Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, alături de Corala „Ciprian Porumbescu” a Asociației „Sing Bucovina”, marchează 171 de ani de la nașterea compozitorului, Duminică, 13 octombrie 2024.
Dublu medaliat cu aur anul trecut la Jocurile Corale Mondiale în Coreea de Sud, corul sucevean, sub bagheta dirijorului Alexandru Semeniuc, va oferi răspunsurile liturgice la Biserica „Sfântul Dumitru” din Stupca, în cinstea celor 171 de ani de la nașterea marelui compozitor Ciprian Porumbescu.
Managerul coralei, Ionuț-Vichentie Ilisoi, transmite faptul că slujba Sfintei Liturghii, care va începe la ora 09:00. Aceasta va fi oficiată de un sobor de preoți și diaconi, sub protia părintelui protopop misionar Răzvan Cîmpulungeanu, urmată la ora 11:00 de rânduiala parastasului în memoria compozitorului.
Acest moment solemn oferă ocazia de a aduce un omagiu unuia dintre cei mai iubiți compozitori români și de a reconecta publicul cu rădăcinile și valorile muzicale ale României.
Sunteți invitați să luați parte la această comemorare, un moment de rugăciune și reculegere pentru toți cei care prețuiesc moștenirea culturală a lui Ciprian Porumbescu și semnificația sa în istoria muzicii românești.
Evenimentul este organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, cu sprijinul Sectorului Cultural, condus de părintele consilier Ciprian Blaga.
Ionuț Vichentie ILISOI