Episcopul Iosif de Argeş († 1820)

Acest episcop este vrednic de pomenit între cei mai aleşi ierarhi ai Bisericii noastre din secolul XIX, atât pentru buna chivernisire a Eparhiei Argeşului, cât şi pentru râvna cu care stăruia la traducerea şi tipărirea cărţilor bisericeşti.

S-a născut în satul Malaia de pe râul Lotru (Craiova), în jurul anului 1750. Tatăl său, fiind preot, l-a învăţat carte din copilărie. Apoi se retrage la Mănăstirea Cozia, unde se călugăreşte. Mai târziu este hirotonit şi numit egumen la Mănăstirea „Sfântul Dumitru” din Craiova. În anul 1792 este hirotonit arhiereu cu titlul de Episcop al Sevastiei. Iar la sfârşitul anului 1793 este numit Episcop al Eparhiei Argeşului, abia reînfiinţată, pe care o păstoreşte cu duhovnicească râvnă şi înţelepciune timp de 27 de ani.

Ca un iscusit slujitor al Bisericii lui Hristos, s-a străduit să înnoiască mai multe biserici, mănăstiri şi schituri din eparhia sa. Astfel, între anii 1797‒1800 a construit noi chilii şi un paraclis de iarnă la Mănăstirea Curtea de Argeş şi a reînnoit catedrala voievodală, împodobind-o cu picturi şi odoare. Pentru moaştele Sfintei Mucenice Filofteia a făcut o raclă nouă şi a turnat un clopot mare cu a sa cheltuială. A reparat, de asemenea, Mănăstirile Stânişoara (Argeş) şi Antim din Bucureşti.

Fiind un bun cărturar şi statornic apărător al Ortodoxiei româneşti, s-a ostenit toată viaţa să traducă şi să tipărească cărţi de slujbă şi de apărare a dreptei credinţe în Hristos. Din cărţile traduse de episcopul Iosif din limba greacă se pot aminti: Octoihul ‒ 1114 şi 1794; Urmarea lui Hristos ‒ 1792 şi Comoara dreptei credinţe ‒ 1793. Iar dintre cărţile traduse la cererea lui, îndreptate şi tipărite cu a sa cheltuială, amintim: cele 12 Mineie tipărite la Buda în anii 1804-1805; Slujba Sfântului Nifon ‒ 1806; Octoihul, tradus de monahul Gherontie şi ierodiaconul Grigorie din Mănăstirea Neamţ ‒ 1811; Adunarea pe scurt a dumnezeieştilor dogme, împotriva uniaţiei din Transilvania, tradusă de ierodiaconul Grigorie şi tipărită la Mănăstirea Neamţ în anul 1816; Tâlcuire pe scurt la Antifoanele celor 8 glasuri, tradusă de acelaşi monah Gherontie la cererea sa şi tipărită la Mănăstirea Neamţ în 1817, precum şi altele.

Episcopul Iosif mărturisea dreapta credinţă şi prin exemplul vieţii sale, fiind un bun slujitor al Bisericii şi un adevărat păstor al turmei lui Hristos. În anul 1808 avea în eparhia sa 114 biserici de zid, 250 biserici de lemn, 699 preoţi de mir, 30 ieromonahi, 445 diaconi, 3 ierodiaconi şi 24 mănăstiri şi schituri.

Ajungând la adânci bătrâneţi, s-a săvârşit din viaţă la Mănăstirea Antim, în toamna anului 1820 şi a fost îngropat lângă biserică.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 337-338)