Evanghelia zilei

 „În vremea aceea, luând Iisus la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, a zis către ei: Iată, ne suim la Ierusalim și se vor împlini toate cele scrise de proroci despre Fiul Omului. Căci va fi dat păgânilor și va fi batjocorit și va fi ocărât și scuipat. Și, după ce Îl vor biciui, Îl vor ucide, dar a treia zi va învia. Ei însă n-au priceput nimic din acestea, căci cuvântul era ascuns pentru ei și nu înțelegeau cele spuse de Iisus”.

Numită de exegeți a treia prevestire a morții, datorită cronologiei expunerii mesajului înaintea Sfinților Apostoli, relatarea lucanică este asemănătoare celei pe care o face Sfântul Evanghelist Marcu; particularitatea afirmațiilor lucanice rezultă din lipsa fiorului sacru, ce i-a cuprins pe ucenici. Dacă Marcu spune că Iisus va fi dat arhiereilor și cărturarilor, care, la rândul lor, Îl vor preda păgânilor, textul lucanic ignoră aceste informații, arătând cum anume se vor comporta păgânii cu Iisus: tratându-L cu insolență.

De fapt, comportamentul fariseilor și cărturarilor se poate traduce printr-o curiozitate accentuată cu privire la momentul în care se va instaura Împărăția lui Dumnezeu. Iisus le arată că această chestiune ține mai de grabă de partea interioară: Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru (Luca 17, 21), dar accesul nu este permis tuturor: pentru a avea acces liber la această Împărăție, este necesară atât stăruința văduvei (Luca 18, 1-8), cât și smerenia vameșului (Luca 18, 9-14).

Cu privire la identitatea și acțiunea Fiului Omului, ne putem întreba: ce au avut de spus prorocii? Dacă înțelegem la modul general faptul că substantivul proroci înseamnă Cărțile cu caracter profetic ale Vechiului Testament, atunci, de pildă, Isaia vorbește despre El că își va da viața ca jertfă pentru păcat (Isaia 53, 10; cf. Matei 20, 28); că se va comporta ca un miel blând, dus la jertfire (Ieremia 11, 9; cf. Ioan 1, 29, 36); că Unsul va fi stârpit (Daniel 9, 26, cf. Matei 24, 15); că se va asemăna profetului Iona care a stat timp de trei zile în pântecele chitului (Iona 1, 17, cf. Matei 12, 40) etc. Pe scurt fie spus: Iisus știe că Jerfa Sa e foarte aproape și că trebuie să se împlinească toate câte a grăit Duhul Sfânt prin profeți. De fapt, în toată activitatea Sa pe pământ, Domnul Hristos S-a încrezut deplin în textele veterotestamentare.

Lecția care se poate desprinde din lectura acestei mici pericope e aceea că, dincolo de mesajul transmis, atât Ucenicii, cât și mulți creștini, de-a lungul istoriei, nu au înțeles mare lucru, dovadă fiind faptul că, așa cum spunea exegetul Gerhard Maier, până azi, Jertfa răscumpărătoare e lucrul cel mai puțin înțeles din activitatea Domnului Hristos. Până astăzi, mulți credincioși nu înțeleg de ce a trebuit Iisus să-și verse sângele pentru mântuirea noastră. Cine, însă, conștientizează câtă greutate poate să aibă Jertfa Domnului, poate numai să-L iubească și să I se închine mereu!

Un alt mesaj, desprins din această pericopă, e acela că Sfântul Luca ne arată modelul după care putem să ne ghidăm pentru a afla dacă o profeție este adevărată sau dacă, dimpotrivă, este falsă. O profeție e adevărată, în măsura în care se poate constata, fără umbră de tăgadă, împlinirea ei în istorie. De exemplu, din Deuteronom 18, 20 Dumnezeu avertiza: dacă un profet va avea un comportament plin de trufie, rostind altceva decât ceea ce Domnul i-a poruncit, atunci acel cuvânt nu este adevărat, fiind suspectat de interese potrivnice care l-au făcut să emită prejudecăți omenești, în loc să arate deschis cum se va împlini voia lui Dumnezeu.

Semnificația lucrării profetice a Domnului Hristos rezidă în aceea că nu e o împărăție politică, ci una cerească; în Persoana Sa profețiile și-au dovedit deplin veridicitatea istorică.

Pr. Claudiu-Ioan COMAN