, fiica kesarului sârb Vojihna de Drama, născută în 1349, s-a numit din botez Elena și a primit în familie o educație aleasă. S-a căsătorit cu Jovan Uglieša Mrnjačević, despotul de Serres. În 1371, la numai 22 de ani, Elena rămâne văduvă, după ce soțul ei cade în lupta de pe râul Marița, împotriva turcilor conduși de sultanul Murad I. Se retrage la curtea țarului Lazăr Hrebeljanović și a soției sale, Miliča. Înainte de aceasta, însă, Elena se călugărește la Mănăstirea Liubostina, ctitoria țarului Lazăr, și primește numele Eufimia. Eufimia se desăvârșește în arta broderiei, piesele lucrate de ea fiind de o deosebită frumusețe. Ea este prima femeie brodeur cunoscută din spațiul ortodox. În plus, este și prima poetă sârbă cunoscută, prin versurile din Plângerea pentru fiul său Uglieșa, o broderie aflată la Mănăstirea Hilandar, în Athos, unde acesta a fost înmormântat.

În 1389, moare și țarul Lazăr, în lupta de la Kossovopolje, fiind decapitat din porunca sultanului Baiazid I, după ce fusese rănit de 14 ori în luptă. În semn de prețuire pentru acest nou martir al creștinătății, care mai apoi va fi canonizat, Eufimia face, în anul 1402, un acoperământ pentru racla moaștelor lui.

A doua autoare a Epitafului de la Putna este chiar Sfânta Miliča, soția țarului Lazăr. Ea s-a născut într-o familie din care proveniseră sfinții sârbi Simeon și Sava. După moartea soțului la Kossovopolje, se călugărește și ea la Mănăstirea Liubostina, purtând ca monahie numele de Evghenia și, apoi, ca schimonahie, numele de Eupraxia. Nașă de călugărie i-a fost Sfânta Eufimia, așa cum apare scris și pe epitaf. Împreună au brodat epitaful pe care și-au înscris numele monahale, dar și demnitatea purtată înainte de călugărire.

Și alte prințese de neam sârb și-au legat viața de Mănăstirea Putna: Maria Despina și fiica ei, Maria Voichița, și Elena Brancovici; probabil una dintre ele a adus aici epitaful din Serbia.

Arhim. Dosoftei DIJMĂRESCU