Agenția de Pelerinaje și Turism Egeria Travel a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, vă invită să fiți martori la una dintre minunile care, de veacuri, are loc în Țara Sfântă: coborârea norului luminos pe Muntele Tabor de ziua Praznicului Schimbării la Față a Mântuitorului.
Pelerinii vor participa la Sfânta Liturghie oficiată de Patriarhul Ierusalimului Teofil al III-lea alături de un impresionant sobor de arhierei, preoți și diaconi, la Mănăstirea Ortodoxă de pe Muntele Tabor.
Totodată, pelerinii vor avea bucuria și binecuvântarea de a vizita, timp de 9 zile, locurile pe unde a mers Mântuitorul Iisus Hristos: Ierusalim, Nazaret, Betleem, Galileea, Tiberias, Ierihon, Hozeva și se vor închina la Locurile Sfinte din această țară, printre care amintim Peștera Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, râul Iordan – locul original al Botezului, Drumul Crucii, Golgota, Mormântul unde a fost Îngropat Mântuitorul – Locul Învierii.
Pelerinajul va avea loc în perioada 14 – 22 august 2024.
Pentru înscrieri și pentru mai multe detalii: 0770 801 685 Egeria Travel