Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 18 iul 2024 - Anul XXIX, nr. 167 (8696)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9728 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,476 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Tabăra de vară ITO Putna a ajuns la cea de-a VIII-a ediție

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în perioada 4 – 6 iulie 2024, la Mănăstirea Putna, a avut loc cea de-a VIII-a ediție a Taberei de vară ITO Putna, dedicată tinerilor și copiilor din cuprinsul Protopopiatului Rădăuți.

Acest eveniment este organizat anual cu sprijinul și prin implicarea parohiilor din Protopopiatul Rădăuți, precum și din grija mănăstirilor Putna și Sihăstria Putnei, gazde ale Întâlnirii Tinerilor Ortodocși de la Putna încă din anul 2015, când, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire, Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, părintele Adrian Platon de la Parohia Sfântul Procopie Milișăuți, împreună cu părintele Vasile Bogdan Negrea de la Paraclisul Sfinții Cosma și Damian al Spitalului Municipal din Rădăuți, au inițiat prima ediție a acestei reuniuni de suflet.

În cadrul ediției din acest an, ITO Putna a reunit un număr de 120 de tineri participanți, din 23  parohii ale Protopopiatul Rădăuți, coordonați fiind de către 25 de preoți și profesori, în frunte cu preacucernicul părinte Protoiereu Ionel Constantin Maloș, Protopop de Rădăuți.

Și în acest an, la fel ca în ediția anterioară, în mijlocul celor prezenți s-a aflat domnul profesor Cristi-Gabriel Hurjui, Consilier Eparhial la Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care a transmis mesajul de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic și a susținut două ateliere catehetice, de mare folos pentru cunoașterea duhovnicească a celor prezenți.

În cele trei zile de tabără, tinerii au participat la nenumărate activități catehetice, drumeții, ateliere tematice, activități sportive și recreative, încununând întreaga activitate prin vizitarea mănăstirilor Putna și Sihăstria Putnei, dar și prin împreuna comuniune în Sfânta Liturghie, la care au participat în biserica Parohiei Putna.

Astfel, toate momentele acestei întâlniri au vizat valorificarea temelor pe care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române le-a propus la nivel național, prin promulgarea anului 2024 drept An Omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An Comemorativ al tuturor sfinților tămăduitori fără de arginți.

Despre o astfel de activitate inedită, Preacucernicul Părinte Adrian Platon, organizator al taberei și în acest an, ne-a relatat astfel: „În ziua de joi, 4 iulie, tinerii participanți la cea de a VIII-a ediție a Taberei tinerilor ortodocși din protopopiatul Rădăuți au avut parte de activități recreative la cabana Ursoaia (jocuri interactive, karaoke) și de o întâlnire surpriză cu doamna doctor Andreea Grădinaru, medic specialist în anestezie – terapie intensivă la Spitalul Municipal Sfinții Cosma și Damian din Rădăuți. Dialogul dintre tineri și doamna doctor a fost moderat de către preacuviosul părinte protosinghel Alexandru Moroșan, director al Departamentul Farmaceutic „Arimateea” al Sectorului de Asistență Socială și Medicală din cadrul Centrului Eparhial Suceava. Tema dezbătută a vizat vindecarea trupească și sufletească. Doamna doctor a avut un dialog interactiv cu tinerii, iar la finalul alocuțiunii aceștia i-au adresat doamnei doctor întrebări cu referire la tema dezbătută. La finalul primei zile, tinerii au avut parte de un foc de tabără”.

Un alt atelier deosebit de important în formarea tinerilor a fost cursul de prim-ajutor, la care copiii și tinerii au participat în prezența unui echipaj SMURD, care le-a explicat și exemplificat celor prezenți care sunt măsurile pe care oricine le poate aplica pentru salvarea unui seamăn aflat în situații limită.

Întregul proiect a fost bine receptat de către toți cei prezenți, așa cum reiese și din mărturia Preacucernicului Părinte Ilie Molea, de la Parohia Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul din Sucevița: „Întâlnirea Tinerilor Ortodocși de la Putna a sădit și anul acesta amintiri și trăiri înnobilatoare în căușul inimilor a zeci de copii și a însoțitorilor acestora, ele decurgând din bucuria comuniunii cu Hristos, dar și întreolaltă. Acest fapt se datorează conlucrării dintre rugăciune și activitățile dedicate șlefuirii sufletești a copiilor, întrepătrundere vizibilă în programul acestei tabere. Astfel, activitățile culturale, artistice și catehetice au avut în centrul lor rugăciunea, mijlocul prin care omul și Dumnezeu își vorbesc, aceasta culminând cu săvârșirea Sfintei Liturghii în cadrul căreia glasurile cristaline ale copiilor te înălțau sufletește, îmbiindu-te la meditație și recunoștință. Aceleași stări s-au resimțit și pe parcursul atelierelor cultural-catehetice, în cadrul cărora copiii au făcut cunoștință cu Sfinții Tămăduitori, dornici să-i ajute pe toți cei suferinzi, cei mici transpunând în câteva cuvinte caligrafice aspecte definitorii din viața acestora. Astfel de evenimente precum ITO-Putna sunt binevenite și necesare  timpurilor pe care le parcurgem, reprezentând căi autentice de păstrare și perpetuare a valorilor perene”.

Cristi HURJUI

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Tabăra de vară ITO Putna a ajuns la cea de-a VIII-a ediție.
 Vizualizări articol: 350 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Tabăra de vară ITO Putna a ajuns la cea de-a VIII-a ediție0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Religie

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei