Ne vorbesc părinții Bisericii

Acribia mărturisirii au împlinit-o cu amănunțime Mucenicii Bisericii noastre. Caracteristică se arată însă mărturisirea noilor mucenici din perioada turco-crației. Mulți dintre acești fericiți, răpiți fiind de hoardele tiranice ale stăpânitorilor în diferitele răpiri de copii, erau supuși la islamizare cu forța, la o vârstă fragedă, și nu mai aveau conștiința că și-au călcat credința lor, din pricina vârstei timpurii. Dar cei cărora li s-a făcut cunoscut aceasta după creșterea lor, se pocăiau și se întorceau prin pocăință la credința lor creștină și mulți dintre ei se refugiau în monahism. Dar boldul conștiinței mărturisitoare nu tăcea nici după această aspră pocăință, încât îi aflăm pe mulți predându-se de voie tiranilor și mustrând nedreptatea făcută pe seama lor și spălându-și prin multe chinuri și felurite mucenicii prima lor lepădare, chiar dacă aceasta a fost fără voie.

Calea către mucenicie și, în general, poziția mărturisitoare a credinței creștine nu se arată numai în zilele de prigoană în inimile fierbinți ale credincioșilor, ci și după potolirea furtunii războiului diferitelor prigoane. Au născocit moduri și mijloace ale unei răstigniri de voie, supunându-se diferitelor nevoințe ale lipsurilor și luptelor, care chiar dacă păreau că luptă împotriva răutății cuprinzătoare și pentru dobândirea virtuților, scopul lor profund era râvna iubitoare de Dumnezeu pentru dragostea lui Hristos, Cel Care ne-a iubit pe noi mai întâi. Cei care prin botez L-au îmbrăcat pe Hristos prin har, în mod conștient au pătruns în înțelesul morții și după aceea al Învierii Lui, unde are loc, ca o consecință, tăierea relației lor cu păcatul și astfel se înfăptuiește dorita imitare a modelului lor, Hristos.

Asemănarea cu Hristos nu se înfăptuiește însă prin mijloacele naturale ale imitării, ci prin harul Duhul Sfânt, care Se revarsă credincioșilor prin dumnezeieștile Taine ale Bisericii. Simpla imitare a moravurilor creștine a credincioșilor arată intenția lor corectă de a alege viața virtuoasă împotriva răutății unei vieți stricate. Dar ei primesc deplina lor prefacere și înaintare la măsura vârstei deplinătății lui Hristos și mutarea lor de la moarte la viață prin împărtășirea lucrărilor dumnezeiești la care participă prin Tainele dumnezeiești.

(Iosif Vatopedinul, Cuvinte de mângâiere, traducere de Laura Enache, în curs de publicare la Editura Doxologia)