Ne vorbesc părinții Bisericii

Noi cu credința noastră călătorim prin această viață de mii de ani. Noi am dat pentru ea sânge; ea ne-a dat nouă duh. Noi am încercat-o și am aflat că este adevărată, dulce și aducătoare de mântuire. Sfinții noștri sunt vii, și până în ziua de astăzi se arată vii prin numeroase semne și minuni. Puterea electricității se pogoară prin conductori; puterea lui Dumnezeu se pogoară prin sfinți. Părintelui îi place să proslăvească pe fiii Săi iubiți, arătându-și prin ei puterea. Puterea și ajutorul bineplăcuților lui Dumnezeu nu am simțit-o numai noi, creștinii, ci și musulmanii noștri.

Ortodoxia se află astăzi între două unilateralități: de o parte sunt musulmanii, ce recunosc puterea credinței noastre, dar nu recunosc Cartea credinței noastre; iar de cealaltă parte sunt scornitorii apuseni de credințe noi, ce recunosc Cartea, însă nu recunosc puterea credinței noastre. Despre aceștia din urmă scrie dumnezeiescul Pavel că „au chipul bunei credințe, însă tăgăduiesc puterea ei”. Și îl sfătuiește pe Timotei: „și de aceștia să te ferești”. Noi am ținut și ținem și Cartea, adică Sfânta Scriptură, și Puterea, adică semnele și minunile lui Dumnezeu prin sfinți, cruce, icoane, prin rugăciuni și toate sfintele taine.

„Oare și pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu s-o apărăm de hulitori?” Ea se apără destul singură. Pe patul de moarte, hulitorii ei urlă de durere. Între noi era un om, botezat, care a călcat în picioare cu răutate icoana Născătoarei de Dumnezeu, iar înainte de moarte a bolit vreme îndelungată. Tot se apăra de cineva lovind văzduhul cu mâinile. Striga ziua și noaptea: „Harapi! Harapi negri! Plecați de la mine!”. Când i s-a făcut molitfă către Maica Domnului, s-a liniștit. După aceea a început să plângă, zicând: „Iată, a venit Maica Domnului și cu toiagul ei i-a alungat pe harapi de la mine”. Câteva zile a vărsat lacrimi, tot sărutând și mângâind icoana Maicii Domnului, „Îți mulțumesc, Maica lui Dumnezeu! Tu m-ai iertat”, șoptea neîncetat. Și cântând lin un cântec, s-a despărțit de noi cu vrednicie și seninătate.

Binecuvântarea lui Dumnezeu să vă întărească, fraților!

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi: scrisori misionare. Volumul I, traducere din limba sârbă de Adrian Tănăsescu-Vlas, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, pp. 143-144)