Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 18 iun 2024 - Anul XXIX, nr. 141 (8670)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9722 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5831 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Sfântul Luca al Crimeei, prăznuit la Mănăstirea Sucevița de către elevii Colegiului Tehnic Rădăuți

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în ziua de 11 iunie 2024, la inițiativa Sectorului Catehizare, tineret și educație pentru viață, prin Biroul de Catehizare Parohială, coordonat de către domnul profesor Cristi Gabriel Hurjui, Consilier Eparhial, la Mănăstirea Sucevița, a avut loc un eveniment catehetic inedit, intitulat „Sfinții, tămăduitori și lucrători ai harului dumnezeiesc – Sfântul Doctor și Ierarh Luca al Crimeei”.

Acest proiect, organizat în contextul anului Omagial al pastorației și îngrijirii persoanelor bolnave și Comemorativ al sfinților tămăduitori fără de arginți, a urmărit valorificarea bogăției duhovnicești vindecătoare de la Sucevița și cinstirea Sfântului Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei, ierarh și doctor fără de arginți, medic chirurg al veacului al XX-lea.

La eveniment au participat tineri din cadrul Centrului de tineret Ecclesia al Colegiului Tehnic Rădăuți, însoțiți și coordonați de către doamna profesoară Ionela Bândiul, director adjunct și de către doamna profesoară Elisabeta Marici. Aceștia au fost martorii unui moment catehetic deosebit, susținut de către domnul Consilier Eparhial Cristi Gabriel Hurjui, în biserica cea mare a mănăstirii, moment dedicat descoperirii celor mai cunoscuți sfinți tămăduitori, dintre care îi amintim pe sfinții Cosma, Damian, Chir, Ioan, Pantelimon, Ermolae, Samson, Diomid, Mochie, Anichit, Talaleu și Trifon, dar mai ales pe Sfântul Ierarh Luca, prăznuit în ziua de 11 iunie.

Totodată, pentru a înțelege mai bine legătura strânsă dintre vindecarea trupescă și cea duhovnicească, dar și faptul că leacurile, ceaiurile, tincturile și siropurile cele vindecătoare de trup au fost rânduite în dar omului tot de către Dumnezeu, din dragostea și grija Sa, tinerii au vizitat laboratorul și farmacia mănăstirii, unde are loc întregul proces de producție a acestor remedii și de unde credincioșii și pelerinii își pot procura, alături de leacurile cele duhovnicești, primite în Sfânta Mănăstire și medicamente tămăduitoare pentru trup, preparate chiar de către harnicele monahii ale Suceviței.

La finalul evenimentului au fost premiați cei mai implicați elevi ai Centrului de tineret Ecclesia de la Colegiului Tehnic Rădăuți, o parte dintre aceștia fiind și membri ai Coralei de tineret „Timotheos”, cea care în acest an împlinește două decenii de activitate. Toți cei prezenți au primit, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, daruri, diplome și câteva preparate mănăstirești, oferite de către măicuța stareță, stavrofora Mihaela Cozmei.

Cristi HURJUI

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sfântul Luca al Crimeei, prăznuit la Mănăstirea Sucevița de către elevii Colegiului Tehnic Rădăuți.
 Vizualizări articol: 388 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Sfântul Luca al Crimeei, prăznuit la Mănăstirea Sucevița de către elevii Colegiului Tehnic Rădăuți0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Religie

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei