Evanghelia zilei

În vremea aceea, apropiindu-se fariseii de lisus, Îl întrebau, ispitindu-L, dacă este îngăduit unui bărbat să-și lase femeia. Iar El, răspunzând, le-a zis: Ce v-a poruncit vouă Moise? Iar ei au zis: Moise a dat voie să-i scrie carte de despărțire și să o lase. Și, răspunzând, lisus le-a zis: Pentru învârtoșarea inimii voastre v-a scris porunca aceasta; dar, de la începutul făpturii, «bărbat și femeie i-a făcut» Dumnezeu. «De aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup»; așa că nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă. Dar în casă ucenicii L-au întrebat iarăși despre aceasta. Și El le-a zis: Oricine va lăsa pe femeia sa și va lua alta săvârșește adulter cu ea. Iar femeia, de-și va lăsa bărbatul ei și se va mărita cu altul, adulter săvârșește.                                                                                         (Marcu 10, 2-12)

Dacă pentru lumea antică, ce accepta adesea poligamia și desconsidera statul femeii comparativ cu cel al bărbatului, aceste cuvinte ale Mântuitorului erau revoluționare, pentru societatea noastră, în care divorțul ajunge nu de puține ori să fie văzut cu ochii normalității, aceste cuvinte trebuie să fie considerate cel puțin de o extremă actualitate.

Ne întâlnim cu un nou episod evanghelic ce ilustrează încercarea fariseilor de a-L prinde pe Mântuitorul în cuvânt. Întrebarea lor despre divorț era fundamentată pe prescripțiile vechi testamentare, date prin Moise, prin care divorțul era îngăduit (Deuteronom 24, 1-4). Evanghelistul Matei evidențiază că fariseii nu Îl întreabă pe Mântuitorul doar despre posibilitatea divorțului, ci doresc să afle care sunt motivele pentru care acesta este justificabil (Matei 19, 3). În fața acestei provocări, Mântuitorul învață că divorțul nu este firesc, ci a fost acceptat în vremea lui Moise ca o îngăduință, din pricina învârtoșării inimii celor care încă nu ajunseseră la o maturitate duhovnicească, dacă o putem numi așa. Încă nu era plinirea vremii, despre care amintește Sfântul Pavel (Galateni 4, 4), adică timpul în care omenirea să fie pregătită pentru venirea Mântuitorului și pentru primirea cuvintelor Lui. Sfântul Teofilact al Bulgariei justifică această îngăduință luând în considerare slăbiciunea poporului evreu din acea vreme. Era posibil, de exemplu, ca un bărbat care își ura femeia să o omoare, dacă nu ar fi existat posibilitatea să o lase.

Comentând faptul că de la începutul făpturii, «bărbat și femeie i-a făcut» Dumnezeu, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că„dacă Dumnezeu ar fi voit ca bărbatul să o lase (pe femeia sa) și să ia alta, ar fi făcut un singur bărbat și mai multe femei. Dar așa și prin felul creării lor și felul legii date, a arătat că un bărbat trebuie să trăiască necontenit cu o singură femeie și să nu se despartă niciodată de ea”.

Căsătoria este o Taină în care Dumnezeu îi unește pe cei care își mărturisesc dragostea unuia față de altul, iar ceea ce a unit Dumnezeu, omul nu trebuie să despartă. În cadrul acestei slujbe, soții făgăduiesc că vor păstra legătura iubirii până la mormânt, căci până acolo e datoria lor; dar legătura iubirii dăinuie și dincolo de mormânt.

Marele nostru teolog, părintele Dumitru Stăniloae, aprecia că în căsătorie bărbatul și femeia alcătuiesc umanitatea completă. Scoaterea Evei din Adam înseamnă că Eva a fost cuprinsă virtual în Adam și înainte de aducerea ei distinctă la existență. Pentru a fi o unire desăvârșită, căsătoria comportă o iubire desăvârșită. De aceea ea trebuie să fie indisolubilă. Astfel, căsătoria avea de la început atributele unității și indisolubilității. Trecerea de la legătura cu o femeie la legătura cu alta sau de la un bărbat la altul nu provoacă nici unuia completarea într-o unire desăvârșită. Femeiescul e căutat fără să fie regăsit deplin, în acea dăruire a lui deplină și pentru toată viața; și bărbătescul la fel. Fiecare jumătate rămâne mai mult sau mai puțin un individ necompletat ca om, mai mult sau mai puțin într-o singurătate. Unirea deplină între un bărbat și o femeie, corespunzând unei iubiri desăvârșite, e netrecătoare, căci fiecare a găsit în celălalt o persoană inepuizabilă și veșnic nouă în capacitatea și imaginația ei de autodăruire.

Arhid. Bogdan-Mihai HRIȘCĂ