Mare minune a fost Întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca Dumnezeu Cel necuprins, nemărginit, fără început și fără sfârșit să ia chip de copilaș, născându-se în cel mai umil lăcaș.
Spre încheierea activității Sale dumnezeiești pe pământ, la ultima Sa cină cu ucenicii, Mântuitorul a săvârșit o altă mare minune și a întemeiat o mare taină, ca din ființa Sa de om adevărat și Dumnezeu adevărat, să se micșoreze pe Sine într-o fărâmitură de pâine și într-o mică parte dintr-un strop de vin, care să cuprindă întreaga Sa dumnezeire. Este o mare minune pe care mintea noastră omenească, mărginită, nu o poate cuprinde.
Prin Taina Sfântului Botez și a ungerii cu Sfântul Mir, noi devenim fii ai Bisericii noastre. Prin Taina Mărturisirii și a Sfintei Împărtășanii, devenim fii ai Împărăției Cerului.
Atât mărturisirea păcatelor, cât și Taina Sfintei Împărtășanii sunt taine ce se repetă în viața noastră și e bine, pe cât se poate, să le cunoaștem, pentru a le prețui și a le primi cu multă credință, dragoste, dar și cu frică și cutremur.
(Arhimandritul Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, 1996, p. 69)