Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și prin dragostea unor oameni cu suflet mare din Ținutul Dornelor și nu numai, o nouă filă din istoria comunității din Șaru Dornei de la poalele Munților Călimani a fost scrisă în cea de-a șasea zi a lui Brumărel, așa cum mai este cunoscută luna octombrie. Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” Șaru Dornei și-a îmbogățit tezaurul cu un nou locaș de cult închinat Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, catedrală zidită între anii 1998-2024.
În Duminica a XX-a după Rusalii, la ceas de sărbătoare, credincioșii acestei comunități din Depresiunea Dornelor l-au avut în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar.
Ierarhul a fost așteptat la intrarea în localitate de călăreți îmbrăcați în frumosul port popular specific zonei, iar o caleașcă l-a condus până aproape de intrarea în biserică. Aici, în sunetul clopotelor și al buciumelor, a fost întâmpinat de preoți și credincioși, iar după tradiționala primire cu pâine și sare copii ai satului i-au oferit flori.
Preasfinția Sa a oficiat slujba de sfințire a locașului de cult așezat sub ocrotirea Cuvioasei din Epivata, cea mai iubită sfântă în rândul românilor, și nu numai, după mai bine de trei decenii de la așezarea pietrei de temelie a bisericii, la data de 2 mai 1993.
Slujba de târnosire a sfântului locaș a început cu invocarea harului Preasfintei Treimi în fața ușilor închise ale bisericii, aceasta fiind mai apoi înconjurată de soborul slujitor, făcându-se trei opriri, la fiecare absidă, pentru a o binecuvânta prin stropire cu apă sfințită și prin însemnarea în chipul Sfintei Cruci cu Sfântul și Marele Mir. Preasfinția Sa a pecetluit apoi masa Sfântului Altar și a sfințit interiorul bisericii, binecuvântând pictura și catapeteasma.
În continuare, pe un podium special amenajat în curtea locașului de cult, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte slujitori de la parohiile din împrejurimi, un reprezentant al Centrului Eparhial Suceava, pr. Viorel Ilișoi, consilier economic, și pr. Aurel Goraș, protoiereu al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc.
Răspunsurile liturgice care au înfrumusețat slujba au fost oferite de Grupul Psaltic „Sfântul Inochentie de la Probota”, dirijat de pr. Constantin Dan Magdalena. În momentul împărtășirii clericilor, elevi de la Școala Gimnazială Șaru Dornei, coordonați de înv. Monica Tișca, și membri ai Grupul Vocal „Bujorelul”, sub îndrumarea profesorului Bogdan Negrea, au interpretat pricesne și melodii din folclorul autentic.
Cuvântul de învățătură în cadrul căruia a fost tâlcuit fragmentul Sfintei Evanghelii referitor la învierea fiului văduvei din Nain, minune săvârșită de Însuși Mântuitorul Iisus Hristos și consemnată de Sfântul Evanghelist Luca, a fost rostit de Părintele Episcop-Vicar după citirea pericopei scripturistice.
Preasfinția Sa a vorbit despre mila Preasfintei Treimi, dar mai ales despre inima caldă și milostivă a omului bun, care poartă sarcinile altora și își iubește aproapele fără a-l judeca, semnul iubirii față de Dumnezeu fiind iubirea față de aproapele. Ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să-și pregătească inimile pentru a-L primi pe Hristos.
„Care e scopul milostivirii lui Dumnezeu? Să ne întoarcem, să ne îndreptăm, să nu fie în deșert toată lucrarea Lui. De aceea, mă rog lui Dumnezeu din toată inima să ne dăruiască inimă milostivă, fraților și surorilor. Semnul creștinului adevărat este inima milostivă; nimic altceva. Cruci ne putem face tot timpul. În afară putem poza că suntem creștini buni. Nu asta caută Domnul. Ce ai tu acolo înlăuntru, dă-Mi, fiule, inima ta, ca să-mi fac locaș în ea, zice Domnul. Clădiri făcute de mâini omenești sunt multe și frumoase, cum este aceasta. O, slavă Ție, Doamne, că s-a terminat, în felul acesta atât de frumos împodobită. Însă nu numai acolo Îi place Domnului să stea. Altarul cel adevărat nu e cel pe care l-am sfințit astăzi și care bineînțeles că rămâne altarul de jertfă pentru Sfintele Taine. În altarul inimii tale are loc Domnul? Unde-i rece El nu intră. Unde nu-i iertare El n-are loc. Faceți-i loc lui Dumnezeu în inimile dumneavoastră, înmuiați-vă inimile, nu rămâneți încrâncenați, reci. Învățați-vă ce înseamnă cuvintele: Milă vrea Domnul. Celelalte ar trebui să vină de la sine. Fericiți cei milostivi că aceia se vor milui. Și doar inima milostivă, aceasta rămâne în fața tronului Judecătorului cel drept. Și, o, Dă, Doamne! să auzim și noi la sfârșitul acestei lumi, fiecare dintre noi, cuvântul Tău mântuitor. Care pentru inima milostivă va zice: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea gătită vouă. Vouă – oamenilor buni, oamenilor iertători, oamenilor cu inimă milostivă.”
La momentul rânduit, teologul Flavian Ioan Moroșan a fost hirotonit diacon pe seama Mănăstirii Sihăstria Râșcăi, iar diaconul Eusebie Luțac a primit hirotonia întru preot pe seama Așezământului Sfântul Mare Mucenic Dimitrie și Sfânta Cuvioasă Matroana Bucșoița.
Alături de numeroși credincioși, la evenimentul de o importanță istorică pentru aceste meleaguri au participat și reprezentanți ai autorităților locale și județene.
După încheierea Sfintei Liturghii au fost oferite distincții de vrednicie, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, binefăcătorilor și sprijinitorilor lucrării Bisericii, semn al prețuirii și recunoștinței pentru meritele deosebite în promovarea și susținerea valorilor creștin-ortodoxe.
Cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Ordinul „Crucea Bucovinei”, a fost oferită post-mortem părintelui Gheorghe Antone, principalul ctitor al bisericii care a primit astăzi luminosul veșmânt al sfințirii, trecut la cele veșnice în urmă cu câteva luni.
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a înmânat Ordinul Mușatinii pr. Ștefan Emanuel Antone, paroh, pentru strădania în slujirea semenilor, „urmând (astfel) domnilor Moldovei și altor vrednici ctitori de țară și neam”.
Doamna preoteasă Violeta Antone a primit Ordinul „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”, întrucât „a urmat exemplul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, tânărul înțelepțit de Dumnezeu, care și-a îndeplinit cu devotament slujirea sa și și-a fundamentat credința ortodoxă pe înțelegerea Evangheliei, mărturisind-o curajos semenilor săi prin faptă și cuvânt”.
La final, părintele paroh a adus cuvânt de mulțumire tuturor celor care au contribuit la bucuria acestei zile deosebite pentru întreaga comunitate, Înaltpreasfințitului Părinte Calinic pentru binecuvântare, ierarhului prezent, autorităților locale, județene și centrale pentru sprijinul oferit în ultimii ani, soborului slujitor și, nu în ultimul rând, credincioșilor, închinătorilor, ostenitorilor și donatorilor. Totodată, în semn de recunoștință pentru vizita arhierească, părintele paroh și comunitatea enoriașilor i-au dăruit ierarhului o icoană cu Sfânta Cuvioasă Parascheva și o cruce de binecuvântare. A urmat apoi un Trisaghion la mormântul părintelui Gheorghe Antone.
Ca de fiecare dată când are loc sfințirea unei biserici, din binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, toți cei prezenți au putut trece prin Sfântul Altar pentru a se închina.
Irina URSACHI