Sfântul Apostol Andrei – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Capitolul întâi al Evangheliei după Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, cel cu privire panoramică, asemenea vulturului cuvântător de Dumnezeu, cuprinde, în cele 51 de versete, trei momente distincte: despre Întruparea lui Dumnezeu–Cuvântul, despre mărturia și identificarea Mielului lui Dumnezeu de către Ioan Botezătorul și despre chemarea celor dintâi ucenici ai lui Iisus.

Prima identificare concretă a Mielului lui Dumnezeu în Persoana lui Iisus o întâlnim în versetul 29: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. Este de fapt ceea ce anticipa Profetul Isaia: „Ca un miel spre junghiere S-a adus și ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, așa nu Și-a deschis gura Sa.” (Isaia 53, 7).

În versetele 35-36 ale capitolului întâi citim: „A doua zi iarăși stătea Ioan, și doi dintre ucenicii lui. Și privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu!”. Era pentru a doua oară când Ioan Botezătorul le vorbea ucenicilor săi despre „Mielul lui Dumnezeu”.

Cu versetul 37 se deschide expunerea momentului convertirii a doi dintre ucenicii lui Ioan Botezătorul: „Și cei doi ucenici l-au auzit [pe Ioan] când a spus aceasta și au mers după Iisus”. Avem aici de a face cu ceea ce este numit efectul repetării insistente. Cu privire la acest efect, Sfântul Apostol Pavel se adresează filipenilor: „Ca să vă scriu aceleași lucruri, mie nu-mi este anevoie, iar vouă vă este spre folos.” (Filipeni 3, 1). Pe baza acestui verset, comentatorii afirmă că Sfântul Pavel le-a scris filipenilor două epistole și nu una.

Sfântul Ioan Botezătorul i-a convins pe ucenicii săi să-L urmeze pe Hristos. Venise timpul când „Acela [Hristos] trebuie să crească, iar eu [Ioan] să mă micșorez” (Ioan 3, 30). „Iisus, întorcându-Se și văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutați? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuiește: Învățătorule), unde locuiești?” (Ioan 1, 38).

Iisus S-a întors spre ei; această întoarcere ne atrage atenția că se consuma împlinirea profeției lui Isaia: „Și înainte de a Mă chema pe Mine, Eu le voi răspunde, și grăind ei încă, Eu îi voi fi ascultat.” (Isaia 65, 24). Până nu-L căutăm pe Dumnezeu prin virtuți și prin credință dreaptă, ne aflăm într-un oarecare fel înapoia feții Lui, spune Sfântul Chiril al Alexandriei. Or, ca să-I vezi fața lui Dumnezeu, nu trebuie să faci decât un mic gest și El te va privi. Sau cum atenționează prorocul: „Întoarceți-vă către Mine, zice Domnul Savaot, și Mă voi întoarce și Eu către voi” (Zaharia 1, 3).

Deși știa de ce doresc să-L urmeze, El i-a întrebat: Ce căutați? Prin această întrebare se anunța o discuție interesantă. „Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuiește: Învățătorule), unde locuiești?” (Ioan 1, 38) Prin contra-întrebare ei doreau să-și exprime dezideratul care le-a cuprins inima, cel de a zăbovi mai mult în preajma Lui. Negreșit că Iisus le-a simțit dorința înainte de a-i întreba, dar voia ca ei înșiși să își clarifice această dorință. De aceea, nu este surprinzător că El le-a zis: „Veniți și veți vedea.” (Ioan 1, 39). Astfel, în același timp, îi și avertiza: El dorea să le descifreze taine mai presus de capacitatea lor de înțelegere.

Versetul 39 spune că cei doi „au mers deci și au văzut unde locuia; și au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea”. Interesant este faptul că El – Care nu avea unde să-și plece capul – i-a invitat acasă. Oare despre ce casă este vorba? Casa lui Dumnezeu este – după cum bine știm – Biserica. În ea, prin credință, te întâlnești cu Hristos Dumnezeu.

Și cei doi – ne spune referatul – „au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea”. Adică, orele patru după amiază. Ora șase, dimineață, era ceasul întâi din ziua lumină. Să înțelegem de aici că vor fi discutat toată noaptea?! Păcat că nu s-a stenografiat discuția lor.

Prorocul Ieremia spune că în zilele de pe urmă ne vom arăta cu toții învățați de Dumnezeu (31, 33-34). Or, această întâlnire ne arată într-un fel că istoria ajunsese la sfârșitul ei; acesta ar fi un prim înțeles al înserării, după tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur. Un al doilea ar fi acela că omul, în fapt, s-a despărțit de Dumnezeu când era spre înserare: „Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii” (Facerea 3, 8); în aceeași atmosferă a înserării se va reîntâlni omenirea cu Fiul lui Dumnezeu întrupat.

Dacă în prima parte s-a păstrat anonimatul cu privire la cei doi ucenici, care L-au urmat, în versetul 40 se spune: „Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan și veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru”. Cum s-o fi numit cel de-al doilea? Sfântul Evanghelist Ioan nu consemnează, însă se subînțelege că este vorba despre narator.

Și după o noapte întreagă de discuții, Andrei a pornit în căutare de prozeliți. L-a găsit întâi pe Simon, fratele său, căruia i-a zis: „Am găsit pe Mesia (care se tâlcuiește: Hristos).” (v. 41). Da, L-a aflat pe Iisus, ca pe o „comoară ascunsă în țarină”, ca pe un „mărgăritar de mult preț” (Matei 13, 44-45). Și l-a adus pe Petru la Iisus.

Moștenirea Împărăției Cerurilor este un deziderat pe care numai Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, ni-l poate oferi; deși fusese anticipat prin gura prorocilor, nu se putea realiza decât prin Mesia cel așteptat. Or, pentru împlinirea acestuia a venit Mântuitorul; El ne-a chemat să ne facem moștenitorii acesteia. Ca această veste să ajungă la toți oamenii, avea nevoie de ucenici care să vorbească neamurilor despre învățătura cea nouă.

Iisus – privind la Petru – i-a zis: „Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chefa (ce se tâlcuiește: Petru).” (Ioan 1, 42). Prin aceasta arată că îl cunoștea; deopotrivă, că îl și aștepta. Era de ajuns mărturia Sa ca Dumnezeu! Pe mărturia Mântuitorului se va fundamenta mărturisirea lui Petru și a confraților lui: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.” (Matei 16, 16), pe care avea să se întemeieze Biserica, adică avea să se arate că toți au fost creați de Dumnezeu spre a fi locașul Său în Duhul (Efeseni 2, 22).

După această relatare a chemării la apostolat, Sfântul Evanghelist Ioan mai remarcă prezența Sfântului Apostol Andrei și în alte două momente: cu prilejul săturării celor cinci mii în pustie, când Andrei a făcut cunoscută prezența unui tânăr care avea cinci pâini de orz și doi pești (Ioan 6, 8-9), și în momentul când, aflându-Se Iisus în Betania, în casa lui Lazăr, – cu doar câteva zile înaintea patimilor Sale –, câțiva elini (greci), veniți să participe la Sărbătoarea Paștilor, s-au adresat lui Filip, cerând să-i ducă la Iisus. Filip însă nu s-a dus direct la Iisus, ci s-a adresat lui Andrei, ca unuia care avea mai multă autoritate, mergând apoi împreună la Învățătorul lor (Ioan 12, 20-22).

Sfinții Evangheliști Matei și Marcu vorbesc punctual despre Andrei în următoarele împrejurări.

Sfântul Evanghelist Matei spune că, după ce Iisus a coborât din muntele ispitirii și după ce a adus lumină celor care zăceau în întuneric din ținutul Zabulonului și al lui Neftali, pe când Se plimba pe faleza Lacului Ghenizaret (Marea Galileei), când i-a văzut pe fiii lui Iona, Andrei și Petru, aruncându-și mrejele ca să pescuiască, fără întârziere le-a zis: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni!”. Sfântul Evanghelist Matei consemnează deopotrivă și răspunsul lor manifest: „Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El.” (Matei 4, 19-20). Se pare că Andrei și Petru au fost chemați la apostolat spre sfârșitul primului an al activității Sale publice.

În concluzie, întreaga viață a Sfântului Apostol Andrei este surprinsă în troparul sfântului: „Fiu al Galileei și frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat. Iar de la mormântul tău din Patras chemi popoarele la Dumnezeu; și acum ne-ai umplut de bucurie, căci în România iarăși ai venit, unde pe Hristos Domnul L-ai propovăduit”.